De ce le datorează Corpul de Guvernare filipinezilor o explicaţie cu privire la cele întâmplate în Filipine?

Sala Regatului din Tacloban, devastată: au murit în van 22 de Martori?

Ar fi trebuit să fac altceva decât să dau clic pe cel mai recent filmuleţ de pe JW.org, intitulat „Taifunul din Filipine — Credinţa bate calamităţile“.

Intuiţia mi-a spus că avea să fie un material de propagandă neruşinată, prin care să se încerce preluarea unui dezastru natural mortal şi transformarea lui într-un instrument de recrutare şi mândrie de sine. Dar am făcut clic şi încă mă străduiesc să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce am văzut.

Filmuleţul începe cu secvenţă a botezului a 41 de Martori filipinezi, înfăptuit la o lună după ce taifunul Haiyan le-a devastat ţara. Îţi dai seama numaidecât că filmul se va axa mai puţin pe tragediile personale şi mai mult pe modul în care organizaţia lui Dumnezeu a triumfat în ciuda calamităţii.

Participanţii zâmbăreţi de la congresul de district fac cu mâna la cameră, ţinând la piept nou-lansatele publicaţii, ca şi cum acestea ar fi avut vreun aport la a-şi uita durerile.
Apoi naratorul explică faptul că „în Filipine trăiesc peste 185 000 de Martori ai lui Iehova“ înainte să dezvăluie că mulţi dintre aceştia erau direct în traiectoria taifunului Haiyan la 8 noiembrie 2013, când acesta a năvălit.

Avertizare prealabilă

Sună un telefon, la care răspunde Hubertus Hoefnagels, de la Filiala din Filipine. Primim asigurarea că „înainte să lovească furtuna, Filiala din Filipine a început coordonarea eforturilor de evacuare şi de ajutorare“.

Martorii primesc asigurarea că Filiala din Filipine ştia de taifun în prealabil şi îi evacua pe fraţi

Îl vedem pe Hubertus alături de un frate filipinez, privind cu atenţie o hartă a insulelor şi trasând traiectoria furtunii. Cuvintele „Fri 4:40am Nov“ sunt fircălite pe hartă cu cerneală de marker roşu pentru a desemna momentul (vineri, 8 noiembrie, ora 4:40) în care supertaifunul avea să ajungă la ţărm.

„Se pregătesc pentru taifun, pentru că se spune la ştiri că trebuie să ne pregătim“, spune supraveghetorul de circumscripţie Rodnie Barcenas într-o engleză stricată. „Deci le trimit mesaje tuturor, fiecărui bătrân de congregaţie, le scriu SMS-uri spunându-le de necesitatea de a evacua către un alt loc“.

Suntem lăsaţi în ceaţă cu privire la identitatea acelui „alt loc“ la care se referea Rodnie, dar presupunem că e undeva cât se poate de departe de calea distrugerii.

„Ştiam că avea să provoace ravagii teribile“, adaugă Hubertus.

Aşadar, în partea introductivă a filmuleţului, ni se dă în mod evident intenţionat impresia reasiguratoare că filiala din Filipine 1) fusese avertizată în prealabil cu privire la taifun şi 2) ţinea lucrurile în frâu înaintea izbucnirii vijeliei. Ni se sugerează până şi faptul că s-au implementat planuri de evacuare la nivelul supraveghetorilor de circumscripţie.
Dacă analizaţi aceste afirmaţii cu atenţie, restul informaţiilor transmise în film sunt pur şi simplu uluitoare.

Mai jos e o hartă care prezintă amplasarea celor trei congregaţii prezentate în materialul video, toate fiind în calea taifunului Haiyan ori în apropiere de acesta.

După cum arată harta, dacă relatarea ar fi fost prezentată cronologic, evenimentele petrecute în legătură cu congregaţia din Guiuan ar fi fost prezentate primele. Totuşi, producătorii au un scop bine definit şi trebuie să scape de veştile extrem de proaste în prima parte a filmului pentru a putea obţine un final suficient de fericit. Astfel că trebuie relateze cele întâmplate la Tacloban.

Sau cel puţin o parte din cele întâmplate.

Omorâţi la sala Regatului

Ajungem în casa unei familii care locuieşte în oraşul Tacloban. Tatăl vorbeşte despre eforturile sale imense de a încerca să ţină acoperişul înainte ca acesta să cedeze, în cele din urmă, în faţa taifunului.

