O întrunire memorabilă: Raymond Franz în România

Ray Franz şi Ovidiu Mircean

Cluj-Napoca, 13 octombrie 2007. Sala de conferinţe a unui hotel din apropierea centrului oraşului a fost neîncăpătoare cu ocazia unei întruniri care a marcat un eveniment important din istoria comunităţii foştilor Martori ai lui Iehova. Cei prezenţi au avut privilegiul de a asista la o cuvântare şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu participarea fratelui Raymond Franz, fost membru al Corpului de Guvernare şi autorul cărţilor Conflictul conştiinţei şi În căutarea libertăţii creştine.

Întrunirea a avut loc în sala Veneţia a hotelului City Plaza, a fost organizată de Aurel Enea, Leontina Mircean şi Ovidiu Mircean, a durat peste trei ore şi s‑a bucurat de participarea unor reprezentanţi a mai multe grupări religioase. Întrucât evenimentul a beneficiat de televizare integrală din partea unei echipe a postului de televiziune Toon TV, ne bucurăm că putem, în paginile acestei reviste, să publicăm o transcriere completă a discuţiilor care au avut loc. Observaţi atitudinea delegaţilor de la conferinţă şi încercaţi să vă daţi seama ce sentimente şi obiective vădesc replicile lor. Menţionăm, de asemenea, că, pentru a păstra acurateţea afirmaţiilor fratelui Raymond Franz, ele au fost retraduse şi nu ne‑am luat după traducerea interpreţilor. În deschidere a luat cuvântul Ovidiu Mircean, fratele care a şi tradus prima sesiune.

Arthur Weber, Ray Franz şi Leontina Mircean

Ovidiu: Acum ne cerem scuze de întârziere, am sosit cu o uşoară întârziere din diverse motive. Ideea este, după cum bine ştiţi, intrarea a fost liberă pentru toată lumea, nu o este o întâlnire organizată de o asociaţie religioasă sau de un anumit grup religios, este o întâlnire liberă, de aceea am optat de la bun început pentru acest spaţiu neutru, în care să poată să vină oricine. Şi văd că sunteţi din diferite grupuri, din diferite asociaţii religioase; oricum, oameni cu . . . care împărtăşesc păreri diferite, ceea ce este foarte bine că am putut să venim aici, în acest spaţiu neutru să ne întâlnim, chiar dacă nu aparţinem neapărat de acelaşi grup sau nu împărtăşim aceeaşi credinţă. Ce vreau să vă rog, de la bun început: dat fiind faptul că timpul e totuşi limitat, nu ne putem extinde dincolo de ora cinci, în momentul în care sala trebuie să fie predată, dacă aveţi întrebări, şi sper că aveţi foarte multe întrebări la care Ray să poată să răspundă, rugămintea mea este, atât din raţiuni de traducere, cât şi din raţiuni de economie a timpului, să le formulaţi în aşa fel încât ele să sune cât se poate de succint, cât se poate de sintetic, să le putem transmite într‑un timp cât se poate de scurt şi să lăsăm mai mult timp pentru discuţii. Dacă, pe de altă parte, e posibil ca unele dintre răspunsurile lui Ray sau unele dintre întrebările pe care dumneavoastră le puneţi să stârnească polemici, să stârnească vederi contradictorii, ceea ce eu v‑aş ruga este să nu pornim acum, aici, în sală o discuţie polemică, fie s‑o purtăm pe coridor, în timpul pauzei, fie să o lăsăm după aceea, încă o dată spun, ca să‑i permitem lui Ray să ne spună cât mai multe cuvinte, pentru că, oricum, timpul lui e extrem de limitat, e o întâlnire unicat pe care o avem astăzi aici.

Acum, eu aş fi dorit să spun câteva cuvinte, dar, dacă mă uit în sală, cred că fiecare dintre dumneavoastră ştie cine este Raymond Franz. Spun foarte sumar, s‑a născut într‑o familie de Martori în 1920, 1 s‑a născut într‑o familie de Martori care l-a dat, în cele din urmă, pe unul dintre preşedinţii Societăţii Watch Tower, l‑a dat pe Fred Franz, cel care a fost foarte multă vreme extrem de apropiat de cel de‑al treilea preşedinte al Societăţii, de Nathan Knorr. Fred Franz a fost întotdeauna fratele apropiat de Nathan Knorr, care scria mare parte din materialele care au fost ulterior publicate în broşurile, în literatura Societăţii. L‑a cunoscut pe unchiul său foarte bine. Este, cred, unul dintre singurii oameni care mai trăiesc astăzi, care poate să spună foarte multe detalii despre istoria Societăţii încă de la începuturile perioadei Rutherford, să spun, perioada Knorr, perioada imediat următoare a lui Fred Franz, introducerea Corpului de Guvernare şi aşa mai departe.

Conflictul conştiinţei, ediţia retipărită în noiembrie 2013

Am adus cu mine spre prezentare cele două cărţi pe care le‑a publicat după retragerea din Societate, după retragerea din Corpul de Guvernare. Prima dintre ele, Crisis of Conscience, „Criza conştiinţei“ — în traducerea română care se pregăteşte la o editură din Oradea, „Conflictul conştiinţei“ 2 —, are ca subtitlu „The struggle between loyalty to God and loyalty to one’s religion“ — titlul este foarte expresiv: lupta dintre loialitate faţă de Dumnezeu şi loialitate faţă de religie, sau religia proprie, religia căreia îi aparţii —, în care tratează din punct de vedere biografic care sunt argumentele care l‑au dus la această decizie capitală, să se retragă din Corpul de Guvernare, să se retragă din poziţia totuşi privilegiată pe care o avea în Societatea Watch Tower, urmând o altă cale, începând practic la o vârstă destul de înaintată viaţa de la zero. Şi acestei cărţi îi urmează în 1999, dacă nu mă înşel, cea de‑a doua carte, In Search of Christian Freedom, „În căutarea libertăţii creştine“. 3 Este o carte mai puţin axată pe istoria Societăţii, mai puţin axată pe istoria dogmaticii, e o carte care tratează câteva puncte ale învăţăturii Martorilor, e o carte care pune problema dacă se poate supravieţui în afara unei organizaţii religioase, dacă poţi să ai o viaţă creştină şi poţi să trăieşti cumva în afara autorităţii pe care o impune asupra ta — cu pretenţii spirituale sau nu — un anumit grup de oameni. De aceea, cred că şi această carte poate să fie interesantă. Ray vine dintr‑o călătorie pe care a făcut‑o la Praga, pe care a făcut‑o la Frankfurt, în Germania. La Praga a avut o întâlnire la care au participat chiar membri ai unor alte secte, alte denominaţiuni, nu? Erau, mi se pare, câţiva, cinci (?) profesori care predau teologie la Institutul de teologie evanghelică din Praga. Iată că cărţile lui, şi, în special, cea de‑a doua carte, În căutarea libertăţii creştine, au instigat multă curiozitate, au ridicat foarte multe întrebări şi cred că, în momentul în care vom beneficia de traducerile ambelor cărţi, ele vor putea şi pentru noi să dea nişte răspunsuri.

Acum, ce vreau să vă spun, vom avea întâlnirea structurată în felul următor: până la ora trei avem o sesiune în care, pentru început, Ray va spune câteva cuvinte, un mesaj pentru cei de aici, ulterior, putem să începem să punem întrebări. Vă rog încă o dată ca ele să fie succinte. Vom avea o pauză la ora trei până la trei şi jumătate. Veţi spune, probabil, mare pauza, dar e totuşi nevoie, fiind şi o anumită vârstă. Şi de la trei şi jumătate vom continua până la ora cinci. În timpul pauzei o să vă rog să serviţi o cafea, o apă minerală, ceea ce ne oferă hotelul. Mulţumesc.

Am să încerc să traduc şi am să încerc, dacă cumva există greşeli de traducere, am să mă bazez şi pe Aurel aici, de faţă, care probabil mă va completa.

Ray: Voi face câteva comentarii introductive. Mă bucur mult că mă aflu aici, în România. Ca membru al Corpului de Guvernare am călătorit în multe ţări din Europa, Asia, Africa, America de Sud. Însă, pe timpul acela, tot acest teritoriu se afla sub controlul comuniştilor şi, din acest motiv, nu am putut vizita această parte a globului. Dar mă bucur că împrejurările mi‑au permis să vin de această dată.

Tatăl meu a fost botezat în organizaţie în anul 1913,  mama mea, aproximativ în aceeaşi perioadă, iar eu m‑am născut în 1922, în urmă cu optzeci şi cinci de ani, astfel că încă din copilărie religia Martorilor lui Iehova este singura pe care am cunoscut‑o. În 1940, după ce am terminat liceul, am decis să petrec tot timpul lucrând pentru organizaţie. Pentru următorii patruzeci de ani, tot timpul meu a fost dăruit organizaţiei. Am fost trimis în Caraibe, am slujit ca misionar în Puerto Rico şi în Republica Dominicană. Am fost supraveghetorul filialei în ambele locuri. Dar după douăzeci şi cinci de ani, am fost invitat să mă transfer la sediul din Brooklyn şi am fost repartizat să lucrez la cartea Auxiliar pentru înţelegerea Bibliei. 4 Pregătirea acestui dicţionar biblic a durat mai mulţi ani, iar în 1971, după ce s‑a finalizat cartea, am fost invitat să devin un membru al Corpului de Guvernare. Lucrând la dicţionarul biblic mi‑am dat seama că atât de multe învăţături ale organizaţiei nu sunt întemeiate pe Scripturi. Dar experienţa în Corpul de Guvernare a fost ceea ce într‑adevăr mi‑a deschis ochii în faţa realităţii. Vedeam că organizaţia îşi asuma sieşi rolul, responsabilităţile şi autoritatea care îi aparţineau doar lui Cristos Isus. Ştim că Isus a spus în Ioan 14:6: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa“, dar organizaţia Watchtower spune: „Da, credem asta, însă. . .“ Ea spune: „El este Calea, dar noi suntem calea spre el“. În publicaţii se transmite ideea că singura cale prin care oamenii pot avea o relaţie cu Cristos este prin intermediul acelei organizaţii. Ei spun: „Da, Cristos este Adevărul, dar noi suntem canalul adevărului şi pentru a învăţa adevărul trebuie să veniţi la noi“. Şi mai spun: „Da, el este Viaţa, însă nimeni nu primeşte viaţă decât dacă se afiliază organizaţiei noastre“. La primele întruniri ale Corpului de Guvernare la care am participat s‑a făcut rareori trimitere la Biblie. Devenea evident că procedurile şi tradiţia organizaţiei erau mai importante în cazul acestor bărbaţi decât ceea ce spunea Biblia. Acest aspect a avut un efect dureros asupra conştiinţei mele. Mi‑am exprimat părerea în acest sens şi puteam simţi, cu trecerea timpului, că începe să se manifeste opoziţie faţă de mine, ca persoană. În principal, lipsa spiritului creştin şi această asumare a rolului lui Isus Cristos au reprezentat factorii‑problemă. Dar nu ţin supărare pe trecut, ştiu că acei bărbaţi făceau ceea ce cei mai mulţi dintre ei credeau că e corect. După cum spunea un fost Martor, „eram victime ale victimelor“. Mi‑am dat seama că toţi acei bărbaţi fuseseră îndoctrinaţi cu o anumită idee, iar acea idee îi luase pe ei captivi în acelaşi mod în care fusesem şi eu îndoctrinat. Aşadar nu simţeam amărăciune sau supărare faţă de ei, ci îmi părea rău de ei. Şi cred că ar trebui să avem această atitudine şi să nu ne încingem la o constantă denigrare a organizaţiei şi a oamenilor din ea. Cum spunea apostolul Petru în capitolul patru al primei sale scrisori: „Mai presus de toate, să aveţi o iubire profundă unii faţă de alţii, căci iubirea acoperă o mulţime de păcate“ (1 Petru 4:8).

