Scurgere de la filială: Materiale video şocante de reglementare a sexului la Betel

O pernă: un obiect care, după cât se pare,
îi seduce şi îi trimite pe betelişti
în derivă

Tocmai au ieşit în două materiale video ale Martorilor lui Iehova oficiale, absolut uluitoare.

Fiind adresate publicului aflat la diversele filiale ale religiei, cunoscute drept „Beteluri“, cele două filmuleţe prezintă cu detalii cutremurătoare o serie de reguli cu privire la îmbrăcăminte, sex şi masturbare, pe care trebuie să le respecte toţi lucrătorii de la Betel.

Unul dintre materialele video este adresat bărbaţilor şi este narat de Gary Breaux, unul dintre membrii de frunte ai organizaţiei (asistent al Comitetului pentru serviciu al Corpului de Guvernare), iar celălalt se adresează femeilor şi este prezent de un alt Martor sus-pus, Ralph Walls (asistent al Comitetului pentru personal al Corpului de Guvernare).

Aici puteţi urmări fragmente din aceste materiale video în filmuleţul combativ al lui Lloyd Evans, fondatorul JW Survey, iar cuvântările video complete sunt incluse mai jos în articol.

Aceste materiale video sunt uluitoare în trei aspecte:

În primul rând, pentru că e jenant şi hilar să le urmăreşti pentru modul în care vorbitorii prezintă informaţiile. Expunerea lor e atât de serioasă şi de solemnă încât momentul în care discută pericolele care îi pasc pe beteliştii care fac sex cu perne devine cea mai amuzantă secvenţă înregistrată pe care am văzut-o în ultimele luni. (Nu glumesc în legătură cu pernele. Credeţi-mă, vom ajunge acolo!)

În al doilea rând, unele dintre legile şi pretenţiile enunţate sunt de-a dreptul absurde şi complet nepotrivite. Unele dintre aceste legi sunt fie extrem de nocive pentru mintea şi viaţa sexuală a unei persoane sau sunt pur şi simplu atât de cretine încât te fac să râzi.

În al treilea rând, materialele video prezintă, sincer să fiu, un nivel destul de terifiant al controlul totalitarist şi fariseic pe care religia îl exercită asupra membrilor ei şi măsura scârboasă de bigotism faţă de membrii comunităţii LGBTQ.

Voi schiţa mai jos câteva dintre cele mai uluitoare afirmaţii făcute şi reguli declarate de către Breaux şi Walls, pentru ca voi să puteţi înţelege repede cât de absurde şi, în acelaşi timp, cât de aproape isteric de amuzante sunt aceste materiale video, dar să discerneţi şi modul în care acestea ilustrează nivelul terifiant al controlului totalitarist pe care Watchtower îl pretinde din partea adepţilor ei.

Voi vorbi despre filmuleţul dedicat fraţilor în cea mai mare parte a articolului, întrucât filmuleţul pentru surori tratează acelaşi material. Totuşi, filmuleţul pentru femei prezintă în sine extrem de multe probleme, aşadar vom trage un ochi şi la aceste griji suplimentare.

Ameninţarea homosexualilor care ‘se amestecă’

Un homosexual fotografiat înainte să încerce,
plin de cruzime, să se ‘amestece’

În tema sa, Breaux petrece mult timp pentru a-i instrui pe Martori să nu poarte haine după corp. El punctează că e nevoie

Să evităm hainele după corp care ne identifică cu homosexualitatea. Despre ce fel de haine vorbim? Unele elemente de vestimentaţie sunt concepute pentru a feminiza aspectul unui bărbat, la fel cum încearcă să facă homosexualii, mai ales prin afişarea fundului şi a organelor genitale.

Acesta nu este ceva nou pentru Watchtower. În ultimii ani, bărbaţii Martori au fost îndemnaţi de repetate ori să evite „pantalonii strâmţi“. Într-adevăr, Tony Morris din Corpul de Guvernare şi-a creat o reputaţie din tirade publice lungi şi uneori incoerente adresate împotriva relelor cu care vin pantalonii strâmţi, pe care el le consideră ca parte a unei conspiraţii homosexuale.

