Cel mai nasol congres — partea 1: Evitarea

worsttitlero1În această vară, milioane de Martori ai lui Iehova de pe tot globul se vor avânta către congresele regionale, evenimentul mult aşteptat din calendarul Martorilor.

Ziarele locale se aliniază deja pentru a scrie articole de laudă la adresa afluxului de Martori la săli de sport, săli polivalente şi centre de expoziţii. Congresele sunt de regulă surse de venituri groase pentru agenţii economici locali, drept pentru care jurnaliştii se simt adesea obligaţi să scrie în mod favorabil despre aceste evenimente.

„Este un weekend dedicat învăţăturii. În acest sens fiecare zi este mai puţin o slujbă religioasă şi seamănă mai mult cu un simpozion educaţional“, este de părere Chelsea David de la publicaţia The Missoulian.

„Autorităţile locale estimează că fiecare dintre cele trei congrese pot genera activitate economică de ordinul a 1,5 milioane de dolari în Cornwall şi în împrejurimi“, relatează plin de entuziasm Todd Hambleton pentru Standard Freeholder din Cornwall.

„Martorii lui Iehova se străduiesc să adere la acea formă a creştinismului pe care a predat-o Isus şi pe care apostolii săi au practicat-o“, afirmă scurt un corespondent care, în mod lăudabil, nu şi-a dat numele, al South Coast Today.

În fiecare an apar astfel de emanaţii jurnalistice flatante care trec cu vederea substraturile mai sinistre ale congreselor Martorilor, care nu se ridică mult deasupra faptului de a fi nişte raliuri de îndoctrinare orchestrate de organizaţia newyorkeză Watch Tower şi a sa conducere, Corpul de Guvernare.

De obicei, elementul coercitiv al acestor adunări este mai greu de observat de către un jurnalist local fără discernământul specific, care doreşte doar să publice o recenzie favorabilă care va trece dincolo de editorul său şi pentru care este plătit. Însă anul acesta chiar nu mai există nicio scuză.

În plus rând, este dificil să ne imaginăm o temă mai orwelliană decât „Să-i rămânem loiali lui Iehova!“ Mai precis, cum ar putea să cineva să se identifice cu o asemenea retorică pregătită să se protejeze împotriva criticilor dacă nu a fost îndoctrinată să pună semnul egal între Watchtower şi singura organizaţie adevărată a lui Dumnezeu pe pământ? Cum poţi să-i ‘rămâi loial’ unui concept căruia nu i-ai jurat credinţă?

În al doilea rând, un aspect şi mai crucial, orice jurnalist câtuşi de puţin implicat, care stă să urmărească unul sau mai multe dintre materiale video puternic manipulatoare de la congresul de anul acesta ar trebui să fie şocat de cât de directă este constrângerea şi cultivarea fricii ca şi cum ar lovit drept în faţă cu un peşte ud.

Cel mai deranjant exemplu al acestei propagande cu materiale video de-ţi cade falca nu e mai departe de o serie de trei clipuri dezgustătoare care ar trebui să fie însoţite de un avertisment pentru părinţi şi intitulată: „Cum să-ţi eviţi fiica timp de 15 ani pentru că s-a culcat cu cineva cu care nu e măritată“.

(Mai jos este răspunsul lui Cedars la materialele video cu privire la evitare, precum şi una dintre temele din simpozionul în care sunt prezentate clipurile.)

Facem cunoştinţă cu Sonja, o fată crescută de părinţi Martori devotaţi, care ajunge la răscruce în anii adolescenţei, când îndoctrinarea sa din copilărie începe să intre în conflict cu invidualitatea ei care tocmai începea să se dezvolte. Sentimentele de nesiguranţă faţă de convingerile sale sunt suprimate în timp ce ea se lasă dusă de val pur şi simplu pentru a-şi satisface părinţii — un tipar comportamental în care mulţi care au crescut în familii de Martori se regăsesc.

Deşi chiar şi masturbarea e un tabu pentru Martorii lui Iehova (în ciuda faptului că nu există niciun verset biblic care să sprijine această interdicţie) nu e de nicio mirare că anii de refulare sexuală îşi găsesc apogeul într-o noapte de abandon carnal avându-i drept protagonişti pe Sonja şi colegul ei de serviciu într-o cameră de hotel. Sonia are mustrări de conştiinţă la început, dar ulterior acceptă concluzia corectă că sexul este ceva ce se întâmplă când doi oameni se iubesc.