Încontinuu ni s‑a atras atenţia asupra parabolei despre „sclavul fidel şi prevăzător“ şi ni se spune că aceasta se împlineşte într‑o clasă, iar acea clasă este pusă peste toate bunurile regelui (Matei 24:45–47). Dar Luca ne prezintă aceeaşi parabolă în capitolul 12, iar acolo se arată că se aplică persoanelor individuale. Şi el spune, de pildă, că sclavul care ştia voinţa stăpânului său, dar nu a făcut‑o, va fi bătut cu multe lovituri, dar cel care nu a înţeles‑o şi de aceea n‑a făcut‑o va fi bătut cu puţine lovituri. El vorbeşte despre o persoană, apoi o altă persoană, nu despre clase. Aşadar, precum toate celelalte parabole ale lui Isus, şi mesajul acesteia se adresează fiecărui creştin în parte. În consemnarea parabolei, discipolul Luca foloseşte cuvântul grecesc pentru „administratori“. Petru mai spune: „Ca nişte buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare să slujească pe alţii potrivit cu darul pe care l‑a primit!“ (1 Petru 4:10, Noua traducere în limba română, 2007). El arată că Dumnezeu i‑a dat fiecărui creştin daruri de diferite feluri, unora într‑un fel, altora în alt fel şi fiecare dintre noi trebuie să folosească darul respectiv, primit de la Dumnezeu, în folosul altora. Iar organizaţia a furnizat o înţelegere total diferită a ceea ce înseamnă să fii un slujitor al lui Dumnezeu. Când vorbesc despre serviciu, se referă mereu la programul lor de a merge din uşă în uşă şi alte activităţi similare. Termenul „lucrări“ din greaca biblică este cuvânt grecesc érgon. Iar în Matei, capitolul 5, Isus Cristos le‑a spus discipolilor: „Voi sunteţi lumina lumii“. El spune: „Să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să‑l glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri“ (Matei 5:14–16). Cuvântul ‘fapte’ de aici este acelaşi cuvânt grecesc care e tradus prin „lucrări“. Deci el nu vorbeşte despre vreo activitate programată, de genul celei pe care o au Martorii, ci modul în care se manifestă oamenii în viaţa lor de zi cu zi. Prin viaţa, activităţile şi relaţiile lor de zi cu zi cu oamenii se prezintă ei ca adevăraţi continuatori ai lui Isus Cristos. Am scris un articol pentru revista Turnul de veghe, cât am fost la sediul din Brooklyn, iar acesta dezbătea termenul biblic redat „serviciu sacru“. Articolul arăta că serviciul sacru cuprindea întreaga noastră viaţă. După ce am plecat de la sediul din Brooklyn, organizaţia a publicat un articol pe acelaşi subiect, în care a încercat să combată tot ce scrisesem eu. Iar revista Turnul de veghe spune că serviciul sacru se aplică doar activităţilor neobişnuite, ca serviciul de teren, serviciul misionar sau serviciul la filială. Atunci când s‑a studiat revista în sala Regatului din Alabama, unde aveam să mă asociez, tânărul care conducea studiul Turnului de veghe şi‑a dat seama de adevărata semnificaţie a cuvântului şi la sfârşitul studiului i‑a întrebat pe cei din auditoriu, zicând: „De pildă, unei surori din congregaţia noastră îi moare soţul, ajunge în dificultăţi şi în nevoie şi mergeţi să o ajutaţi; reprezintă aceasta serviciu sacru?“ Nimeni nu şi‑a ridicat mâna. El continua: „Hai, careva! Exprimaţi‑vă! Puteţi să greşiţi, dar nu ezitaţi să vă exprimaţi!“ Sora lui şi‑a ridicat mâna să răspundă şi a zis: „Nu, aceasta nu este serviciu sacru“. Atunci a citit Iacov 1:26, 27, unde discipolul spune: „Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑şi ţine în frâu limba, îşi înşală inima, iar religia lui este fără valoare. Religia curată şi nepângărită înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să ai grijă de orfani şi de văduve în necazurile lor şi să te păstrezi neîntinat de lume“ (NTR). Cuvântul „religie“ este acelaşi cuvânt grecesc threskéia, pe care Traducerea lumii noi îl traduce „serviciu sacru“. 5 El spune explicit că serviciul sacru acceptat înaintea lui Dumnezeu constă în a face lucruri precum „să ai grijă de orfani şi de văduve în necazurile lor“. Iar Martorii lui Iehova nu au ajuns să înţeleagă ce înseamnă să proclami vestea bună. Turnul de veghe le predă convingerea că proclamarea mesajului veştii bune înseamnă să le vorbeşti oamenilor despre Regatul lui Cristos, instaurat în 1914. Dacă iei o concordanţă care înşiră toate cuvintele Bibliei şi cauţi fiecare ocurenţă a expresiei „vestea bună“, vei vedea că aceasta apare de 102 ori în Scripturile greceşti. De şase ori spune „această veste bună despre regat“. În toate celelalte 96 de locuri se referă la vestea bună despre Cristos, despre jertfa sa şi despre faptul că şi‑a dat viaţa pentru omenire. Aşadar, aceasta este adevărata veste bună: el este Fiul lui Dumnezeu şi şi‑a dat viaţa în locul nostru. Nu există o veste bună mai minunată decât această jertfă de răscumpare. Fără ea suntem condamnaţi cu toţii ca păcătoşi. Nu am avea speranţă de viitor fără acea răscumpărare. Apostolul Pavel spunea că, în ceea ce‑l priveşte, el are un singur scop: acela de a face cunoscută jertfa lui Isus Cristos. Deci dacă Martorii lui Iehova ar aprecia acest fapt, ei şi‑ar da seama că vestea bună nu constă doar în transmiterea unor învăţături ale organizaţiei.

În cadrul organizaţiei eşti văzut ca un bun creştin în funcţie de timpul petrecut în ceea ce ei numesc „serviciul de teren“. Dar dacă te gândeşti la condiţiile din primul secol, îţi poţi da seama că lucrurile erau foarte diferite de modul în care Martorii lui Iehova văd viaţa. Lucrul unui bărbat din acele timpuri începea la răsăritul soarelui şi se încheia la apus. Deci întreaga zi era ocupată. Iar femeile nu aveau toate acele lucruri care le uşurează munca femeilor de azi. Dacă o femeie voia să pregătească o masă, nu putea să se ducă pur şi simplu la cuptor, să apese pe buton şi să obţină foc. Trebuia să aducă lemne şi să le aprindă. Dacă voia să spele rufele, nu putea să deschidă robinetul şi să obţină apă. Trebuia să ia o găleată, să se deplaseze la o fântână, să scoată apă şi să o aducă acasă. Nu avem motive să credem că atunci când oamenii din acea vreme deveneau creştini viaţa li s‑ar fi schimbat dramatic. În plus, mulţi din acel timp erau sclavi. Istoria ne arată că în multe din marile oraşe ale Imperiului Roman populaţia de sclavi reprezenta o treime din populaţia totală. Dar sclavii nu erau doar lucrători de câmp, ci deţineau ceea ce azi am numi muncă de birou. Însă erau tot sclavi şi planificarea timpului nu era în mâinile lor, ci în ale stăpânului lor. Deci aceste persoane care erau sclavi şi deveneau creştini nu puteau zice: „Plec să ies în serviciul de teren trei ore“. Cu toate acestea, toţi creştinii contribuiau la a face cunoscută vestea bună, pentru că toţi intrau în contact cu alţi oameni. Şi prin felul de persoane care se dovedeau a fi ei îl reflectau pe Isus Cristos în viaţa lor. Iar oamenii observau schimbarea care survenea în ei când deveneau creştini. Aceasta îi făcea să‑i întrebe cu privire la cauza acestor schimbări. Astfel le dădeau ocazia să vorbească despre speranţa lor, despre Cristos Isus şi despre jertfa sa de răscumpărare. Îmi aduc aminte că, atunci când am absolvit Şcoala Galaad, am fost trimis în statul California, în lucrarea de circumscripţie. Trebuia să ţinem aşa‑numitele cuvântări de serviciu, care erau concepute pentru a‑i încuraja pe oameni să petreacă mai multe ore în ceea ce numeau ei serviciul de teren. Eu voiam ca discursul meu să fie unul scriptural, aşadar am petrecut zile întregi răsfoind Biblia, încercând să găsesc nişte pasaje care să sprijine această idee a serviciului de teren. Am rămas surprins. Mă gândeam: ‘De ce nici Pavel, nici Petru, nici Iacov, nici Ioan, nimeni nu vorbeşte despre acest serviciu de teren? Nu vorbesc despre mărturia în grup sau alte asemenea aspecte’. Deci, într‑adevăr, este ceva ce oamenii au conceput şi îi face pe oameni să ducă o viaţă programată, unde alţii decid pentru ei cum să‑şi trăiască viaţa de creştin. Cred că trebuie să recunoaştem un lucru: nu trebuie să fim continuatori ai oamenilor, ci continuatori ai Fiului lui Dumnezeu şi doar ai lui. După cum spune psalmistul în Psalmul 146: „Nu vă încredeţi în cei mari, în fiul omului, în care nu este salvare. Suflarea lui iese, el se întoarce în pământul lui; în aceeaşi zi planurile lui pier. Ferice de acela care‑L are pe Dumnezeu lui Iacov ca ajutor al lui, a cărui speranţă este în Domnul Dumnezeul său“ (versetele 3–5, Cornilescu, 1996). Deci este totalmente contrar Bibliei să devii un continuator al vreunei persoane sau al vreunui grup de oameni. Când apostolul Pavel le‑a scris creştinilor din Corint, din oraşul Corint din Grecia, la început le‑a zis că au multe calităţi. Apoi le spune: ‘Un lucru am împotriva voastră: faptul că sunteţi dezbinaţi’. El spune: ‘Unii zic: «Eu sunt al lui Pavel», alţii zic: «Eu sunt al lui Petru», alţii, că sunt al lui Chifa sau Apolo’. Şi atunci i‑a întrebat: ‘Oare vreunul din bărbaţii aceştia a fost răstignit pentru voi?’ (1 Corinteni 1:11–13) Şi de‑a lungul secolelor, oamenii au arătat că doresc să aibă pe cineva ca lider, ca erou al lor. Şi diferitele religii se dezvoltă pe baza învăţăturilor unui anumit om. Cineva ar spune: „Eu sunt al lui Luther“, el aparţine de biserica luterană. Sau: „Eu sunt al lui Wesley, aparţin de biserica metodistă“. Din cauza aceasta ei sunt împărţiţi pe denominaţiuni. Oamenii de azi ar putea spune: „Eu sunt al lui Charles Taze Russell“ sau „Eu sunt al lui Joseph Rutherford“ sau „Eu sunt al lui Nathan Knorr“. Din nou se ridică aceeaşi întrebare: care dintre aceşti bărbaţi a fost răstignit pentru voi şi oferă o jertfă de răscumpărare? Iar răspunsul trebuie să fie: niciunul! Deci niciunul din aceşti bărbaţi nu are dreptul să aştepte de la noi să fim continuatorii lui sau să fim îndrumaţi de el. În Matei, Isus spune: „Voi să nu vă nu numiţi Rabi“, ceea ce se traduce prin „Învăţător“, „pentru că . . . toţi sunteţi fraţi“ (Matei 23:8). Deci Isus nu a instituit un sistem, un sistem religios; el a format o fraternitate creştină, unde nicio persoană nu deţine controlul asupra altora, iar cuvintele care se folosesc pentru a descrie activitatea bărbaţilor din congregaţie, adică bătrâni, supraveghetori sau învăţători, nu descriu o poziţie sau un titlu, ci serviciul pe care îl înfăptuiesc aceştia. Deci aceasta este atitudinea potrivită.