Totuşi, această fixaţie destul de ciudată pe pantalonii strâmţi devine deosebit de incomod şi de chinuitor de urmărit când Breaux continuă să accentueze de ce pantalonii strâmţi sunt atât de subversivi şi de malefici:

Te face să-ţi dai seama mai greu de diferenţa între un bărbat homosexual şi unul heterosexual, făcându-i pe homosexuali să se amestece.

Asta e de-a dreptul bizar.

După cât se pare, Gary Breaux şi conducerea organizaţiei îi percepe pe oamenii gay ca pe nişte prădători vicioşi şi vicleni, care trebuie să altereze simţul vestimentar al heterosexualilor nevinovaţi pentru a le permite să se „amestece“ şi să umble printre noi fără să ne dăm seama. Breaux pare să se fi pierdut în timp într-un spectacol de comedie absurd şi de prost gust al anilor ’70, în care oamenii gay se plimbă pe stradă îmbrăcaţi ca membrii formaţiei The Village People, cu un mic pudel în lesă roz, iar astfel sexualitatea lor poate fi identifică vizual imediat.

Iată ştirea pentru tine, Gary: membrii comunităţii LGBTQ sunt DEJA în mijlocul nostru. Sunt fiinţe umane care se amestecă cu toate celelalte fiinţe umane şi umblă pe stradă exact ca ele. Ei arată exact ca oamenii normali pentru că ei SUNT oameni normali.

Devine şi mai rău de aici. Mai târziu în filmuleţ, Breaux face următoarea afirmaţie absurdă:

Uneori s-ar putea să simţiţi că vă lupţaţi cu dorinţe faţă de persoane de acelaşi sex sau aţi putea să vă daţi seama că alţii fac asta. Nu înseamnă că voi sau ei sunteţi homosexuali, ci doar că trebuie să păstraţi garda sus.

Hmm. Păi, poţi să-ţi spui orice pentru a trece prin acele duşuri comune de la Betel, Gary. Se pare că negarea e un obicei în floare. Totuşi, lucrurile se concretizează. Breaux spune ulterior următoarele:

Gândiţi-vă la următoarea situaţie. Un grup de fraţi necăsătoriţi ia masa împreună şi, după ce majoritatea pleacă, doi rămân în urmă în cameră şi consumă alcool. La un moment dat, unul dintre ei îl întreabă pe celălalt dacă s-a trezit vreodată cu o erecţie. Conversaţia lor începe să atingă chestiuni sexuale. Flirtează ei cumva?

Converaţia poate stârni dorinţe sexuale în ei chiar dacă sunt de acelaşi sex. Ea poate să ducă cu uşurinţa la comentarii sau curiozităţi cu privire la corpurile unui altuia.

Nu vă amăgiţi gândindu-vă că aşa ceva nu se poate întâmpla. Nu uitaţi că alcoolul tinde să vă scadă inhibiţiile şi poate să facă gândurile pe care, în mod normal, le suprimaţi sau le consideraţi ca fiind respingătoare să vi se pară acceptabile sau chiar de dorit.

În primul rând, mi se pare mie sau acest scenariu are prea multe elemente concrete pentru a fi unul pur teoretic?

În al doilea rând, Gary, aceşti băieţi sunt gay. Încerci să zugrăveşti această imagine în care alcoolul transformă nişte heterosexuali curaţi şi neprihăniţi în nişte păcătoşi gay perverşi, pentru că eşti incapabil să accepţi faptul că unii oameni sunt pur şi simplu gay şi nu e nimic rău în a fi gay.