Frigiderul încărcat cu literatură până la refuz este motiv de mândrie

O feţită entuziasmată le arată telespectatorilor frigiderul familiei în care sunt înghesuite diverse publicaţii, inclusiv oribilul DVD Cum poţi să devii prietenul lui Iehova. Pare să fie motiv de mândrie faptul că literatura produsă în masă era considerată mai importantă decât proviziile într-un asemenea timp de criză.

Ulterior privim spre sala Regatului din Tacloban, sau, mă rog, ce a mai rămas din ea. Pereţii nu mai există, ca şi cum o forţă nestăvilită a trecut prin ele asemenea unui buldozer. A rămas doar acoperişul jerpelit, susţinut de coloanele deteriorate.

Naratorul ne spune că doar în această sală a Regatului au pierit 22 de Martori, măturaţi de un flux de ape înalt de 5 metri.

Pentru a pune punctul pe I în ce priveşte pagubele umane ale acestei tragedii, ni se prezintă relatarea lui Sheryl Gariando, o fată de 13 ani, unul din doar 38 de supravieţuitori ai devastării sălii Regatului. În afară de frăţiorul ei, întreaga ei familie a fost luată de furia apelor. Faptului că s-a reunit cu frăţiorul ei cu o zi înainte de congresul de district i se conferă o oarecare semnificaţie.

În acest moment îţi sare gândul înapoi la Hubertus şi la harta lui şi te gândeşti: „Ce făceau aceşti oameni la sala Regatului în timpul unui taifun?“

Dacă filiala fusese avertizată în prealabil cu privire la apropierea taifunului Haiyan, chiar era înţelept ca o congregaţie să se ghemuiască într-o sală a Regatului aproape de ţărm în calea unui taifun în loc să depună toate eforturile pentru a ajunge pe un teren mai sigur?

Două congregaţii care au supravieţuit

Însă nu ni se acordă mult timp să rumegăm astfel de întrebări. În schimb, suntem purtaţi 15 kilometri în jos pe coastă, la Tanauan, unde 44 de Martori au supravieţuit deşi erau într-o sală a Regatului care a fost smulsă din temelii de vânt şi apele înalte pentru ca apoi să fie aruncată 15 metri mai încolo.

Unul din supravieţuitorii extrem de norocoşi ne spune că a căpătat putere prin faptul că s-a uitat în sus la textul anului afişat deasupra podiumului care spunea: „Iehova, Dumnezeul tău, va fi cu tine“.

Nu se aduce în discuţie faptul că fraţii din Tacloban ai acestui bărbat, cărora soarta le-a fost potrivnică, au avut în faţa lor exact aceleaşi cuvinte. Se pare, în schimb, că dorinţa autorilor filmului este ca noi să ne concentrăm pe ideea că „structurile solide“ ale sălilor Regatului au salvat vieţi cel puţin în unele zone.

Întrunire condusă în faţa unui taifun

În final ajungem la Guiuan, locul unde taifunul a acostat pentru prima oară. Asmenea congregaţiei din Tanauan, şi congregaţia de aici s-a refugiat în sala Regatului şi a reuşit cumva să supravieţuiască în ciuda riscului în care se aflau vieţile fraţilor, în acest caz din cauza prăbuşirii tavanului.

Acest bărbat dezvăluie că congregaţia sa avusese întrunire în seara în care taifunul avea să ajungă la ţărm

Însă în timp ce se relatează evenimentele din Guiuan, fratelui local intervievat îi scapă un detaliu interesant (sublinierea noastră):

„Când a lovit taifunul eram în interiorul sălii Regatului. După întrunire o parte din fraţi au rămas la sala Regatului, în timp ce cealaltă jumătate, în special copiii, s-a dus acasă la o soră.“

Nu există niciun semn că aici s-ar fi pus în aplicare vreun plan atent coordonat şi executat în mod judicios privind eforturile de evacuare. În schimb, cel puţin în Guiuan, se pare că era la latitudinea fiecărei persoane în parte ca ea să se refugieze la sala Regatului sau în case din apropiere.

Însă ceea ce e şi mai deranjant este dezvăluirea acestui frate că o întrunire era în curs de desfăşurare chiar în seara de dinaintea dimineţii în care avea să lovească furtuna.

Cu riscul de a vă plictisi, vă readuc aminte de Hubertus şi de harta lui de la filiala din Manila, precum şi de cuvintele sale lipsite de orice ambiguitate: „Ştiam că avea să provoace ravagii teribile“.

Cum au răspuns autorităţile?

În acest moment simţeam nevoia de informaţii suplimentare. Mai precis, ce ştiau Hubertus şi colegii săi înainte ca taifunul să ajungă la ei? Ce avertismente emiseseră autorităţile?