Cât timp am fost în Corpul de Guvernare am văzut că nu acesta era spiritul dominant şi că aceşti bărbaţi se considerau a fi cei care deţin controlul şi care sunt într‑o poziţie din care să stabilească proceduri şi le pretindă tuturor să respecte deciziile lor. Şi majoritatea timpului era petrecută în tratarea aşa‑numitelor chestiuni legate de excludere, adică luarea de decizii în privinţa unor activităţi ori fapte dacă trebuie sancţionate cu excluderea. După ce s‑a decis şi s‑a publicat procedura, se ridicau întrebări cu privire la aspecte specifice şi detaliate ale chestiunii, deci eram mereu ocupaţi cu chestiuni una după alta, chestiuni minore, subchestiuni şi nu petreceam timp discutând şi prezentând informaţii biblice care să‑i zidească pe oameni. Cu cât a durat mai mult acest lucru, începeam să mă întreb: ‘Chiar este aceasta calea lui Dumnezeu?’ Mă gândeam că există aceste lucruri despre care Biblia nu scoate un cuvânt şi venim noi, oameni, şi impunem o lege care să se aplice tuturor. Acesta este motivul pentru care, după ce am plecat din Brooklyn, am scris această carte, Conflictul conştiinţei, pentru că marea majoritate a Martorilor lui Iehova nu are nicio idee despre cum funcţionează un corp de guvernare.

Ovidiu: Bun, acesta era mesajul lui Ray. Pornind de la această bază sau pornind de la propriile dumneavoastră preocupări, întrebări, vă rog să puneţi întrebări.

Primul care a dorit să pună întrebări a fost un membru al Asociaţiei Credinţa Adevărată „Martorii lui Iehova“ (CAMI) din Cluj, pe nume Pavel Filip, care îşi făcuse mai multe notiţe în timpul cuvântării lui Ray şi pregătise mai multe întrebări.

Pavel: Eu aş avea câteva întrebări de pus şi aş dori în modul cel mai scurt să mi se răspundă. Aş vrea să ştiu mai exact în ce perioadă a făcut parte efectiv din Corpul de Guvernare.

Ray: Am fost numit în 1971 şi nouă ani mai târziu, în 1980, am plecat din Brooklyn.

Pavel: Noi, toţi de aici, cunoaştem împrejurările întâmplate la Brooklyn cu privire la schimbări în ce priveşte învăţătura. Dacă a fost prezent şi şi‑a dat acordul cu privire la schimbarea înţelesului din Romani 13:1–7.

Ray: Aceea a fusese deja publicată deja cu mult timp înainte.

Pavel: Dacă a fost de acord.

Ray: Cred că interpretarea de dinainte a fost greşită. Fără îndoială, pentru că în Romani capitolul 13 observăm cu claritate că Pavel vorbeşte despre guvernele existente. El spune acolo să plătim impozit celui care pretinde impozit.

Pavel: Am înţeles, nu vrem comentariul, numai dacă e de acord. Atât. Mulţumim pentru răspuns. Mai departe. Nu comentariul, că noi cunoaştem. Aşa. Deci, a fost de acord. Dacă a fost de acord cu introducerea termenului „religie bună“ în vocabularul literatura Martorilor lui Iehova.

Ray: Aceasta s‑a întâmplat pe vremea când eram încă tânăr. Dar mi‑am dat seama, odată ce a fost nevoie să învăţ diferite limbi — am vorbit spaniolă timp de 25 de ani, iar mai târziu mă asociam cu o congregaţie de limba franceză —, că cuvintele sunt doar vehicule prin care se transmit gândurile de la o minte la alta.

Pavel: Da, da, mulţumim. Atâta numa’, pentru că înainte nu s‑a folosit, ci dimpotrivă, spunea despre religie că nu este un cuvânt biblic şi nu există religie bună. Ce s‑a întâmplat cu cei ce nu au acceptat schimbările în literatură, mă refer la cei din Corpul de Guvernare, ca persoane?

Ray: Nu exista Corpul de Guvernare pe vremea când se făceau acele schimbări. Până în anul 1975 totul era condus de preşedintele corporaţiei. Întâi a fost Rutherford, apoi, Nathan Knorr, astfel că ceea ce hotărau ei se punea în aplicare. În 1975 s‑a pus problema dacă acest mod de a proceda, în care preşedintele corporaţiei conducea întreaga organizaţie, era potrivit sa dacă un corp de guvernare ar trebuie să‑şi asume acest rol.

Pavel: Dar acuma întreb: şi preşedintele, în 1961, ’62, a luat hotărârea în mod arbitrar pentru a schimba înţelesul lui Romani şi a introduce cuvântul religie?! Mă îndoiesc!

Ray: Da, totul era hotărât în acel timp de preşedintele corporaţiei.

Pavel Filip a încercat să monopolizeze discuţiile

Pavel: Bun. Altă întrebare: Ce cunoştinţe aveţi despre fraţii de rând din State, care nu au fost de acord cu schimbările şi învăţăturile din vremea aceea? S‑au constituit sub alte nume? Dacă da, sub ce nume?

Ray: Acele schimbări nu au produs dezbinări majore printre Martori.

Pavel: Au fost demonstraţii cu pancarte, s‑a dat foc la săli ale Regatului, au fost mari lucruri atunci.

Ray: Nu, în niciun caz. Eu spun că aceste afirmaţii sunt false.

Pavel: Bun, bun. Cei ce s‑au retras şi au comentat împotriva schimbărilor, dacă li s‑au pus piedici de a se constitui în asociaţii în continuitatea învăţăturii de până atunci.

Ray: Am spus că nu s‑au produs dezbinări ca urmare a acelor schimbări.

Pavel: Literatura spune că mii de fraţi de rând au protestat devenind apostaţi. Literatura timpului spune.

Ray: Am trăit în anii aceia. Nu ştiu dacă tu ai trăit în acea perioadă sau dacă ai fost Martor al lui Iehova pe timpul acela, dar eu am fost şi nu au fost asemenea evenimente. Dacă îmi poţi arăta o revistă care să confirme ce spui va fi pentru prima oară când o văd.

Pavel: Da, acuma, cum s‑a procedat la schimbare: s‑a impus schimbarea şi învăţătura? Dacă da, de cine? Am înţeles că de preşedinte, deci a fost o dictatură. S‑a votat democratic? Sau l‑aţi întrebat pe Iehova prin Urim şi Tumim?

Ray: După cum am spus, preşedintele Societăţii a luat deciziile pe marginea tuturor acelor chestiuni. Nu a fost un grup de persoane, ci doar el, singur.

Pavel: Mulţumesc. Care a fost motivul părăsirii Brooklynului: retragere sau excomunicare?

Ray: Mi s‑a cerut să plec. Mă exprimasem foarte deschis în discuţiile Corpului de Guvernare şi în anul anterior, 1979, am fost numit să plec în anumite ţări din Africa. În unele din acele ţări, guvernul pusese sub interdicţie lucrarea Martorilor lui Iehova. Nu ştiam decât că puteam să fiu arestat în unele dintre aceste ţări şi trimis la închisoare. Şi înaintea de asta nu mi‑am explicat niciodată sentimentele mele soţiei. Aşadar m‑am aşezat cu ea şi am parcurs Biblia cu ea şi i‑am relatat experienţele pe care le‑am avut în Corpul de Guvernare şi cum era acolo în realitate. Astfel că am decis că vom părăsi sediul de la Brooklyn. După ce m‑am întors din Africa am cerut două luni de concediu. Aveam 58 de ani, nu aveam bani; de aceea doream să văd dacă în aceste două luni puteam să găsesc un mijloc de ne întreţine pe mine şi pe soţia mea după ce vom fi plecat. În timp ce eram plecat în aceste două luni, începuse la Brooklyn o campanie intensă de a exclude oamenii. Persoane pe care le cunoşteam şi cu care vorbeam fuseseră aduse înaintea comitetelor judiciare şi excluse. După ce m‑am întors din concediu am fost convocat înaintea Corpului de Guvernare şi am fost interogat pe problema loialităţii faţă de organizaţie. Nu loialitate faţă de Cristos sau faţă de Dumnezeu, ci faţă de organizaţie. Din cauza răspunsurilor pe care le‑am dat, mi s‑a cerut în cele din urmă să demisionez din Corpul de Guvernare şi să părăsesc Betelul de la sediul din Brooklyn.

Pavel: Bun. După părăsirea Societăţii, dacă a fost contactat de diverse persoane sau nu.

Ray: În scurt timp am plecat în Alabama, unde un bărbat pe nume Peter Gregerson îmi oferise să mă angajeze. Lucrul pe care îl avea pentru mine era cu totul manual: să tai iarba, să scot buruieni. După un timp cât eram acolo, bărbatul acesta, Peter Gregerson, fusese un Martor activ de vreo 20 de ani sau chiar mai mult, slujise ca pionier, ca bătrân, dar a decis să se dezasocieze de organizaţie. Aşadar, a predat o scrisoare în care şi‑a explicat motivele pentru care nu mai putea să continue în organizaţie. În acea vreme, faptul de a te dezasocia nu avea aceleaşi urmări ca excluderea, dar după ce m‑am mutat în Alabama, au scos un Turn de veghe în care au zis că o persoană dezasociată trebuie tratată la fel ca una exclusă. Deci lucram cu bărbatul acesta, el era angajatorul meu, locuiam într‑o rulotă parcată pe proprietatea sa, dar pentru că am fost văzut într‑un restaurant luând masa cu el am fost acuzat şi convocat în faţa unui comitet judiciar. Persoanele care au depus mărturie împotriva mea aveau doar un lucru de spus: mă văzuseră cu Peter Gregerson luând masa împreună într‑un restaurant. Apoi a venit un supraveghetor de circumscripţie şi a venit la mine acasă şi m‑a interogat şi doar atât m‑a întrebat şi el. Deci bătrânii din acea congregaţie m‑au exclus şi singurul temei a fost faptul că luasem masa cu Peter Gregerson într‑un restaurant.

Pavel: N‑am fost înţeles: dacă a fost contactat prin scrisori sau telefonic după ce a fost excomunicat, de diverse persoane, sub diferite nume, asta e întrebarea, da sau ba.

Ray: După ce am plecat de la Betel multe persoane pe care le cunoşteam de acolo au păstrat legătura cu mine şi, de‑a lungul anilor, am primit scrisori şi comunicări de la sute de persoane care slujeau fie la Betelul din Brooklyn sau la vreo filială, în lucrarea de circumscripţie ori în lucrarea de district.

Pavel: Care a fost motivul că după retragere nu a vrut să ia legătura cu nimeni. prin scrisori sau prin altceva?

Ray (în timp ce Ovidiu îi traducea): Sugerez ca aceasta să fie ultima lui întrebare, pentru ca şi alţii să poată pune întrebări.

Ray: Fiecare scrisoare pe care am primit‑o vreodată şi toate scrisorile pe care le primesc acum prin internet, absolut fiecare dintre ele primeşte un răspuns.

Pavel: Nu acum. Atunci!

Ray: Acesta este motivul pentru care am scris această carte. Când am fost exclus, o revistă foarte cunoscută la nivel mondial, Time, a trimis un reporter acolo, în Alabama, să mă intervieveze cu privire la această problemă şi s‑a publicat un articol despre aceasta. După apariţia articolului, oameni din multe ţări l‑au citit şi am început să primesc scrisori întrebându‑mă despre el. Pe timpul acela nu aveam decât o maşină de scris şi am încercat să răspund la toate aceste scrisori bătând la maşină. Dar s‑a dovedit a fi aşa de mult încât mi‑am dat seama că nu fac faţă. Astfel am decis că scrierea unei cărţi ar fi soluţia la problemă, pentru că o carte e accesibilă tuturor şi pot să spun într‑o carte ceea ce ar fi necesitat scrierea a sute de scrisori. Aşadar, s‑a publicat această carte.

Pavel: Da, acum, dacă trebuie să ne oprim, mă opresc, dar nu înainte de a pune o altă întrebare: cum se face că toţi aceia care din motive fie că au fost retraşi de bunăvoie sau excomunicaţi răspund prin cărţi împotriva Societăţii, a Asociaţiei, dar numai lucruri negative. N‑a avut bun de când s‑a înfiinţat şi până aici nimic? Nimic nu a dat bun?