Dacă aceasta se referă într-adevăr la un eveniment real ce s-a petrecut la Betel — şi mi se pare că da — îmi pare foarte rău de cei doi Martori de aici, a căror sexualitate a fost atât de puternic reprimată şi sfărâmată de moralitatea represivă, expirată a Watchtower încât ea a putut să iasă la iveală doar după ce cei doi erau beţi criţă, iar apoi că Watchtower i-a instruit să fie atât de dezgustaţi de ei înşişi încât s-au simţit obligaţ să-i caute pe bătrâni, să mărturisească şi să fie judecaţi.

De fapt, în cuvântarea lui Breaux sunt mai multe astfel de scenarii desprinse din „vestiarul bărbaţilor“, iar el le punctează extrem de detaliat, subliniind de fiecare dată pericolul în care se află bărbaţii heterosexuali de altfel „normali“ dacă lasă prosopul să cadă un pic prea jos sau se întorc cu spatele la un homosexual care priveşte pe ascuns.

Breaux împărtăşeşte punctul de vedere habotnic al Watchtower faţă de comunitatea LGBTQ mai târziu în filmuleţ, numind homosexualitatea un „obicei pervers“ şi spunând apoi (sublinierea mea):

Satan duce un război pentru a influenţa gândirea oamenilor pe tema homosexualităţii. Iehova nu şi-a schimbat părerea în această privinţă. Unii israeliţi le-au permis naţiunilor din jur să-i contamineze cu dorinţe şi practici homosexuale. Dacă deschidem la Romani capitolul 1, versetul 24, observăm cum a reacţionat Iehova la acei israeliţi.

Watchtower consideră homosexualitatea ca o „contaminare“, iar Breaux face trimitere aici la un verset în care se relatează că Dumnezeu a permis ca naţiunea Israel să fie distrusă pentru că a încurajat ‘necurăţia’, reiterând învăţătura Watchtower potrivit căreia homosexualitatea este un păcat care merită să fie pedepsit cu moartea.

În cele din urmă, ca şi cum vreunul din ascultătorii săi ar mai avea dubii, Breaux le spune:

Homosexualitatea este nesfântă şi respingătoare în faţa lui Iehova, iar el nu o va tolera printre slujitorii săi dedicaţi. Vă îndeamnă iubirea faţă de Iehova să aveţi şi voi acelaşi punct de vedere?

Watchtower s-a mai ridicat împotriva comunităţii LGBTQ şi înainte, precum într-un episod infam al desenelor animate cu Andrei şi Iulia, care a fost condamnat pe scară largă, însă rareori e prezentată homofobia atât de deschis.

Însă suntem abia la început. Breaux urmează să se cufunde într-o secţiune a fimuleţului pe care am numit-o . . .

Monologurile despre masturbare

Hai să stabilim clar nişte lucruri înainte să începem.

Biblia nu spune nicăieri nimic cu pivire la masturbare.

Chiar şi în cărţile Leviticul şi Deuteronomul, unde chestiunile de natură sexuală sunt prezentate în detalii extreme, menţionarea acestui obicei lipseşte cu desăvârşire. Indiferent de asta, Watchtower condamnă de mulţi ani masturbarea ca un obicei obscen, iar acest material video nu reprezintă excepţie.

Aici, Breaux condamnă din nou masturbarea folosind cele mai vagi şi mai şubrede justificări biblice. Totuşi, într-o mişcare pe care n-am mai văzut-o la Watchtower, Breaux continuă prin a recita o listă lungă de scenarii foarte detaliate în timp ce îşi poartă publicul printr-un joc „Masturbare: Da sau nu?“

Nu inventez lucrurile astea, jur!

Pe un ton al vocii extrem de neplăcut şi mai mult decât serios, care face întregul exerciţiu să fie deopotrivă hilar şi incomod, Breaux prezintă situaţiile una după alta. De pildă, el întreabă:

Trebuie o persoană să-şi folosească mâinile pentru a se masturba? De exemplu, să zicem că un frate poartă lenjerie intimă atât de strâmtă încât îşi freacă penisul în timp ce se mişcă. Devine excitat şi chiar ejaculează. Este aceasta masturbare?