O căutare rapidă pe Wikipedia a furnizat răspunsurile:

La subtitlul „Pregătiri“, în articolul în limba engleză aferent taifunului Haiyan, ni se spune: „Până în seara zilei de 7 noiembrie s-a emis PSWS [semnal public de avertizare de furtuni] nr. 4, cel mai înalt nivel de avertizare, indicând faptul că se aşteaptă vânturi cu viteze de peste 185 km/h, în . . . Samarul de Est [şi] Leyte“, Samar fiind insula unde se situează Guiuan, în timp ce oraşele Tacloban şi Tanauan sunt ambele pe insula Leyte.

Aşadar, avem cel mai stringent cod roşu emis pentru seara de joi, 7 noiembrie, pentru toate cele trei congregaţii care apar în materialul video. Dar ce măsuri au luat autorităţile locale?

„În provinciile Samar şi Leyte cursurile au fost amânate, iar locuitorilor din zonele cu risc de inundaţii şi alunecări de teren li s-a cerut să evacueze“.

Când am citit cuvintele de mai sus mi s-a oprit inima.

În mod precar, Guiuan se află pe o peninsulă îngustă, înconjurată de ocean, iar sălile Regatului atât din Tanauan cât şi din Tacloban au fost fără îndoială inundate de apele vijelioase. Toate acestea erau zone cu risc crescut de inundaţii. Mi se pare de neconceput ca cele trei săli ale Regatului în discuţie să nu fie în zona care a fost marcată de autorităţi ca necesitând evacuare.

E posibil ca cei 22 care au pierit din congregaţia Tacloban şi posibil şi alţii să fie victime nu doar ale taifunului, cât în acelaşi timp ale incompetenţei organizaţiei Watchtower?

Mark Sanderson e prezentat ca luând avionul spre Filipine pentru a oferi încurajare din partea Corpului de Guvernare

Dacă acest lucru se dovedeşte a fi adevărat, secvenţele din finalul filmului de pe JW.org sunt deosebit de greu de vizionat. Îl vedem pe Mark Sanderson zburând în calitate de salvator la locul faptei pentru a oferi cuvinte de încurajare supravieţuitorilor taifunului şi să supravegheze operaţiunile de reconstrucţie — sau cel puţin aceasta e impresia pe care ne-o lasă producătorii filmuleţului.

Deosebit de revoltătoare este secvenţa care îl prezintă pe Sanderson consolându-i pe tânăra Sheryl şi pe frăţiorul ei. O vedem pe Sheryl zâmbind şi, într-unul din momente, chiar îmbrăţişată de Sanderson, în timp ce ea e exploatată cu neruşinare în scopuri de PR.

Sunt şanse aproape certe că Sheryl nu va şti niciodată cu siguranţă că a fost îmbrăţişată tocmai de un reprezentant al organizaţiei care ar putea fi cel puţin parţial responsabilă de faptul că a ajuns orfană.

Scuze de mult întârziate

În acest moment v-aţi putea gândi că exagerez cu implicaţiile privind vina organizaţiei Watchtower. La urma urmei, vorbim de lucruri serioase, iar detaliile sunt destul de puţine. Însă mi-ar plăcea să mă bucur de ocazia de a clarifica lucrurile în urma unei explicaţii complete din partea Corpului de Guvernare privind motivul pentru care el e fără pată în acest scandal aparent.

Dacă s-ar oferi asemenea explicaţii, aş fi bucuros să-mi retrag cuvintele în mod public. Însă dovezile necesare ar trebui să vină sub forma 1) unor dovezi că fraţii din congregaţiile prezentate (în special Tacloban) au primit sfatul de a evacua zona, dar l-au ignora sau 2) a faptului că afirmaţiile făcute de Watchtower în propriul material video cu privire la starea de pregătire a filialei filipineze erau false sau menite să inducă în eroare.

Până să iasă asemenea informaţii la suprafaţă, dovezile împotriva Watchtower sunt într-adevăr foarte incriminatoare. Avem o situaţie în care trei congregaţii erau refugiate în sala Regatului în ciuda faptului că acestea se aflau în calea unui taifun, despre care filiala locală avea cunoştinţă prealabilă, pe baza căreia autorităţile au ordonat evacuarea zonei locale.

Nu trebuie să fii geniu ca să-ţi dai seama că, deşi sunt „structuri solide“, sălile Regatului nu sunt construite având taifunuri în minte, decât dacă ai falsa impresie că mâna lui Iehova e implicată în manipularea fenomenelor meteorologice.

Ceea ce ne aduce la o altă chestiună mică.