Ray: Tocmai acesta e motivul pentru care nu am vrut să scriu o carte până atunci, pentru că văzusem alte cărţi scrise de persoane care părăsiseră organizaţia şi, după cum spui, erau plini de amărăciune şi spuneau lucruri urâte şi nu doream să fiu părtaş la aşa ceva. Deci doar pentru că nu eram capabil să răspund la toate acele întrebări am scris această carte şi am încercat să o ţin departe de toată atitudinea aceea amară şi denigratoare. Voiam să urmez exemplul lui Isus Cristos. În prima scrisoare a lui Petru, capitolul doi, versetul 23, Petru spune despre Isus: „Când era insultat, nu răspundea cu insulte. Când suferea, nu ameninţa, ci întotdeauna se lăsa în grija celui care judecă drept“. Iar în Romani, capitolul 12, Pavel spune în versetele 16 la 21: „Să aveţi faţă de alţii aceleaşi gânduri pe care le aveţi faţă de voi înşivă. Nu vă gândiţi la lucruri înalte, ci umblaţi după cele umile. Nu deveniţi înţelepţi în propriii voştri ochi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău“. Şi mai spune: „Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine“. Iar la 1 Corinteni 13:5, 6, apostolul Pavel spune: „[Iubirea] nu se comportă necuviincios, nu îşi caută propriile interese, nu se irită. Nu ţine cont de răul suferit. Nu se bucură de nedreptate“. Nu simpatizez cu oamenii a căror singură dorinţă este să dărâme religia Martorilor lui Iehova.

Pavel: Eu mă opresc aici. Aş mai avea încă două întrebări.

Ovidiu: Dacă mai este timp. . .

Cei din auditoriu au început să murmure.

Pavel: Numai un pic. [Către sală] Aveţi un pic răbdare. Mai aş avea două întrebări. . . dar în vorbirea de început; aş vrea numai două întrebări să pun din vorbirea de început, dacă îmi permiţi.

Auditoriu: Dar să‑i lăsăm şi pe alţii.

Pavel: Ai răbdare, ziua‑i lungă.

Ovidiu: Trebuie să încheiem la ora 5.

Pavel: Uite, numa’ un pic. Am înţeles că. . .

Auditoriu: Da’ nu‑i dovadă de. . .

Pavel: Ai un pic, măi, Isaia!

Auditoriu: . . . faţă de ceilalţi

Pavel (deja insistent, acoperind îndemnurile lui Ovidiu): Am înţeles că vestea bună este sacrificiul suprem al lui Isus.

Ovidiu: Domnule Filip, staţi puţin. Nu vreau să cenzurez pe nimeni, dar din respect faţă de ceilalţi participanţi, eu vă rog foarte mult să rămâneţi până. . . — e foarte posibil ca celelalte întrebări să se încheie şi în momentul respectiv, dacă există timp, o să vă rog să interveniţi iarăşi cu aceste întrebări. Vă rog să le notaţi să nu vă uitaţi ideea.

Pavel: Eu mă opresc, vă mulţumesc mult. Am înţeles. Bun, bine. Nu uit.

În timp ce Pavel s‑a aşezat şi Isaia Vîtcă încerca să‑i explice de ce nu e civilizat ca discuţia să fie monopolizată, s‑a ridicat Alin Işfa să pună întrebări, însă Ovidiu menţionase că îi acordase cuvântul unui domn mai în vârstă, din spatele sălii, despre a cărui apartenenţă religioasă nu avem informaţii certe, însă, după cât se pare, făcea parte dintr‑una din grupurile de tipul CAMI.

Fratele: După retragerea din Societate, într‑unul din comentariile pe care le‑aţi făcut, vă refereaţi la anul 607 înainte de Cristos şi, bineînţeles, la evenimentul care a avut loc cu această ocazie: răsturnarea teocraţiei tipice a lui Iehova în Israel. Făceaţi legătura între anul 607 şi anul 1914 şi „această generaţie“. Au fost mai multe argumente sau mai multe argumentări, printre care şi primul satelit al Pământului care este lansat de către Uniunea Sovietică într‑unul din anii lui ’50, luna aprilie. Întrebarea care se ridică aici este că, cum am rămas legaţi de această problemă, pentru că nu era sigur nimic din ceea ce se spunea cu privire la 607 şi cu privire la 1914 şi „această generaţie“.

Ray: În cadrul redactării cărţii Auxiliar pentru înţelegerea Bibliei, mi s‑a repartizat scrierea subiectului „Cronologie“. Şi astfel, tratând tema căderii Ierusalimului, am încercat să găsesc nişte lucrări istorice care să susţină ideea anului 607 înainte de Cristos. Un membru al personalului de la Betel, de la sediu, a fost numit asistentul, sau secretarul meu şi s‑a dus la toate bibliotecile din New York, Brooklyn şi toată zona, încercând să găsească vreo dovadă care să susţină această dată. Şi nu a putut găsi nimic în acest sens. În plus, noi ştiam despre un bărbat care era considerată cea dintâi autoritate pe marginea izvoarelor babiloniene şi asiriene antice. Arheologii descoperiseră mii şi mii de aşa‑numite tăbliţe cuneiforme, scrise în lut. Ele proveneau din întreaga perioadă a Imperiului Babilonian. Aşadar, am programat o întâlnire cu acest bărbat, ca să avem o întrevedere cu el. Şi l‑am întrebat despre această chestiune a anului 607 î.e.n., pentru că toate dovezile istorice punctau spre o dată cu douăzeci de mai târziu a distrugerii Ierusalimului. Deci l‑am întrebat dacă oamenii care au scris aceste documente istorice pe tăbliţele cuneiforme încercaseră să promoveze vreo idee personală? Mi‑a spus că ar fi necesitat o conspiraţie generală în întregul imperiu pentru a realiza aşa ceva, întrucât existau mii de tăbliţe şi toate indicau spre anul 586/587. Un bărbat din Suedia, pe nume Carl Olof Jonsson, a decis să facă cercetări pe marginea subiectului şi a învăţat chiar şi unele limbi antice, precum akkadiana, a călătorit în alte ţări, s‑a dus la Londra, la Muzeul Britanic, iar apoi a publicat o carte intitulată Timpurile neamurilor: o nouă perspectivă. 6 Înainte să publice cartea, a trimis un manuscris la sediul din Brooklyn şi l‑am primit, l‑am citit şi am rămas uluit, pentru că eu petrecusem un an pe subiectul „Cronologie“ şi mi‑am dat seama că abia ajunsesem puţin sub suprafaţă comparativ cu ceea ce făcuse el.

Fratele: Persoana respectivă era om credincios sau nu era credincios?

Ray: Fusese un Martor activ timp de mulţi ani, făcuse pionierat, slujise ca bătrân; după ce a scris materialul şi l‑a trimis la Brooklyn, bătrânii de la filiala suedeză au luat măsuri împotriva lui şi, în cele din urmă, a fost exclus.

Fratele: Pentru că totuşi anul 1914, după toate cunoştinţele noastre, a fost cel mai bogat an, cred că în întreaga istorie a omenirii, legat de profeţii şi de tot ce ceea s‑a întâmplat. Noi cum rămânem în urma acestui lucru?

Ray: O altă concepţie pe care o au oamenii este aceea că 1914 a fost un an atât de deosebit şi că, începând de atunci, ar fi avut loc lucruri care până atunci nu avuseseră loc în istoria omenirii. Din acest motiv, acelaşi bărbat, Carl Olof Jonsson, a colaborat cu un alt suedez şi cei doi au pregătit o carte intitulată Când apare semnul zilelor din urmă? Au abordat fiecare caracteristică — războaie, foamete, epidemii, cutremure de pământ — şi au arătat că în toate aceste cazuri au fost perioade din istorie care erau mult mai aprige decât cea de la 1914 încoace. De pildă, războaiele: în Europa aţi avut un război care a durat nu patru ani, ca Primul Război Mondial, ci treizeci de ani! Şi dacă citiţi veţi vedea că întreaga istorie a omenirii era plină de un război urmat de alt război, urmat de alt război. În ce priveşte foametea, condiţiile de dinainte de 1914 erau mult mai grave decât cele de atunci.

Fratele: Deci am înţeles şi nu am înţeles, dar vreau să pun o altă întrebare. [Gălăgie în sală] Vă rog să mă lăsaţi. Din acelaşi comentariu reiese că vă refereaţi, dacă bine în amintesc eu, la mulţimea mare de oameni şi mai făceaţi o referire cu privire la cina de amintire. N‑am înţeles bine dacă mulţimea mare de oameni avea drept de a se împărtăşi sau nu avea, şi dacă trebuie să existe simboluri pe masă.

Ray: Trebuie să consultăm Scripturile pentru a vedea ce reprezintă simbolurile. În Ioan, capitolul 6, se arată că după ce Isus a hrănit mii de persoane înmulţind în mod miraculos pâinile şi peştii, a traversat Marea Galileii pe partea cealaltă şi mii de oameni l‑au urmat. Şi Isus a spus: „Voi nu mă căutaţi pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v‑aţi săturat“. Şi a mai spus: „Lucraţi nu pentru hrana care piere, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţă veşnică“ (Ioan 6:26, 27). A spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Strămoşii voştri au mâncat mana în pustiu şi tot au murit. Aceasta este pâinea care coboară din cer, pentru ca oricine să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă cineva mănâncă din pâinea aceasta va trăi pentru totdeauna. Şi pâinea pe care o voi da eu pentru viaţa lumii este carnea mea“ (Ioan 6:48–51). A continuat spunând: „Foarte adevărat vă spun: Dacă nu mâncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă“. Zicea: „Cine se hrăneşte cu carnea mea şi bea sângele meu are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua din urmă. . . . Cine se hrăneşte cu carnea mea şi bea sângele meu rămâne în unitate cu mine şi eu în unitate cu el“ (Ioan 6:53, 54, 56). Deci Isus arată ce reprezintă emblemele. Pâinea reprezintă corpul său pe care l‑a dat în folosul nostru. După cum a prezis profetul, el a luat asupra lui păcatele tuturor. A permis ca acel corp să fie ţintuit pe cruce şi astfel a luat asupra lui păcatele tuturor. Vinul reprezintă sângele vieţii sale, vărsat, la fel, ca o jertfă de răscumpărare. Deci când Isus a spus „Faceţi acest lucru în amintirea mea“ aceste lucruri au fost reprezentate de Comemorare. Acest lucru trebuie să‑l avem în minte când ne adunăm la Cina Domnului: jertfa pe care a făcut‑o Isus Cristos, că şi‑a dat corpul şi viaţa în locul nostru. Împărtăşindu‑ne din embleme ne exprimăm credinţa în acea jertfă de răscumpărare.

Fratele: Bun.

Alin: Deci dacă nu mănânci, înseamnă că nu crezi în jertfa lui Isus.

Fratele: În Matei, în capitolul 24, versetele 45 la 47, este vorba de un ‘rob credincios şi înţelept’, pe care Stăpânul îl pune peste ceata slugilor să le dea hrana la vremea hotărâtă. Întrebarea care se ridică aici este: astăzi, cu atâtea întâmplări care au loc, care este deci robul acela şi, când e vorba de vremea hotărâtă în care să se dea hrana, dacă vremea asta a fost, este sau trebuie să vină.

Ray: Păi Isus a preluat exemple din viaţa cotidiană, lucruri pe care oamenii le cunoşteau şi cu care erau familiarizaţi. Un bărbat putea să fie numit supraveghetorul slujitorilor dintr‑o gospodărie şi exista un ‘timp potrivit’ când el se asigura că aceştia primeau hrana în fiecare zi. Slujitorii ieşeau să lucreze şi venea timpul când ei trebuia să‑şi primească hrana. Era sarcina lui să se asigure că slujitorii îşi primeau hrana la momentul stabilit. Deci oamenii ştiau cum stăteau lucrurile din experienţă proprie, iar Isus a folosit acele experienţe pentru a‑şi prezenta parabolele.