Încercaţi să ghiciţi? Răspunsul este:

Da, este, pentru că îşi stimulează în mod deliberat organele genitale, chiar dacă nu-şi foloseşte mâinile.

Ce ziceţi de următoarea:

Trebuie să aibă loc orgasmul pentru a fi considerată masturbare? Să presupunem că un frate începe să-şi frece organele de o pernă. Are erecţie, dar se opreşte înainte să ajungă la orgasm. Se masturbează?

Din nou, mi se pare mie sau situaţiile astea sunt dubios de concrete? Există mulţi betelişti care fac sex cu pernele lor? Şi cum a ajuns această epidemie de a şi-o trage cu perna în atenţia Corpului de Guvernare? Ăştia verifică aşternuturile cu infraroşu sau ceva? Sau există un şir lung de betelişti abătuţi, cu privirea vinovată, care s-au aglomerat în birourile Corpului de Guvernare, îndemnaţi de conştiinţă să se spovedească, strângând la pieptul împovărat câte o pernă oarecum tristă şi rece?

În fine, răspunsul este, după cât se pare:

Da, din nou, pentru că el se stimulează în mod deliberat, indiferent că ajunge sau nu la orgasm.

Deci e clar. Pernele sunt interzise. Să vedem o altă situaţie.

Ce putem spune despre emisia nocturnă de spermă, poate chiar după un vis erotic? Este asta masturbare?

Aşteptăm răspunsurile prin poştă, iar câştigătorul este . . .

Nu, Iehova a creat aceasta ca parte a sistemului reproducător al bărbatului şi se întâmplă fără o stimulare intenţionată.

Ptiu. Aţi scăpat, băieţi.

Dar, de fapt, nu, căci Breaux continuă cu următoarele:

Însă chiar şi atunci când se întâmplă asta, ar fi bine să vă examinaţi dacă nu cumva aţi avut gânduri sexuale înainte să vă puneţi să dormiţi. Nu cumva dormeaţi într-o poziţie care v-a stimulat, poate cu pătura sau cu perna ţinută strâns între picioare? Faptul de a fi sinceri cu noi înşine în privinţa acestor chestiuni ne ajută să evităm căderea în obiceiuri necurate.

Da, aţi citit corect.

Acum se poate să dormi într-o poziţie necurată!

Acum nici măcar felul în care dormi nu-l mai poţi hotărî singur!

Există. Reguli. Privitoare. La. Somn!

Aham. Bun, m-am calmat.

Breaux merge mai departe avertizând că un creştin nu poate fi sfânt în timp ce se află „sub influenţa masturbării“, o expresie pe care nu cred că am mai auzit-o vreodată în vreun context, însă într-un fel ete hilar, mai ales când expunerea lui Breaux e pe un ton atât de serios.

Aceste situaţii continuă în timp ce ieşim din domeniul masturbării şi intrăm în domeniul „porneia“.

E nevoie de doi ca să fii exclus pentru tango

Potivit Watchtower, poziţia aceasta este
mai păcătoasă decât doi băieţi goi care
se masturbează împreună

Watchtower a susţinut de mult timp că sexul în afara căsătoriei reprezintă fornicaţie sau, cum îl numesc în această cuvântare, „porneia“. Martorii lui Iehova care comit „porneia“ vor fi daţi afară din religie şi evitaţi întru totul dacă se consideră că nu s-au căit suficient de mult, iar doctrina lor susţine că toţi fornicatorii vor fi ucişi de Dumnezeu foarte curând, când vine Armaghedonul. În acest material video, Breaux defineşte porneia ca fiind:

Relaţii sexuale între persoane care nu sunt căsătorite una cu cealaltă. Include acte precum sexul ora, sexul anal şi masturbarea altei persoane. Implică mereu manipularea intenţionată a organelor genitale şi cel puţin încă o persoană sau un animal.

Acum să lăsăm deoparte că acesta nu este neapărat definiţia cuvântului grecesc pornéia pe care o acceptă erudiţii (cuvântul grecesc original însemna de fapt doar „prostituţie“ — vezi aici pentru mai multe detalii) şi urmăriţi ce are de spus Breaux despre ‘manipularea organelor genitale’.