Indiferent de responsabilitatea (sau lipsa ei) în acest dezastru, Corpul de Guvernare le datorează scuze fraţilor şi surorilor din Filipine, în special celor care şi i-au pierdut pe cei dragi. Doar cu o lună înainte ca Haiyan să se dezlănţuie, Geoffrey Jackson a dat dovadă de o stupizenie uluitoare în timp ce stătea pe podium la cea de-a 129-a întrunire anuală şi rostea la microfon următoarele cuvintele (sublinierea noastră):

„Este interesant când ne gândim la producerea ei [a noii Biblii] că am văzut cu adevărat mâna lui Iehova ajutând la proiect. Iată un exemplu. Fraţii de la tipografia din Wallkill ne-au menţionat că, în general, cea mai nefavorabilă perioadă de tipărit Biblii este vara, din cauza umidităţii şi a căldurii. Uneori trebuia să oprească presele. Dar ne-au zis că anul acesta, când aveau de lucrat ore suplimentare pentru a finaliza Bibliile acestea pentru noi — şi după cum vedeţi, aveţi fiecare dintre cei prezenţi la program câte una — anul acesta nu au fost opriri pe parcursul tipăririi Bibliilor! Am avut cea mai blândă vară din ultimii mulţi ani şi îi mulţumim lui Iehova pentru asta.“

Geoffrey Jackson ar trebui să-şi ceară scuze pentru observaţiile sale negândite, rostite la întrunirea anuală

Nu ar trebui să fie nevoie de un taifun care să măture printr-o sală a Regatului şi să omoare 22 de Martori o lună mai târziu pentru ca Geoffrey Jackson să-şi dea seama că cuvintele de mai sunt au fost gândite prost şi lipsite de sentiment. Cu siguranţă, Iehova NU manipulează vremea nici pentru salvarea vieţilor umane, nici pentru tipărirea Bibliilor.

Deci este urgent ca Geoffrey să-şi prezinte scuze fără echivoc către toate victimele taifunului Haiyan, ca să nu vorbim de victimele tuturor dezastrelor naturale, indiferent de confesiune.

Desigur, partea cea mai tristă este că tocmai cei care merită cel mai mult o explicaţie şi scuze sunt cei care, foarte probabil, nu le vor pretinde niciodată.

După cât se pare, Martorii asemenea lui Sheryl vor continua să-i slujească organizaţiei Watchtower cu convingerea greşită că acest serviciu îi va face demni de a-şi întâmpina pe cei dragi la înviere. Astfel că doliul este folosit ca un instrument al îndoctrinării într-o manieră cât se poate de înspăimântătoare şi de oportunistă.

Se cere o explicaţie

Pentru tot PR-ul şmecher şi toată propaganda înduioşătoare a Watchtower, să punem cărţile pe faţă şi să remarcăm că o religie care se laudă plină de mândrie cu starea lor de pregătire în faţa taifunului Haiyan, a suferit 33 de morţi confirmate în acel dezastru, 10 alte persoane fiind dispărute, posibil decedate.

Potrivit Anuarului pe 2014, populaţia Insulelor Filipine este de 97 701 745. Potrivit acestui nou material video (şi a cifrelor oficiale), taifunul Haiyan a luat viaţa a 6 200 de persoane. Aceasta înseamnă o mortalitate de 0,0063% la nivelul ţării.

Pentru comparaţie, Watchtower pretinde că sunt 185 000 de Martori în Filipine. Dacă includem toţi cei care se presupun decedaţi la numărul celor confirmaţi, obţinem o mortalitate de 0,024% printre Martori din cauza taifunului Haiyan — aproape de patru ori mai mare decât rata naţională.

Înţeleg că aceste cifre sunt puternic discutabile, cel puţin din cauza faptului că nu se cunoaşte densitatea exactă a Martorilor din regiunile afectate de taifun, comparativ cu populaţia locală de non-Martori. Chiar şi aşa trebuie să punem întrebări şi să primim răspuns cu privire la motivul exact pentru care au murit atât de mulţi Martori, 22 doar într-o singură congregaţie!

Dacă Corpul de Guvernare va păstra tăcerea privind măsura în care eventuala imcompetenţă a organizaţiei a costat vieţi omeneşti — şi fără îndoială o va păstra — însăşi tăcerea lor va răsuna. Dar această întrebare trebuie pusă, cel puţin pentru a onora amintirea celor care, cu preţul propriilor vieţi, au avut falsa convingere că o sală a Regatului ar putea rezista unui taifun.

Publicat pe JWsurvey.org la 12 martie 2014

Acest articol a fost publicat în general, jwsurvey, ştiri. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*