Isus le‑a spus discipolilor, după învierea sa, că va fi cu ei până la încheierea sistemului. Societatea Watch Tower încearcă să propage ideea că în primul secol adevărul era disponibil oamenilor, apoi timp de optsprezece secole nu mai era, dar în secolul al XIX‑lea, când Charles Taze Russell intră în scenă, adevărul începe din nou să fie disponibil. Cu alte cuvinte, ei spun că în 90% din istoria creştină adevărul nu le‑a fost accesibil oamenilor. Iar aceasta contrazice cuvintele din promisiunea lui Isus, „Eu sunt cu voi în toate zilele până la încheierea sistemului“ (Matei 28:20). Deci, de‑a lungul veacurilor, Isus Cristos a luat măsuri ca oamenii care căutau adevărul să găsească acel adevăr.

Următorul pe lista doritorilor de a pune întrebări a fost Alin Işfa, care fusese afiliat de Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“ şi s‑a dezasociat în urmă cu mai mulţi ani.

Alin: Aş avea vreo două‑trei întrebări. O primă întrebare este legată de Traducerea lumii noi. Am înţeles că unchiul tău, Frederick Franz, a participat în mod principal la traducere. Deci cât de bine a cunoscut el limbile ebraică şi greacă, deci cât de competent a fost ca să facă această traducere? Şi dacă această traducere este părtinitoare sau este fidelă sensului original.

Ray: Unchiul meu a studiat greaca biblică la Universitatea din Cincinnati şi era primul din clasă, unul din cel mai buni studenţi. Deci cunoştinţele sale de greacă biblică erau bune. Ebraica a învăţat‑o singur, dar ştiu că avea o abilitate foarte bună de a învăţa limbi. A fost autodidact în spaniolă şi l‑am auzit ţinând multe cuvântări şi, deşi vorbea cu accent american, spaniola în sine era perfectă din punct de vedere gramatical. A învăţat şi portugheza şi a ţinut discursuri în portugheză. Deci a fost un om foarte inteligent şi foarte capabil. În ce priveşte limba ebraică, a venit la noi acasă — stăteam lângă Cincinnati (Ohio) — şi Cincinnati are o populaţie evreiască numeroasă. M‑a rugat să‑l ducem la muzeul evreiesc, pentru că era acolo un manuscris ebraic antic pe care voia să‑l vadă. Acel sul era ţinut într‑o casetă şi am stat acolo urmărindu‑l cum citea acel sul în ebraică să vadă ce zice. Deci era într‑adevăr capabil şi mare parte din Traducerea lumii noi este o traducere exactă.

Alin: Deci consideri că are mici părtiniri, dar nu majore?

Ray: Da, per ansamblu este exactă şi cred că oricine poate să o folosească şi să ajungă la înţelegerea principalelor învăţături ale lui Isus. Dar poţi să observi anumite locuri unde traducerea e făcut să se conformeze şi să coincidă cu învăţătura Societăţii Watch Tower.

Alin: Am înţeles. A doua întrebare este legată de Corpul de Guvernare: dacă Corpul de Guvernare — am citit într‑o carte — la presiunea unora din Brooklyn, preşedintele a fost nevoit să‑l creeze sau a fost doar o iniţiativă a preşedintelui?

Ray: Termenul nu a fost folosit timp de foarte mulţi ani, dar în timpul preşedinţiei lui Nathan Knorr expresia „corpul de guvernare“ a început să apară în publicaţii. Iniţial, spuneau că el corespunde consiliului de administraţie al Societăţii Watch Tower, dar adevărul este că acel consiliu nu se întrunea cu regularitate. Doar dacă intervenea o chestiune majoră — achiziţia unei proprietăţi sau ceva similar — preşedintele Nathan Knorr îi convoca pe aceşti directori, le prezenta problema şi în aceasta consta ocazia întrunirii. Dar ţinea în totalitate de preşedinte; dacă el nu‑i convoca, atunci nu se întruneau.

Alin: Deci a avut şi iniţiativa să‑l creeze ulterior, în ’71?

Ray: Da, au hotărât că aranjamentul existent nu era potrivit şi au decis să adauge şi alte persoane. Aşadar, au invitat cinci persoane în rândurile corpului respectiv. Eu eram unul din cei cinci. Deci aceşti cinci au fost adăugaţi bărbaţilor care făceau parte din consiliul de administraţie şi în următorii ani s‑a decis să se extindă şi mai mult corpul, iar în cele din urmă a ajuns să numere optsprezece membri.

Alin: A treia întrebare — şi cu asta închei — dacă crezi, studiind Noul Testament, că există salvare sau mântuire în afara trupului lui Cristos. Adică dacă există alte clase pe parcursul. . . de la Penticosta şi până la sfârşitul lumii, alte clase care pot să intre în mântuire sau să beneficieze de salvare în afară de trupul lui Cristos.

Ray: Vorbeşti despre corpul lui Cristos în sens biblic sau în sensul înţeles de Societatea Watch Tower?

Alin: Da, în sensul biblic, în care orice credincios născut din Dumnezeu, care face parte din trup.

Ray: După ce a părăsit oraşul Capernaum, unde oamenii nu îl ascultaseră, a spus că „va fi mai uşor pentru [locuitorii] ţinutul[ui] Sodomei şi Gomorei . . . decât pentru oraşul acela“ (Matei 10:15). A spus acelaşi lucru şi despre Ninive, unde se dusese Iona şi care a fost ulterior distrus, că şi celor de acolo le va fi mai uşor decât unora din timpul lui care îl respingeau pe Mesia, deşi era prezent în mijlocul lor. Aceasta arată că până şi printre oamenii din Sodoma şi Gomora vor fi unii care ar putea primi ocazia în Ziua Judecăţii să obţină viaţă.

Alin: Eu mă refeream la perioada Penticosta–sfârşitul lumii, dacă în această perioadă mai există mântuire în afara trupului lui Cristos, având în vedere că Pavel spune în Efeseni 5 că Isus este salvatorului trupului. Mai lasă să se înţeleagă că există salvare şi în alte clase?

Ray: Ar trebui să ne debarasăm de obiceiul acesta de a gândi în termeni de clase. Biblia arată că Dumnezeu tratează cu fiecare individ în parte şi la fel şi Fiul său. În Romani, apostolul Pavel spune că fiecare vom sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu şi al lui Cristos. Deci când Dumnezeu îşi va pronunţa judecata, ea nu va fi pe baza statutului de membru al unei organizaţii sau al unui grup, ci a ceea ce suntem ca persoane. De‑a lungul secolelor au existat milioane de oameni în diferite părţi ale globului, Asia şi alte regiuni, care nu au văzut niciodată Biblia, nu au ştiut nimic despre ea, deci nu au avut cunoştinţă despre Isus Cristos. Întrucât Dumnezeu este iubire, este de necrezut că îi va condamna pe toţi acei oameni la moarte veşnică având în vedere că nu au avut nicio ocazie vreodată să‑l cunoască. Aşadar, când îşi va începe judecata, acei oameni vor avea o oportunitate, la fel ca unii dintre locuitorii Sodomei şi Gomorei.

Şi în acel moment Ovidiu şi Aurel şi‑au dat seama că se făcuse ora 15 şi s‑a decretat o pauză de o jumătate de oră, timp în care unii au achiziţionat exemplarele de cărţi pe care le adusese Ray şi s‑au bucurat de compania creştină a sa şi a celorlalţi prezenţi. Într‑adevăr, ce prilej minunat a fost acesta pentru schimbul de încurajări!

În partea a doua a programului, Aurel a fost responsabil de traducere şi i‑a dat primul cuvânt lui János Takács, un frate care a trecut atât prin organizaţia Martorilor afiliaţi Societăţii Watch Tower, cât şi prin asociaţia CAMI, dar care s‑a retras din ambele.

János: Consideraţi că Martorii lui Iehova ar trebui să ia Cina Domnului sau nu?

Ray: Cred că oricine susţine că are credinţă în Isus Cristos şi accepta jertfa sa de răscumpărare ar trebui să se împărtăşească din embleme: da.

János: A doua întrebare: credeţi că marea mulţime a apărut deja în scenă şi dacă Apocalipsa a început sau nu?

Ray: Cred că Apocalipsa, sau Revelaţia, este o carte asemănătoare cu cartea Daniel. Profeţii mari, ca Isaia, Ieremia şi Ezechiel, părăsiseră scena şi era perioada aceasta de câteva secole până la venirea lui Isus Cristos şi niciunul din aceşti profeţi nu mai era în viaţă. Dar profeţia lui Daniel se arcuieşte peste toată această perioadă şi prezintă informaţii din perioada imperiilor asirian, elen şi roman, astfel ca naţiunea Israel să poată vedea că Dumnezeu deţine controlul încă şi că El era în cunoştinţă de cauză cu privire la ce se întâmplă. Scopul cărţii Revelaţia este similar. După ce Isus a murit şi apostolii au murit în cele din urmă, mai era mult timp în faţă, iar cartea Revelaţia i‑a asigurat pe creştini că Dumnezeu este alături de ei în tot acest timp. Mesajul esenţial al cărţii Revelaţia pare să fie: „Ţineţi‑vă, rezistaţi, nu există obstacole peste care să nu puteţi trece“. Indiferent cât de crâncenă pare să fie opoziţia sau persecuţia, Dumnezeu îşi păstrează în viaţă slujitorii.

János: Mulţumesc. Încă o ultimă întrebare scurtă: credeţi că doctrina care duce la 1914 este corectă sau nu? O întrebare „da sau nu“.

Ray: Nu, este o aplicare greşită a lucrurilor despre care a vorbit Isus. Isus şi‑a avertizat discipolii să nu fie induşi în eroare de cei care aveau să zică: ‘Cristosul este aici, Cristosul este acolo’, iar ei să nu fie derutaţi de lucrurile care aveau să aibă loc pe pământ. El spune: „Veţi auzi de războaie şi veşti despre războaie“, dar adaugă: „Vedeţi să nu vă îngroziţi, fiindcă aceste lucruri trebuie să se întâmple, dar încă nu este sfârşitul“ (Matei 24:6). Era adevărat. Creştinii care trăiau în timpul acela  vedeau războaie unul după altul, vedeau cutremure de pământ, epidemii, dar nu aveau motive să se entuziasmeze şi să spună: „O, iată semnul, e aici!“ Lucrurile la care s‑a referit Isus sunt aspecte caracteristice istoriei omenirii de‑a lungul veacurilor.

János: Mulţumesc.

Următorul interlocutor a fost un alt fost Martor cu experienţă, care a venit cu o întrebare pertinentă.

Fratele: Fac o mică introducere la întrebarea pe care o pun. Ca şi Martori sau oameni care am trecut într‑o altă religie, am fost învăţaţi să privim celelalte religii false. A fost de asemenea o politică vizavi de interconfesionalism. Astăzi, ce cale există în a dialoga cu alte persoane care fac paşi pozitivi în eliberarea de doctrinele religiei din care fac parte. Este o întrebare actuală ţinând cont de faptul că astăzi oamenii se definesc religioşi fie prin apartenenţă la o religie, practicarea unor obiceiuri şi credinţe sau faptul că au fost botezaţi într‑o anumită religie. Şi în felul acesta se pierde esenţa veştii bune. Aşa că revin din nou la întrebare: de pe ce poziţie trebuie să vorbim din nou cu aceşti „fraţi“ ai noştri, când de fapt noi nu vrem să‑i băgăm într‑o a treia religie, vrem doar să‑i ajutăm să se debaraseze din nou de învăţăturile false.

Ray: Mulţi oameni citesc Biblia ca şi cum s‑ar uita prin nişte ochelari coloraţi şi schimbă exprimarea pentru a se potrivi acestor idei pe care le au. Noi nu putem face acest lucru. Trebuie să lăsăm Biblia să vorbească de la sine. Deci, când vorbesc cu oamenii, asta fac. De pildă, am vorbit adesea cu persoane care au fost Martori şi am abordat primul capitol din Galateni, am parcurs doar primul capitol şi i‑am ajutat să vadă nu a existat niciun fel de Corp de Guvernare pe atunci, pentru că apostolul Pavel spune, după ce Cristos i s‑a dezvăluit, următoarele: „Nu m‑am sfătuit cu niciun om“ (Galateni 1:16, Cornilescu, 1996). Spune că nu a urcat la Ierusalim timp de trei ani. Dacă Pavel ar fi crezut că există un corp de guvernare amplasat la Ierusalim, s‑ar fi simţit obligat să se ducă întâi acolo şi să le ceară celor din corp să‑i spună ce să facă. Dar el spune că nu a făcut asta. Şi în tot acel prim capitol arată că toate acţiunile sale şi serviciul său erau ceva nelegat de ceea ce i‑ar fi putut spune alţii.