Iată una dintre situaţiile discutate aici:

Presupune mereu manipularea organelor genitale folosirea mâinilor? Nu neapărat. De pildă, un frate plăteşte o dansatoare de striptease să-i danseze în poală timp de câteva minute. Ea îşi pisează organele genitale îmbrăcate de piciorul fratelui, în timp ce acesta este complet îmbrăcat. El se excită, dar nu ejaculează.

(Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar asta a fost destul de explicit şi m-am încălzit un pic, dar nu cred că ăsta a fost scopul lui Breaux . . .)

A constituit aceasta porneia? Lui nu i se manipulează organele genitale, iar el nu atinge organele genitale ale femeii cu mâinile; totuşi, el comite porneia prin faptul că îi permite femeii să-i folosească picioarele pentru a-şi stimula propriile organe genitale.

Deci putem presupune că dacă dansatoarele nu îl ating e în regulă? Mă bucur să ştiu că Watchtower s-a gândit mult şi bine la cât de mult şi bine trebuie o dansatoare să-l lucreze pe client înainte ca Dumnezeu să se supere cu privire la toată treaba. Probabil de aceea arată Tony Morris atât de nervos şi de stresat în zilele astea.

Totuşi, se ridică o altă întrebare şi anume despre piele:

Poate avea loc porneia fără ca pielea să se atingă de piele? Să zicem că un frate se culcă peste prietena lui în timp ce amândoi sunt îmbrăcaţi şi simulează actul sexual. Comit ei porneia?

Ce credeţi? E fericit Iehova sau e trist?

Ei sunt îmbrăcaţi, însă se manipulează organele genitale ale amândurora, deci ei comit porneia indiferent dacă ajung la orgasm sau nu.

Auuu, Iehova e trist, iar ei nici măcar nu s-au terminat. Spectacol nasol per ansamblu. Şi întâmplător, Breaux ne spune că asta interzice şi dansurile în care organele genitale ar putea să fie „mişcate“ sau atinse, chiar şi prin haine.

Deci gata cu dansurile sexi în care voi doi să fiţi apropiaţi.

Mai vedem una?

Ce spuneţi de următoarea situaţie? Doi fraţi se masturbează unul în faţa celuilalt, însă fără să se atingă unul pe celălalt. Este asta porneia?

Ce credeţi? Cu siguranţă, asta TREBUIE să fie porneia. Adică, dacă un dans îmbrăcat poate fi porneia, atunci masturbarea nudă homosexuală trebuie să fie ceva mai rău în ochii Watchtower.

Răspunsul este nu, întrucât niciunul nu îl atinge pe celălalt. Totuşi, este vorba de o desconsiderare flagrantă a legilor lui Iehova şi este un păcat grav care trebuie analizat de bătrâni.

Stai o clipă.

Trebuie să mă lămuresc.

Un cuplu complet îmbrăcat care se freacă la zona inghinală, dar nu se termină, comit porneia — un păcat pentru care sunt distruşi, dar doi băieţi care se dezbracă complet şi se masturbează unul în faţa celuilalt până când amândoi se termină e mai puţin grav şi nu e porneia?

O să repet să vedeţi şi voi.

Un cuplu complet îmbrăcat dansează atingând zona inghinală de fund, are loc un pic de frecare, nu se termină, dar e porneia.

Doi băieţi complet goi se masturbează intens, amândoi se termină . . . dai de necaz, dar nu e porneia. Dar nu înrăutăţi lucrurile prin faptul că dansezi sexi complet îmbrăcat sau ceva, că atunci CHIAR că e grav.

Sper că acum e clar deja că aceste materiale video ating niveluri de cretinism fariseic care sunt absurde chiar şi în cazul Watchtower. A trebuit să şi omit câteva dintre alte scenarii şi reguli nebuneşti pe care le pune Breaux pe tavă, pentru că vreau să ajung la ceva ce e şi mai neliniştitor cu privire la întreaga chestiune.