În acest moment, iubitul Sonjei, Eric, părăseşte scenariul dramei. Tot ce ştim este că a fost un om bun şi atent cu Sonia, iar iubirea lor a fost reciprocă.

Din punctul de vedere al organizaţiei Watchtower, Eric este un impostor care a fost agentul prin intermediul căruia o tânără Martoră a decăzut de la har. Orice intenţii bune pe care le-ar fi avut faţă de Sonja sunt irelevante în ochii cineaştilor. Ceea ce contează este că el NU este Martor al lui Iehova, aşadar el nu are ce căuta în viaţa Sonjei. Dezumanizat şi cu treaba încheiată, Eric părăseşte scena la stânga pentru ca relatarea Sonjei să poată continua.

Nu se prezintă modul în care bătrânii Sonjei află de romantismul interzis. În schimb, suntem purtaţi direct la întrunirea în care se anunţă excluderea Sonjei. În secunda imediat următoare, părinţii Sonjei apar în prim-plan şi modul în care acţiunile ei i-au „zdrobit“. Sonja este prezentată în continuare drept antagonistul când o vedem cu un comportament obstinat, cu braţele încrucişate în momentul în care tatăl ei îi dă vestea că ea trebuie să plece de acasă.

O relatare mai aproape de realitate a acestui scenariu ar arăta un adolescent care a greşit, traumatizat din cauza viitoarei înstrăinări de familie, pledând în faţa părinţilor îndoctrinaţi să manifeste îndurare şi să se reconecteze cu instinctele lor parentale. Însă în conformitate cu mesajul „dă vina pe victimă“ a organizaţiei Watchtower, Sonja trebuie să fie o odraslă încruntată şi sfidătoare pe care oricine ar fi bucuros să o vadă plecând.

Screen-Shot-2016-06-02-at-13.31.39

Sonja este portretizată ca o adolescentă încruntată şi plină de indignare

Execuţie divină

După ce Sonja este ejectată din casa părintească, „victimele“ sale se adună pe canapea să citească o relatare din Vechiul Testament care să-i facă să se simtă bine în privinţa abandonării copilului lor. Pasajul biblic descrie modul în care Aaron, care avea dureri cauzate de moarte, a fost instruit să nu-şi deplângă fiii Nadab şi Abihu care au fost executaţi de Dumnezeu cu foc din cer. Părinţii Soniei reuşesc să folosească această relatare drept instrument pentru a-şi refula emoţiile şi a pretinde că Sonia este moartă.

Aceasta nu este prima ocazia în care Watchtower invocă relatarea despre Nadab şi Abihu pentru a le ordona părinţilor să nu deplângă pierderea copiilor lor evitaţi, precum ar trebui să fie evident din următorul citat din Turnul de veghe din 15 iulie 2011, aceeaşi ediţie de studiu în care apostaţii erau descrişi (în limba engleză) ca fiind ‘bolnavi mintal’:

wtquoteshunning

Părinţii Martori ai lui Iehova trebuie să se debaraseze de sentimente când evită, la fel cum i s-a poruncit lui Aaron când suferea din cauza morţii fiilor lui.

Părinţii Martori ai lui Iehova trebuie să se debaraseze de sentimente când evită, la fel cum i s-a poruncit lui Aaron când suferea din cauza morţii fiilor lui.

Nu după mult timp, părinţii Sonjei au prilejul de a-şi pune instrucţiunile în aplicare. O vedem pe Sonja sunându-şi părinţii la telefonul mobil, iar acesta începe să sune pe masa din bucătărie. Mama ei se uită să vadă cine sună. Văzând numărul Sonjei, ea ignoră apelul.

Nu putem şti, dar Sonja putea să ajungă în stradă sau să urmeze să fie atacată, jefuită, violată sau ucisă, însă cel mai important în mintea părinţilor este nevoia de a manifesta loialitate faţă de Watchtower pretinzând că ea nu mai există.

Sonja le spune celor din auditoriu că părinţii ei au făcut ce trebuie prin faptul că au refuzat să ridice telefonul şi citează aproape cuvânt cu cuvânt dintr-o experienţă tipărită într-un Turn de veghe din 2013, în care un bărbat pe nume Robert, care fusese exclus, îşi laudă părinţii pentru că nu i-au dat acea „mică măsură“ de contact de care avea nevoie, care i-ar fi amânat decizia de a se întoarce. Se pare că legăturile cu familia reprezintă un fel de drog ilegal şi privarea copiilor excluşi de ele este un lucru plin de omenie şi de iubire.