Fratele: Era ideea de a puncta . . . Concluzia?

Ray: Nu mi‑e clară întrebarea.

Nu ştim exact ce a cauzat neclaritatea, dar se pare că întrebarea fratelui nu a primit un răspuns concret şi s‑a trecut la următorul interlocutor. Era vorba de Ionel, unul din fraţii din fruntea asociaţiei CAMI din Târgu Mureş.

Ionel: Aş avea câteva întrebări la care nu vreau să‑l obosesc în plus, vreau să dea doar un răspuns scurt. În primul rând, dacă s‑a auzit în Brooklyn, la Corpul de Guvernare, despre despărţirile avute loc între Martorii lui Iehova din Europa Răsăriteană în anii ’60–’70 şi despre suferinţele lor pentru credinţă.

Ray: Cred că te va surprinde să afli că 99% din Martorii lui Iehova sau chiar mai mulţi — când începi să vorbeşti despre anii aceştia, 1948 şi ’61 — ar spune: „Despre ce vorbeşti? Nu am auzit niciodată aşa ceva!“. Deci voi aţi avut probleme aici, dar nu ar trebui să transpuneţi acele intrigi altundeva sau să le aplicaţi întregii lumi. Ele s‑au limitat la această zonă. Nu ştiam nimic despre această situaţie din România până când Tina Mircean mi‑a scris şi mi‑a relatat despre ea. A fost prima dată când am auzit despre ea. Şi te asigur că vasta majoritate a Martorilor lui Iehova habar n‑au despre ce se întâmplă aici.

Ionel: Da. Aş vrea o întrebare suplimentară la răspuns. Cum se explică totuşi că există atâtea grupări de Martori sau ex‑Martori în lume împotriva Brooklynului?

Ray: La nivel mondial nu vorbim despre grupări care să se separe, ci persoane individuale. În ce priveşte organizaţia Studenţilor în Biblie, a existat o dezbinare care a rezultat în mai multe grupuri. Mai ales după 1925 şi profeţia pe care Rutherford o avansase cu privire la 1925, un mare număr de Studenţi în Biblie s‑a separat.

Ionel: E cunoscut, să nu‑l obosim. Da, e cunoscut asta, OK.

Ray: Dar de atunci lucrurile n‑au stat la fel. Însă an după an, mii de persoane au încetat să participe la întruniri şi s‑au dezasociat.

Ionel: Noi avem, de exemplu, cunoştinţă şi chiar corespondenţă cu organizaţii care s‑au rupt de Brooklyn în anii ’70–’80, s‑au constituit sub nume asemănătoare Martorilor lui Iehova, au fost daţi în tribunal de Watch Tower pentru se dizolva, lucru care ne dă de înţeles că, totuşi, există nu individual, ci grupuri mai mici sau mai mari care lucrează sub numele de Martorii lui Iehova.

Ray: Din nou, acest punct de vedere există aici, dar dacă vorbeşti cu Martori din Statele Unite, Canada, Franţa, Germania, majoritatea ar spune: „E prima oară când aud aşa ceva“.

Ionel: E bine. Noi scriem lor şi ei, nouă. Vreau să . . . aşa . . . o întrebare, care este de fapt foarte scurtă, ţinând cont de faptul că eu am vorbit la telefon cu tine acum câţiva ani, mi‑ai dat un răspuns la care aş vrea acum să confirmi: mai ai ceva în comun cu Martorii lui Iehova? Eşti un Martor al lui Iehova?

Ray: Nu. Mă consider creştin şi nu vreau să fiu altceva.

Ionel: Am înţeles. Şi ultima întrebare: dacă ştii că aici în sală sunt reprezentanţi a foarte multe grupuri care s‑au rupt dintre Martorii lui Iehova, care nu colaborează sau nu se văd bine reciproc? Care este mesajul tău, ţinând cont că Isus a fost martor, apostolii au fost martori, care este mesajul tău cu privire la ce au de făcut aceste grupări în România pentru a forma într‑adevăr poporul lui Dumnezeu. Şi mulţumesc.

Ray: E adevărat că au fost, aceşti oameni au fost toţi martori, dar nu au fost martori ai lui Iehova, ca parte a unui sistem religios. Eu cred că aveţi o problemă aici, care a produs toate dezbinările existente. În Romani capitolul 14, şi aş putea spune că unii zic că răspunsurile mele sunt lungi, dar e aşa pentru că nu contează ce spun eu, contează ce spune Biblia. Iar în Romani capitolul 14, apostolul Pavel abordează o problemă care provoca dezbinări între creştinii evrei şi creştinii care se convertiseră dintre neamuri. El spune că aceştia ar trebui să‑i accepte pe cei care sunt slabi în credinţă şi să nu încerce să dezbată aspectele ce cauzează îndoieli. Acele opinii divergente despre care vorbea Pavel nu erau lucruri atât de minor precum cele pe care le‑am auzit azi. El vorbea despre lucruri care erau de importanţă majoră pe atunci şi zice: „Unul crede că poate să mănânce orice, dar cel slab în credinţă mănâncă verdeţuri. Cel ce mănâncă să nu‑l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu‑l judece pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l‑a primit cu căldură“. Şi spune: „Cine eşti tu să‑l judeci pe servitorul altuia? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar va sta în picioare, fiindcă Iehova îl poate face să stea în picioare“ (Romani 14:2–4). A continuat apoi să vorbească despre cei care considerau anumite zile sfinte în timp ce pentru alţii toate zilele erau la fel. Spunea că, la asemenea aspecte, „fiecare să fie pe deplin convins în mintea lui. Cel ce ţine o zi, pentru Iehova o ţine. La fel, cel ce mănâncă, pentru Iehova mănâncă, fiindcă îi aduce mulţumiri lui Dumnezeu, iar cel ce nu mănâncă, pentru Iehova nu mănâncă, şi îi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu“ (Romani 14:5, 6). Deci sfatul lui era ‘să nu ne mai judecăm deci unii pe alţii, ci mai degrabă să luăm hotărârea aceasta: să nu punem înaintea unui frate o piatră de poticnire’ (Romani 14:13). Pavel spune: „Ştiu şi sunt convins în Domnul Isus că nimic nu este pângărit în sine. Numai dacă cineva consideră că ceva este pângărit, pentru el este pângărit“ (Romani 14:14). Şi aşa continuă spunând că fiecare trebuie să se lase îndrumat de conştiinţa proprie.

Ionel: Eu mulţumesc, am înţeles mesajul sau răspunsul la întrebare; să nu te mai oboseşti pentru treaba asta. N‑am înţeles un lucru bine doar: la cine te‑ai referit mai înainte că aceştia n‑au fost martori ai lui Iehova? Când am zis că Isus a fost martor şi ucenicii.

Ray: Vorbeam de organizaţia Martorilor lui Iehova.

Ionel: Deci n‑au fost martori organizaţia?! Atunci numai întrebarea, adică completarea la aceasta: cum se cheamă sau care este poporul lui Dumnezeu astăzi pe pământ, în viziunea ta, înainte de sfârşitul lumii?

Ray: Vorbind cu discipolii, Isus le‑a zis să meargă prin toată lumea şi să depună mărturie despre el. Şi dacă citeşti Biblia de la cartea Faptele încolo vei vedea că persoana lui Isus Cristos era elementul predominant. Toată esenţa veştii bune este cu privire la Isus Cristos, venirea sa şi faptul că şi‑a dat viaţa ca jertfă de răscumpărare. Dar organizaţia Watch Tower îl pune pe Isus în fundal şi acesta este motivul pentru care, în 1931, judecătorul Rutherford a ales numele „Martorii lui Iehova“. Voia să se deosebească de toate celelalte religii şi, desigur, celelalte religii vorbeau foarte mult despre Isus Cristos. Deci acum el s‑a concentrat asupra lui Iehova, însă era incapabil să recunoască faptul că Isus este reflectarea Tatălui său şi că el a fost trimis pe pământ să proclame omenirii mesajul Tatălui său. Îmi aduc aminte de un bărbat care fusese mulţi ani Martor al lui Iehova şi a încetat să se asocieze. Fiica lui a ieşit să discute cu el, iar el a început să discute cu ea din Scripturi. La un moment dat, fiica îi spune: „Tată, îţi dai seama? Vorbeşti mereu despre Isus! Isus! Isus! Crezi că ar putea fi demonii care te afectează?“ Aceasta arată cât de indoctrinaţi pot fi oamenii.

În continuare a luat cuvântul unul din fraţii aflaţi în fruntea lucrării Asociaţiei Martorii lui Iehova din România (AMIR), Gavrişel Pop, care înainte de a „intra în direct“, a făcut o mică observaţie ca răspuns la zgomotul din public, care i se părea uşor deranjant.

Gavrişel: O întrebare am numai. Am fost mai de mult, am avut răbdare cu toată lumea, vă rog să aveţi toţi răbdare. Dacă este timp, ne încadrăm, dacă nu. . . Fac parte din Asociaţia Martorii lui Iehova. Noi credem că Dumnezeu a lucrat la început prin patriarhi, profeţi, evanghelişti şi, mai pe urmă, prin corporaţia guvernatoare vizibilă, care s‑a fondat în 1874 în Brooklyn, pardon, în statul Pennsylvania, Societatea de Turnuri şi Tractate. Crezi şi tu acest lucru? Pentru că vrem să te întrebăm câteva lucruri din activitatea acestei societăţi, dacă ne poţi ajuta.

Ray: Din nou, dacă cred asta, eu cred ceea ce e aici [şi a ridicat Biblia sus], şi nu citesc aşa ceva aici.

Gavrişel: Am pus întrebarea aceasta, deoarece ai spus la începutul discuţiei că de mic ai făcut parte din religia Martorilor lui Iehova şi te‑aş ruga să ne dai câteva informaţii despre perioada cât a lucrat după cuvintele adevărului sau după Biblie? Cât timp a lucrat Societatea aceasta corect?

Ray: Când Societatea Watch Tower a fost formată şi s‑a început publicarea revistei, ei nu se considerau superiori sau că ar fi singura religie adevărată. Recunoşteau mulţi alţi oameni ca fiind şi ei creştini şi abia mai târziu, într‑unul din numerele Turnului de veghe, Charles Taze Russell a făcut afirmaţia că unii oameni citesc doar Biblia, dar spunea că nu vor ajunge astfel la cunoştinţa adevărului. Spunea în schimb că dacă citesc Studii în Scripturi, pe care el le‑a scris, atunci puteau ajunge la cunoştinţa adevărului. Spunea că experienţa arată că dacă cineva citeşte Biblia fără ajutorul Studiilor în Scripturi ajunge în decurs de doi ani la ‘întunericul de afară’. Deci asta e. . .

Gavrişel: Aşa. Am înţeles perfect, mulţumesc odată. Deci acceptă lucrarea acestei Societăţi fondată de când am spus? Acceptă, da? Întrebaţi‑l. Se contrazice! 7

Ray: Păi la început cred că Charles Taze Russell a avut o motivaţie corectă, însă, odată cu trecerea timpului, el primea atât de multă atenţie şi a fost ridicat şi tot ridicat la o poziţia în care era considerat purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu şi chiar el a vorbit despre sine ca fiind purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Şi toate congregaţiile l‑au numit ‘pastorul’ lor. Cuvântul „pastor“ înseamnă „păstor“ şi ei ar fi trebuit să recunoască faptul că avem un singur Păstor, pe Cristos, şi că acest titlu nu ar trebui aplicat niciunui om.