E vorba de celălalt material video.

Cel adresat femeilor.

Sexualitatea feminină este un accesoriu al bărbaţilor

Veste bună, doamnelor şi domnişoarelor! Aceşti opt moşnegi
ştiu mai mult despre sexualitatea voastră decât voi înşivă!

În anumite aspecte, filmuleţul dedicat surorilor este o copie a celui pe care îl vizionează fraţii. Este prezentat Ralph Walls, asistent al Corpului de Guvernare, care şi el parcurge aproape aceleaşi subiecte pe care le-a parcurs Breaux. Însă există şi diferenţe, iar unele dintre ele sunt chiar grăitoare.

În filmuleţul pentru surori se pune un accent mult mai puternic pe îmbrăcăminte şi aspectul exterior. Femeilor li se interzice să poarte fuste sau rochii scurte decât genunchiul, decolteuri şi orice îmbrăcăminte care e considerată „strâmtă“ sau „indecentă“.

Walls face în mod repetat afirmaţii care subliniază un singur lucru: că femeile sunt practic obiecte de ispită pentru bărbaţi şi au obligaţia să se acopere. El chiar citează dintr-un Turn de veghe extrem de vechi, din 1 august 1969 (sublinierea noastră):

Femeile creştine sunt obligate să nu se îmbrace în mod provocator.

Deşi Walls face la un moment dat o afirmaţie simbolică cum că femeile nu pot fi făcute responsabile de gândurile bărbaţilor, el face ulterior multe alte afirmaţii care presupun tocmai contrariul. Vorbeşte de repetate ori despre faptul că un aspect „sexi“ este inacceptabil şi nedrept faţă de săracii fraţi nevinovaţi care se uită la ele, citând chiar un mascul Martor care spune următoarele despre femeile care nu respectă codul vestimentar al Watchtower:

Mie personal mi se destul greu să nutresc doar gânduri curate faţă de femeile tinere, când văd cum se îmbracă.

Aşadar, doamnelor şi domnişoarelelor, este vina voastră când moşnegii de la Betel se holbează la voi în mod lasciv. Nu vă puteţi aştepta ca ei să-şi asume răspunderea de propriile gânduri când văd o fată frumoasă într-o rochie de vară.

Aceasta nu manifestă doar o dorinţă nesănătoasă de a control aspectul exterior unei femei pentru a conforma unei „culturi de modestie“ rigide, ci şi o mentalitate deosebit de urât de a învinovăţire a victimei, pe care Watchtower a demonstrat-o în multiple ocazii. Odată au susţinut că şi copiii trebuie să se ‘îmbrace cu modestie’ pentru a evita agresiunea sexuală.

Totuşi, în schimb, masturbarea este discutată doar pe scurt, iar Walls o numeşte „abuz de sine“. Aceasta este extrem de ciudat; în realitate, femeile sunt la fel de sexuale ca bărbaţii şi se bucură de masturbare (şi trag foloase din ea) la fel de mult ca bărbaţii. De fapt, pentru unele femei, masturbarea cu o jucărie sexuală este singura modalitate prin care pot ajunge la organism. Aşadar, te-ai putea aştepta ca Watchtower să-şi extindă aceeaşi paranoia şi discursuri lungi despre acest obicei şi la adresa femeilor. Însă aceste subiecte sunt atinse doar sumar în materialul video.

La fel, există doar o menţiune în treacăt a problemelor legate de relaţiile cu persoane de acelaşi sex pentru femei. Comparaţi asta cu discuţiile lungi pe această temă în cuvântarea lui Breaux. Asta sugerează ori că Watchtower nu crede că relaţiile dintre două femei sunt o actualitate, ori că ele nu merită să fie discutate pentru că nu au atâta impact asupra bărbaţilor ca relaţiile gay.