Practic, Watchtower îşi ridică mâinile şi spune: „Ne aşteptăm ca părinţii să-şi şantajeze emoţional copiii excluşi. Dacă ajung în cele din urmă să se întoarcă doar pentru a opri evitarea, şi nu pentru că manifestă credinţă autentică în religie, măcar scopul scuză mijloacele.“

În ultima parte a trilogiei despre evitare, după 15 de ani în care a fost evitată (o pedeapsă pe care se pare că a meritat-o pe deplin după ce s-a culcat cu cineva), o vedem pe Sonja reintegrată. Acum că în sfârşit Sonja s-a reunit cu familia ei, ea e bombardată cu iubire după întrunire de membrii congregaţiei, care o inundă acum cu iubire condiţionată.

Nu ni se arată în clip lunile de participare umilitoare la întruniri la care ea trebuie să stea în mod ruşinos în ultimele rânduri ale auditoriului în timp ce o congregaţie întreagă o evită literalmente. Doar aşa pot Martori excluşi să reintre în graţiile organizaţiei Watchtower şi nici atunci nu este chiar atât de simplu.

În materialul video de combatere se dă un exemplu tragic în care unei Martore excluse pe nume Kaatje i s-a respins cererea de reintegrare în repetate rânduri din cauza depresiei sale cronice. Bjorn, fratele ei, este convins că acest tratament al bătrânilor a contribuit în mod direct la sinuciderea sa în cele din urmă. (Interviul cu Bjorn va apărea în viitor într-un material video pe canalul YouTube „John Cedars“.)

Kaatje şi Bjorn în vremurile mai fericite

Kaatje şi Bjorn în vremurile mai fericite

Din păcate, Kaatje este una din mulţi care au plătit preţul suprem din cauza politicii extreme a evitării, despre care literatura organizaţiei spunea cândva că este „totalmente străină învăţăturilor Bibliei“.

Ignoranţa presei

Ceea ce e şi mai tragic este realitatea sumbră că nu se zăreşte la orizont sfârşitul acestui tratament cumplit, cel puţin atâta vreme cât presa în general refuză să-i acorde evitării marca Watchtower analiza şi critica pe care o merită. E adevărat, Rawstory şi-a alocat un pic de timp să descrie unul dintre filmuleţele despre evitare ca fiind „deranjant“, dar până acum este o voce singuratică.

În locul avalanşei inevitabile de articolaşe care vestesc congresul „Să-i rămânem loiali lui Iehova!“ ca fiind un succes comercial, ar trebui să vedem faţa Soniei în multe ziare, reviste şi bloguri alături de pe drept justificata condamnarea a tratamentului greşit pe care îl primeşte din partea unei secte inumane. Ar trebui arătat cu claritate că în secolul al XXI-lea astfel de forme făţişe de manipulare şi constrângere din partea conducătorilor religioşi cu scopul de a sfărâma familiile sunt intolerabile şi cu siguranţă nu ar trebui să fie susţinute prin scutiri de plata impozitelor şi acordarea statului de organizaţiei de binefacere.

Probabil singurul mod prin care putem trăi să vedem opinia publică obturând portiţele pentru Watchtower este să facem tot ce putem pentru a-i conferi acestui material sumbru vizibilitatea pe care o merită, prin orice mijloace posibile. Din acest motiv, vă îndemn pe toţi să distribuiţi acest material video şi articol pe reţelele de socializare (dacă puteţi), precum şi materialele video şi articolele care vor urma în această serie #celmainasolcongres / #worstconventionever.

E posibil ca eforturile noastre de a aduce în acest aspect în atenţia presei nu reprezintă mai mult decât un apel telefonic la care nu primim răspuns, însă chiar şi faptul că încercăm înseamnă că onorăm amintirea celor precum Kaatje, care au plătit preţul suprem al barbariei organizaţiei Watchtower. Mă pot gândi la mai multe câteva motive pentru a distribui un hashtag.

Publicat la 2 iunie 2016 pe JWsurvey.org.

Acest articol a fost publicat în general, jwsurvey, practici. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Cel mai nasol congres — partea 1: Evitarea

  1. Horatiu spune:

    Bun articol

Dă-i un răspuns lui Horatiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.