Gavrişel: OK. A spus un lucru foarte important: fără aceste explicaţii, citind numai Biblia, ajungeam într‑un întuneric mare. Un pic se contrazice, deoarece ar trebui să ne spună o perioadă în care Societatea a lucrat bine sau rău.

Ray: Ceea ce a făcut Societatea a fost să îndrepte atenţia oamenilor departe de Biblie şi către învăţăturile organizaţiei; a construit o întreagă structură de învăţături, un crez şi e adevărat că oamenii pot avea înţelegeri diferite asupra anumitor puncte, dar adevărurile esenţiale ale Scripturilor le învaţă dacă citesc Biblia.

Gavrişel: OK. Am înţeles fraza şi noi, Martorii lui Iehova, am observat acelaşi lucru ca şi tine. Ca de exemplu, în Turnul de veghere „Maleahi“, nr. 5 din ’37, vorbeşte Societatea despre religie şi creştinism şi spune că religia, numa’ un pic, că găsesc acuma, „creştinism înseamnă observarea şi respectarea poruncilor lui Dumnezeu, pe când religia înseamnă observarea şi urmarea învăţăturilor oamenilor, care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu“. 8

Ray: Din nou, nu găsesc această atitudine în Biblie. Este ceva ce o organizaţie spune şi aceasta îşi stabileşte propriile standarde şi definiţii. Există anumiţi termeni precum „religie“, care are un sens larg şi poate semnifica orice fel de închinare — închinare adevărată şi închinare falsă. Dar vă recomand tuturor să citiţi pe îndelete scrisorile lui Pavel şi veţi găsi — nu îmi aduc aminte unde e cuvântul acela, deci nu îl pot cita, însă veţi ajunge la cuvintele sale unde îi îndeamnă pe fraţi să trăiască în pace unii cu alţii şi să nu se dedea la dezbateri cu privire la cuvinte, deci astfel de dezbateri nu au nimic în comun cu creştinismul autentic (2 Corinteni 13:11). Vă îndreptaţi ochii spre ceva inutil, deloc esenţial.

Gavrişel: Ultima întrebare: în 1950, pe congresul din Yankee [Stadium], New York, s‑a editat o broşură, Apărarea şi consolidare legală a bunei solii. 9 Citim una dintre concluziile acelei broşuri, la care s‑a ajuns cu referire la Watch Tower Bible and Tract Society după mulţi ani de luptă şi anume: se explică faptul că şi Societatea Turnul de veghere, şi Martorii lui Iehova sunt o corporaţie religioasă. Are cunoştinţă de această situaţie a anilor ’50? Ne‑ar fi de ajutor pentru că noi avem discuţii aprinse în acest punct azi, în România. Ce îşi poate aminti, aştept răspunsul şi vă mulţumesc.

Ray: Nu a creat discuţii însemnate când a apărut. De fapt, era atât de minor cazul încât nici eu nu îmi aduc aminte. Există această expresie „a face din ţânţar armăsar“. Cred că acest fenomen îl regăsesc aici: chestiuni micuţe sunt făcute să pară atât de importante. Ar trebui să le vedem la dimensiunea lor reală: lucruri foarte minore.

Gavrişel: Noi nu vrem să idolatrizăm Societatea Watch Tower. . .

Însă nu a apucat să‑şi termine propoziţia, căci vigilenţa de moderator de care a dat dovadă l‑a îndemnat pe Aurel să‑l oprească pe Gavrişel şi să‑i dea cuvântul următorului candidat: un membru CAMI relativ tânăr, căruia însă nu i‑am reţinut numele.

Fratele: O întrebare, o singură întrebare la care să‑mi răspunzi doar cu da sau nu. Îţi mulţumim şi suntem foarte mulţumiţi că am participat la această întrunire, astfel am aflat un adevăr pe care noi l‑am cunoscut şi anume că Corpul de Guvernare nu a fost condus de spiritul lui Dumnezeu în anii ’70–’80, dovadă că în anul 1975 au anunţat sfârşitul lumii. Dar totuşi, noi nu zicem că, dacă atunci spiritul lui Dumnezeu i‑a părăsit, înainte nu a fost asupra lor. Şi acum întrebarea: având în vedere că anul 607 [î.e.n.] este un an crucial, nu vi se pare mai important a primi în locul mărturiei scrierilor cuneiforme, în care nu este nicio menţiune la acest an, mărturia biblică şi anume: între 537 [î.e.n.] — este o dată recunoscută de toţi istoricii ca anul în care s‑au terminat cei 70 de ani de robie a israeliţilor în Babilon şi este foarte simplu de la 537 cu Biblia, aşa cum zice Domnul în Daniel 9:2, 3, în care zice că vor trece 70 de ani, şi a înţeles acest lucru Daniel, de pustiire peste Ierusalim — şi revin la întrebare, nu este mai simplu să credem că 607 este dovedit de. . . pornind de la 537 cu ceea ce zice Biblia, 70 de ani, decât să căutăm în scrierile cuneiforme? Atât întrebarea, da sau nu?

Ray (adresându‑i‑se lui Aurel): Aş sugera să‑l ajuţi, dacă poţi, pe el şi pe alte persoane să ia cartea aceasta, Timpurile neamurilor: o nouă persectivă, şi toate acestea sunt analizate acolo.

Fratele: A, nu, e vorba doar de la a porni, aşa cum ai zis un principiu foarte bun, a porni de la ce zice Biblia. Biblia zice 70 de ani vor trece peste Ierusalim. Data de 537 este cunoscută.

Ray: Această carte tratează tocmai Biblia şi arată că traducerea acelui verset este adesea înţeleasă greşit.

Fratele: Şi Ieremia. . .

Ray: În textul original ebraic spune 70 de ani pentru Babilon, nu în Babilon. Deci dacă afli realitatea din spatele chestiunii, ai ajuns la rezultat. Ideea că ei ar fi fost 70 de ani în Babilon nu se află în Biblie.

Fratele: Da, noi nu vorbim de Babilon. Biblia zice: vor trece şaptezeci de ani peste Ierusalim cât timp va fi pustiit. Şi nu zice numai Daniel, ci şi cartea lui Ieremia vorbeşte despre şaptezeci de ani de pustiire a Ierusalimului, care s‑au încheiat atunci când ei s‑au întors din robie în 537, prin Ezra, reconstruind templul. Atâta. Şi dacă i se pare că este corect acest raţionament sau trebuie să ne ducem după scrierile cuneiforme. Asta am vrut să ştiu. Da sau nu?

Ray: Aş spune că asta e doar traducerea pe care tu o foloseşti, pentru că am citit Biblia şi nicăieri nu foloseşte acel limbaj. Biblia nu spune că Ierusalimul ar urma să fie pustiit timp de 70 de ani, ci naţiunea a ajuns sub control babilonian înainte ca oraşul să fie efectiv distrus.

Din păcate nu mai era timp să se termine de clarificat acest aspect şi s‑a trecut la o altă întrebare, din partea unui alt interlocutor. Şi de data aceasta era un membru CAMI, însă acesta era de o vârstă un pic mai înaintată (în jur de cinci decenii).

Fratele: În 1930, Societatea a editat o revistă Lumina Bibliei, „Stăpânirile cele mai înalte“, în care precizează Romani capitolul 13 se aplică la Iehova şi la Isus Cristos ca ‘înaltele stăpâniri’. 10 Pe parcursul anilor, până în 1947, când publică revista „Vestitorul păcii şi al mântuirii“, într‑un paragraf citez: „De la 1928 încoace spiritul lui Dumnezeu le‑a descoperit că autorităţile înalte cărora fiecare suflet creştin trebuie să fie supus nu sunt autorităţile domnitoare ale acestei lumi, ci sunt pe vecie Iehova Dumnezeu şi Cristos Isus, Comandantul său al popoarelor (Romani 13:1)“. 11 Perioada ’14–’18, Primul Război Mondial, revista „Întoarcere din ţara vrăjmaşului“, scrisă în 1947, arată că ei au căzut în prinsoarea Babilonului modern din cauză că avut pe ei petele religiei şi au recunoscut ca înaltele stăpâniri, Romani 13:1, pe aceştia de pe pământ. 12 Până în 1962, poporul lui Dumnezeu a acceptat acest adevăr. După 1962, Turnul de veghere „Tu poţi schimba natura umană“ 13 rectifică acest punct şi scrie că Ireneu, un învăţat . . . nu mai citesc, ca să nu pierd timpul, . . . el, în opinia sa, a înţeles că Romani capitolul 13 se aplică la aceşti domnitori de pe pământ. Societatea a acceptat acest punct de vedere mai pe urmă, în ’62. Cum explică această schimbare şi chiar ce părere are despre aceasta?

Ray: Cred că în cele din urmă şi‑au dat seama că nu pot susţine această idee pe care o avansaseră şi doar citind textul în sine îţi dai seama cu claritate că este vorba despre sisteme pământeşti. Se spune: „Orice suflet să fie supus autorităţilor superioare“ şi că „autorităţile existente au fost aşezate de Dumnezeu“, deci ele nu puteau fi Dumnezeu şi Cristos pentru că se spne că ele sunt rânduite de Dumnezeu, şi dacă s‑ar aplica lui, el nu s‑ar rândui pe sine însuşi. În plus, Pavel vorbeşte în continuare despre ‘plata impozitului’. Spune că celui care pretinde impozit să‑i plătim impozit. Cu siguranţă nu‑i plătim impozit lui Dumnezeu şi lui Cristos. Deci nu mai puteau susţine învăţătura şi au schimbat‑o în cele din urmă. Nu numai atât, dar şi scrisorile lui Petru, dacă le citeşti, vorbesc practic despre acelaşi lucru, iar el menţionează concret regi şi alţi guvernatori şi tot Pavel spune că creştinii ar trebui să se şi roage pentru aceşti bărbaţi ca să fie pace (1 Petru 2:13, 14; 1 Timotei 2:2). Deci dacă comparăm scrierile lui Petru cu cele ale lui Pavel din Romani 13 vedem că se referă la acelaşi lucru şi este absolut clar că Petru chiar vorbeşte despre conducători pământeşti. Dumnezeu le‑a permis acestor guverne să existe pentru că ele chiar servesc unui scop. Dacă le eliminăm ce s‑ar întâmpla? Ar fi anarhie şi delincvenţă peste tot.

Fratele: Mai scurt vreau numai, chiar o întrebare: în perioada anilor ’30–‘40 şi ceva, Societatea a fost condusă de spiritul sfânt, cea care a publicat articolele acestea?

Ray: Ideea că ar fi condusă de spiritul lui Dumnezeu ca un fel de canal şi că tot adevărul vine prin ei este o doctrină falsă. Cristos şi spiritul sfânt al lui Dumnezeu sunt cei ce aduc oamenilor adevărul. Deci ceea ce aud atât de mult azi este o formă de sectarism.

Fratele: O scurtă întrebare, dacă mai se poate: despre Salter ne poate spune ceva? Scurt.

Ray: Am auzit numele, dar asta e cam tot. 14 Aş spune, cum am mai spus‑o, că prezenţa mea aici a fost pentru mine o experienţă neobişnuită. Aflu situaţii şi atitudini cu care nu m‑am mai întâlnit; am călătorit peste tot în lume şi am discutat cu Martori în numeroase ţări, dar nicăieri nu am văzut ceea ce văd aici.

Următorul aspirant la răspunsurile lui Ray a fost un frate ex‑CAMI din spatele sălii, Constantin Stancu, zis Tinu. Urmăriţi cum pune el problema.

Tinu: Aş vrea să‑mi cer scuze, am  pic emoţii. Sunt operat de inimă şi bate cam tare. Mă străduiesc să‑mi păstrez calmul. Am o deosebită stimă faţă de toţi cei care au venit aici. Au dorit să afle ceva în plus. Orice lucru în plus, orice lucru care intră în mintea noastră poate fi folosit constructiv sau distructiv. Depinde cum îl folosim. Avem dreptul ăsta şi avem şi dreptul de a cerceta. Acuma, normal, nemaifiind Martori, tu nu mai eşti Martor, e greu de pus întrebări legate despre activitatea Martorilor, e posibil să nu mai fi analizat multe lucruri legate Martori efectiv. Acuma, muntele casei Domnului se va înălţa ca cel mai înalt munte la timpul sfârşitului? De acord?