În ultimă instanţă, aceasta demonstrează un lucru evident despre optica Watchtower cu privire la sexualitate: totul este privit prin ochii bărbaţilor, iar sexualitatea femeilor este discutată sau scoasă în evidenţă doar în măsura în care are un impact asupra bărbaţilor. Într-adevăr, însuşi faptul că materialul video despre sexualitatea femeilor este prezentat unui public format din femei de către un bărbat este o dovadă evidentă a acestui lucru.

Ceea ce nu e deloc suprinzător odată ce ştii că Watchtower are o ierarhie formată strict din bărbaţi. Auzim adesea cuvântul „patriarhie“ în prezent, însă Watchtower este o organizaţie unde patriarhia efectivă şi autentică este absolut vie şi în vigoare.

Femeia singuratică într-o cameră plină cu bărbaţi

Punctul de vedere al unei femei care trebuie
să-şi mărturisească păcatele de natură sexuală
faţă de Watchtower

Toate acestea ne conduc spre unul dintre cele mai groaznice momente din filmuleţe. După ce le ţine discurs femeilor, instruindu-le cum trebuie să-i conformeze sexualitatea decretelor celor opt bărbaţi din fruntea religiei (Corpul de Guvernare), Walls spune următoarele:

Ce trebuie să faceţi când vă daţi seama că aveţi nevoie de ajutor? Vă rugăm să le abordaţi pe surorile mature sau pe bătrâni. Potrivit Iacov 5:14, 15, aceştib bărbaţi sunt măsura luată de Iehova pentru a ne „ridica“.

Aici întreaga natură rigidă şi patriarhală a regulilor Watchtower cu privire la sexualitate devine şi mai deranjantă: organizaţia le cere femeilor de toate vârstele să-i abordeze pe bătrâni, care sunt bărbaţi, dacă au încălcat vreuna dintre regulile stabilite şi le dau bătrânilor informaţii intime, detaliate, de natură sexuală pentru ca bătrânii să le poată „da sfaturi“. Aproape întotdeauna, aceasta va avea loc într-un cadru închis, cu cel puţin doi bătrâni de faţă.

Deci o femeie va trebui să dezvăluie informaţii sexuale despre ea însăşi în faţa a doi bărbaţi. Ar trebui să fie clar din acest context cât de invazivă şi nepotrivită e această situaţie. Într-adevăr, există multe relatări din partea fostelor Martore despre faptul că, uneori, bătrânii cu care au vorbit păreau să se excite în urma celor relatate, cerând tot mai multe detalii ale „păcatului“ într-o manieră nefirească. Ca o chestiune înrudită, puteţi revedea concluziile Comisiei Regale Australiene pentru Investigarea Răspunsului Instituţional la Abuzul Sexual Asupra Copiilor, unde se spune că obiceiul Martorilor de a avea doar bătrâni bărbaţi care să interogheze o victimă de sex feminin a abuzului sexual este extrem de inacceptabil.

Hai să fim foarte clari într-o privinţă. Deşi Walls spune că o femeie are opţiunea de a aborda o ‘soră matură’, aceasta nu înseamnă că „păcatul“ poate fi rezolvat fără implicare bărbătească. Dacă o femeie Martoră se confesează unei ‘surori mature’ în privinţa obiceiurilor sexuale intime, atunci acea ‘soră matură’ este obligată să raporteze bătrânilor de sex masculin dacă există ceva „păcătos“ în ceea ce i s-a spus. Iar acei bătrâni sunt la rândul lor obligaţi să o vâneze pe femeie şi să-i solicite toate informaţiile intime de natură sexuală care, după părerea lor, sunt relevante în „acţiunea“ îndreptată asupra ei.

Pe scurt, nu există nicio cale prin care Martora să se conformeze instrucţiunilor primite de la Walls fără să i se pretindă să discute detalii sexuale de natură personală şi intimă cu masculii bătrâni. În plus, această femeie va fi fost îndoctrinată să creadă că dacă nu vorbeşte cu bătrânii, va fi distrusă de Iehova Dumnezeu.