Ray: Despre ce vorbeşti?

Tinu: Dacă e vorba de poporul evreu atunci nu mai pot întreba în rest. Dar dacă  este vorba de . . . cum să‑ţi spun?

Alin: Dacă e vorba de creştini sau de Israelul natural.

Ray: Va trebui să analizez chestiunea şi. . . o situaţie de acest gen, să întrebi o persoană să‑şi dea cu părerea, eu nu procedez aşa. Oamenii îmi pun întrebări, le studiez, meditez pe seama lor şi caut versetele. Nu procedez în maniera de a arunca pur şi simplu nişte răspunsuri.

Tinu: De acord.

Ovidiu: Aurel, a trecut o oră.

Tinu: Vă spun că vor fi întrebări un pic mai greuţe, un pic, un pic. Sper să nu fiu bănuit de mândrie, dar m‑am muncit mult să găsesc întrebări de felul ăsta.

Într‑o revistă de prin ’50 şi ceva spune despre Isaia 29:1–4 că Ariel va vorbi din pământ, din ţărână. Îţi aminteşti versetul?

Ray: Din nou, dacă cineva mi‑ar scrie această întrebare mi‑aş face timp să caut lucrurile în Biblie şi să las Biblia să dea răspunsul la întrebare.

Tinu: Pentru că era indicat ca atunci când s‑a spus că robul va vorbi din pământ, atunci era moment potrivit de a părăsi de exemplu adunarea. Înţelegi întrebarea?

Ray: Nu.

Tinu: Despre serviciul de teren. Eu nu mă aştept să îmi vorbească apostolii. Chiar dacă Pavel a spus că a mers din casă în casă, nu mă aştept în mod deosebit să‑mi spună el. Eu mă aştept ca profeţii să‑mi spună lucrul ăsta. Ei au vorbit mult mai mult decât el. Sunt întrebări dificile, credeţi‑mă, nu‑s chiar aşa uşoare.

Ray: Poate le aşterni în scris.

Tinu: Bine, acuma ele să ştiţi că sunt subiecte de meditare pentru toată lumea. Am vrut să colorez un pic altfel. Dacă robul acela a vorbit din ţărână era momentul potrivit să părăsească atunci adunarea şi nu când şi‑a dat seama mult mai târziu. Era firesc pentru că, bun, acum, dacă Biblia spune profetic că numărul credincioşilor urma să scadă, nu vi se pare firesc, sau nefiresc că ei se înmulţeau din ce în ce mai mult, nu era normal să scadă. Profetic, nu ar fi trebuit să scadă numărul lor, celor credincioşi? Şi să părăsească. Era firesc. Bun, probabil că nu. . .

Întrucât timpul alocat conferinţei a expirat, i‑a venit rândul lui Ray să facă un scurt comentariu de încheiere:

Ray: Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru invitaţie şi mă bucur că v‑am întâlnit pe fiecare. Şi chiar mă refer la fiecare în parte. Faptul că vedem poate diferit unele lucruri nu este un motiv pentru a fi dezbinaţi. După cum spunea Pavel, existau anumite chestiuni majore, nu minore sau interpretări ale feluritor pasaje, ci un aspect care pentru evrei era de importanţă capitală, precum o zi sfântă ca sabatul. Ei simţeau că respectarea sabatului era esenţial pentru a fi un închinător al lui Dumnezeu. Dar spune că acum însă, creştini fiind, ei nu trebuie să‑l privească de sus pe cineva care consideră toate zilele la fel. Deci dacă el zice să nu lăsăm chestiuni majore ca acestea să ne dezbine atunci cum putem lăsa mărunţişurile acestea să devină probleme majore? Sper ca toţi să cercetaţi Biblia şi să încercaţi să vă eliberaţi mintea de toate aceste idei şi învăţături sectare şi să lăsaţi Biblia să vorbească de la sine. Apreciez preocuparea voastră şi aş fi dorit să fac mai mult, dar am 85 de ani şi uneori lucrurile nu vin atât de uşor. Dar vă doresc numai bine şi Dumnezeu să vă binecuvânteze!

În final, Ionel de la CAMI a dorit să tragă şi el o concluzie.

Ionel: O concluzie dacă se poate. Ca şi o concluzie aş fi vrut să‑ţi transmit din partea unei organizaţii, Credinţa Adevărată „Martorii lui Iehova“. Ne bucurăm că ne‑am putut întâlni. Apreciem oboseala în ciuda vârstei pe care o ai şi cred că sunt în asentimentul multora de aici când spun acum: ne cerem scuze dacă te‑am obosit cu câteva întrebări legate de Martorii lui Iehova, că dacă ştiam de la început că tu nu mai eşti un Martor al lui Iehova, poate nu se întâmpla aşa şi îţi mulţumim foarte frumos.

Ray: Aş vrea să mai adaug ceva: se pare că există ideea că, de vreme ce nu mai sunt Martor al lui Iehova nu sunt la curent cu ce se întâmplă, însă primesc scrisori de la sute, chiar mii de persoane de pe tot globul, foarte multe fiind încă asociate în organizaţie, deci mereu mi se aduce la cunoştinţă ce se întâmplă în toţi anii aceştia. Sunt la curent şi cu schimbările pe care le face Societatea, precum noua definiţie a ‘acestei generaţii’. Şi ştiu şi de ce au loc aceste schimbări. Nu pentru că membrii Corpului de Guvernare studiază Biblia, văd că mesajul Bibliei e diferit de o anumită învăţătură a lor şi vor, din obligaţia de a‑şi asuma greşeala, să‑şi ceară scuze pentru eroare. Ei nu fac asta, în schimb fac schimbări când împrejurările îi forţează să le facă. Au legat anul 1914 de expresia „această generaţie“ şi au spus că generaţia se referă la oamenii care erau în viaţă în 1914 şi la început au aplicat‑o oricui care trăia în 1914, însă odată cu trecerea anilor şi a deceniilor 1914 ajungea tot mai departe în trecut. Au zis la un moment dat că oricine care avea înţelegere în 1914 şi putea vedea semnificaţia semnului zilelor din urmă face parte din generaţie. Apoi au găsit un articol în care se spunea că până şi un copil de zece ani este capabil să înţeleagă lucrurile, aşadar au publicat un articol în care spuneau că cei care aveau 10 ani în 1914 fac parte din „această generaţie“. În anii ’80, ’90 până şi aceştia muriseră. Şi atunci au scos un articol în care spuneau că şi cei născuţi în acel an deveneau parte a ‘acestei generaţii’. Dar o persoană născută în 1914 ar avea azi 93 de ani! Deci împrejurările i‑au forţat să facă o nouă schimbare. Au veni cu această nouă definiţie a termenul, pe care au separat‑o de anul 1914, spunând că se aplică la toţi cei care văd semnul, dar . . . deci au separat expresia „această generaţie“ de an, dar au păstrat anul. De ce au procedat aşa? Pentru că toată autoritatea lor e legată de acel an. Ei pretind că în anul acela Cristos Isus s‑a întors invizibil, şi‑a instaurat Regatul şi, în continuare, a efectuat o inspecţie. A investigat organizaţiile religioase de pe glob pentru a vedea care va fi canalul său. Şi s‑a oprit la cea care era asociată de Watch Tower. Deci dacă elimină anul 1914, elimină temelia tuturor pretenţiilor la autoritate. Nu m‑ar surprinde, totuşi, ca peste 7 ani, în anul 2014, la o sută de ani de 1914, să se simtă constrânşi de împrejurări să născocească noi definiţii. Au făcut acelaşi lucru cu 1935. În anii ’20 prezenţa la Comemorare şi numărul persoanelor care se împărtăşeau devenise foarte, foarte mare, zeci de mii de persoane se împărtăşeau din embleme şi acest fapt a pus în pericol învăţătura limitei la 144 000. Atunci judecătorul Rutherford a publicat un articol în care se spunea că chemarea la viaţă cerească s‑a încheiat în 1935 şi din acel an chemarea era la viaţă pe pământ. Şi timp mai bine de jumătate de secol aceasta a fost învăţătura. Acum suntem în secolul al XXI‑lea şi chiar şi o persoană născută în 1935 a avut 65 de ani în anul 2000, iar majoritatea membrilor Corpului de Guvernare erau deja bărbaţi în vârstă. Dintre cei care erau în Corp pe vremea când eram şi eu acolo doar doi mai trăiesc: Ted Jaracz şi Jack Barr. Toţi ceilalţi au murit. Deci s‑au făcut înlocuiri, destul de multe, dar dintre toţi aceşti bărbaţi pe care i‑au pus în Corpul de Guvernare — care trebuie să se pretindă unşi — niciunul nu a fost botezat înainte 1935, toţi s‑au botezat după. Mulţi chiar sunt născuţi după acea dată. Deci din nou avem o schimbare nu din cauza studierii Scripturilor şi a recunoaşterii greşelii ori a dorinţei de a prezenta lucrurile biblic, ci din nou împrejurările i‑au constrâns să facă schimbarea.

Publicat în Ză Ua-č’tauăr din 29 februarie 2013. Foto: Toon Media Photo / Toon TV

Note de subsol:

  1. Ray Franz s-a născut la 8 mai 1922.
  2. În acea perioadă, editura Life Publishers din Oradea contractase publicarea cărţii, dar contractul a expirat. În cele din urmă, ediţia în limba română a apărut în 2011, la editura Toon Media Publishing, tot cu titlul Conflictul conştiinţei, tradusă de Dorel Caminante.
  3. Prima ediţie a cărţii a apărut în 1991, iar ediţia a doua, revizuită şi adăugită, în 2007.
  4. Nu a apărut în limba română, iar în prezent nu se mai tipăreşte.
  5. De fapt, termenul grecesc redat prin „serviciu sacru“ este latréia, înrudit semantic cu threskéia, care înseamnă „formă de închinare“. Pentru mai multe informaţii, vezi Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor (engl.), volumul 2, pagina 1211.
  6. Titlul original al cărţii este The Gentile Times Reconsidered. Titlul în limba română este cel propus în redacţia Toon Media Publishing pentru perioada când se va lucra la traducerea ei.
  7. Aparenta contradicţie la care s-a referit Gavrişel e cauzată de o traducere uşor incompletă. Aurel nu a lăsat să se înţeleagă în mod explicit vorbirea indirectă, omiţând „spunea că“ din afirmaţiile lui Ray cu privire la declaraţiile lui Russell. Astfel Gavrişel a înţeles greşit că opiniile lui Russell erau împărtăşite de Ray întocmai.
  8. Turnul de veghe din 1 ianuarie 1937 (engl.), pagina 10, paragraful 39.
  9. Traducerea oficială curentă a cărţii broşate este Apărarea şi stabilirea legală a veştii bune. Nu a apărut în limba română.
  10. Turnul de veghe din 1 iunie 1929 (engl).
  11. Turnul de veghe din 15 ianuarie 1946 (engl.), pagina 27, paragraful 46.
  12. Turnul de veghe din 15 iulie 1946 (engl.), pagina 215, paragraful 2.
  13. Turnul de veghe din 15 decembrie 1990.
  14. Walter F. Salter a fost unul din supraveghetorii filialei canadiene a Societăţii Watch Tower. Într-o scrisoare datată 1 aprilie 1937, adresată lui Joseph Rutherford, el şi-a „schiţat experienţa personală cu [Rutherford] . . . în speranţa sinceră de a-i trezi pe prieteni din eroarea de a-şi pune încrederea într-un om deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, de a idolatriza o funcţie şi de a-şi pune încrederea în acea funcţie, mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu“.

Un răspuns la O întrunire memorabilă: Raymond Franz în România

  1. Yani spune:

    S-a propus un film autobiografic. Cine doreste sa se implice, poate lua legatura cu

    JWStruggle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*