Watchtower demascată

În mod uimitor, există mai multe în aceste materiale video pe care, din considerente de timp, nu le pot detalia cum trebuie. De pildă, ambele filmuleţe atacă obiceiul dezgustător de a „flirta“ şi stabilesc o serie de reguli care guvernează interacţiunea între persoane de sex opus.

Potrivit acestor materiale video, doar complimentarea frizurii cuiva înseamnă că persoana respectivă are libertatea să creadă că intenţionezi să o „curtezi“. Da. Pe bune. Aceste reguli sunt atât de absurde încât transformă sarcina deja dificilă a bărbaţilor şi femeilor de la Martori de a interacţiona într-un teren minat cu „asta nu“ şi cu „semnale păcătoase“.

Per ansamblu, aceste materiale video demonstrează următoarele lucruri:

  • Weltanschauungul reprimant şi negativ cu privire la sex al Watchtower, unde sexul este un lucru mortal, învăluit în vină şi secretomanie, pe care bărbaţii îl caută cu ardoare, iar femeile trebuie să-l porţioneze cu ranchiună, în loc să aibă unul pozitiv cu privire la sex, unde sexul este un lucru minunat de care se bucură doi adulţi cu consimţământ, indiferent de orientarea sexuală, şi în care femeile sunt la fel de capabile de a dori sex şi de a se bucura de sex ca bărbaţii.
  • Mania aceasta de a face reguli fariseice pe toate aspectele detaliate, care devine din ce în ce mai acută în interiorul religiei şi care acum include şi poziţiile acceptabile de a dormi şi consideră că anumite stiluri de dans sunt mai păcătoase decât masturbarea faţă în faţă dezbrăcaţi.
  • Groaznicul sistem patriarhal în care femeile şi unii membri ai comunităţii LGBTQ sunt prinşi în capcană, un sistem care ori consideră că sexualitatea lor e relevantă doar în măsura în care exercită impact asupra bărbaţilor, ori o consideră respingătoare şi o contaminare demnă de moarte.
  • Faptul în sine că s-a produs acest material video sugerează că se întâmplă nişte lucruri cu adevărat interesante la Betel. Pe bune, aceste scenarii nesfârşite par mult prea concrete pentru a fi inventate în totalitate. Cred că am primit una dintre cele mai mari scandaluri sexuale de la Betel.

Şi în ultimul rând . . .

  • Aceste materiale video sunt de râsul lumii.

Transcrierile îţi stârnesc zâmbete când le citeşti, dar odată ce vezi înregistrarea efectivă, devine sublim. Să-i priveşti pe Breaux şi pe Walls chinuindu-se prin scenariul ăsta învechit şi prost redactat, plin de imagini sexuale explicite şi reguli extrem de concrete şi fără niciun sens cu privire la sex, toate acestea expuse pe un ton serios şi solemn, de o falsă pioşenie, te convinge că ăsta e unul dintre cele mai ciudate, mai amuzate şi deopotrivă mai şocante momente audiovizuale pe care le-a creat Watchtower vreodată.

Ridic paharul pentru toţi cei care au contribuit la realizarea acestor două materiale video.

Vă mulţumesc tuturor că ne-aţi arătat inima nebună, habotnică şi obsedată de control a Watchtower şi pentru că ne-aţi făcut pe toţi să râdem în acest timp.

Publicat pe JWsurvey.org la 27 ianuarie 2018.

Acest articol a fost publicat în general. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Scurgere de la filială: Materiale video şocante de reglementare a sexului la Betel

  1. stefan spune:

    Nu pot sa cred ca autorul acestui pamflet a fost odata martor
    Chiar atat de jos a putut sa decada incat sa ne zica cu nonsalanta ca a fi gay e ceva NORMAL ???????

  2. Dan Paladi spune:

    Mincinos ca si tatal lui

  3. dan spune:

    Este interesat cum ,in cadrul sectei niste se folosec de numele acestui parvenit iehova pentru a le inspira frica sectantilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*