Isaia Vîtcă — Scurta istorie a înșelăciunii „mașinilor de tipar“

Celor care mă cunosc şi celor care nu mă cunosc, deopotrivă!

Dragii mei prieteni sau poate nu,

Am să vă vorbesc despre o organizaţie ermetică şi antisocială. Acea organizaţie religioasă cu reflexe totalitariste. O foarte bună reflectare a ceea ce se întâmplă acolo este descrisă de George Orwell în Ferma animalelor. Situaţii suprarealiste se întrepătrund cu viaţa de zi cu zi. Parcă eşti într-un coşmar ce nu se mai termină şi din care nu te poţi trezi. Aparent toţi mimează fericirea.

Oamenii trăiesc într-o lume ireală şi imaginară, aşteptând din zi în zi sfârşitul lumii acesteia. Promisiunile acestui sfârşit, ca multe alte preziceri făcute de Societatea Watch Tower nu se mai adeveresc. Doctrina nu poate deveni dogmă, deşi se pretează la aşa ceva, din cauza schimbărilor repetate. Imaginea supradimensionată şi suprarealistă a acestui grup religios invadează mintea membrilor lui.
Contează, pentru conducători, imaginea publică. Numai o mică diferenţă de abordare a imaginii publice dintre ei şi un dictator. Este vorba despre un colectiv dictatorial speriat numai de gândul deconspirării procedeelor folosite. De exemplu, atunci când un fost asociat al religiei a pus pe internet citate din publicaţiile lor pentru a dovedi inconsecvenţa şi minciuna, aceştia i-au deschis proces şi au cerut instanţei închiderea site-ului.

O să vă vorbesc din perspectiva omului care vine din sistem, care cunoaşte mai mult sau mai puţin sistemul şi peste care tăvălugul sistemului a trecut fără să-l poată distruge.

Aşa cum v-am promis, public, urmează istoria înşelăciunii pusă la punct de Watch Tower prin reprezentanţii săi.

Dar pentru a o înţelege mai bine, trebuie să cunoaşteţi educaţia de care am avut parte, perspectiva mea de a privi lucrurile, modul de abordare. Numai aşa se poate înţelege de ce a putut avea loc această înşelăciune. Aşa că, mai la început, voi face un mic istoric al vieţii mele, tangenţial la problema în discuţie.

Am crescut într-o familie de Martori ai lui Iehova — grup religios oscilant şi nedefinit doctrinar — interzis pe vremea copilăriei, a adolescenţei şi a unei părţi a maturităţii mele. La început am trecut printr-o perioadă de căutări specifice oricărui om în devenire. Părinţii mei erau Martori devotaţi religiei lor până la sacrificiul suprem. Ambii au fost privaţi de libertate, torturaţi şi apoi tachinaţi încontinuu sau, mai precis, au stat cu anii în temniţele comuniste. Ei au avut o oarecare parte de contribuţie la formarea personalităţii mele. Au lucrat în secret şi la multiplicarea revistelor Turnul de veghe şi Treziţi-vă!.
În final am devenit şi eu Martor.

Am învăţat să am încredere oarbă în această organizaţie. Părinţii mei mai comentau uneori la adresa fanatismului meu. Dar cei care m-au îndoctrinat au încercat, conştient sau nu, să mă facă să am încredere totală în sistem (în structurile organizaţiei). De cele mai multe ori, însă, îmi puneam întrebări, mai adesea despre şcoală (pe care am urmat-o în ciuda opiniei că vine Armaghedonul şi nu este nevoie de ea), despre comportamentul unor lideri locali, dar apoi îmi ziceam că este o situaţie locală. Vedeam multă nedreptate şi mai comentam cu părinţii acasă. Apoi îmi adormeam conştiinţa din nou.

Am devenit unul dintre cei mai devotaţi sistemului. Am lucrat în secret la tipărirea publicaţiilor Watch Tower, am transportat ceea ce tipăream. Bineînţeles, cu riscurile de rigoare. Uneori gândeam şi mă şi exprimam acuzator la adresa părinţilor mei. Nu erau, după criteriile mele, suficient de loiali sistemului.

Am cunoscut personal pe mulţi dintre cei cu „responsabilităţi“, din ţară şi străinătate. Am avut prieteni şi cunoscuţi pe care ii stimez şi azi şi unii de care mi se face lehamite. Faţă de unii am un acut sentiment de scârbă. „Pe pământ avem de toate“, ar zice Adrian Păunescu. Atunci când am pus la punct sistemul de tipar ofset cu plăci reglabile bimetal şi nu am primit suficienţi bani, am cheltuit din banii familiei mele — contravaloarea unui apartament cu două camere — pentru a finaliza lucrările. În final nu mai era nevoie. S-a introdus tiparul ofset cu plăci de aluminiu.

După căderea regimului Ceauşescu mi-am înfiinţat o firmă şi mi-am cumpărat maşini de tipar ofset. În mica mea tipografie am continuat să tipăresc pentru această organizaţie. Filmele listate erau aduse de la filiala din România, dar restul era, de cele mai multe ori, donat de mine.

Aşa am ajuns să fiu vizitat de Roberto Franceschetti şi de Dumitru Oul (Mitruţ). Ne cunoşteam. Pe Oul l-am cunoscut la Cluj încă de pe vremea comuniştilor. Aveam unul dintre punctele de lucru — o tipografie — la el în sat. Mă feream de el. Nu prea ne suportam. Dar am trecut peste asta. În vizitele mele la filială dormeam în aceeaşi cameră cu Mitruţ şi cu [Jon] Brenca. Am încercat de cele mai multe ori în viaţă să aplic Biblia. Întotdeauna am avut un respect profund pentru Biblie. M-am străduit din toate puterile să îmi modelez viaţa pe principiile biblice.

Scopul vizitelor celor doi era să îmi vândă una sau mai multe maşini de tipar din tipografiile desfiinţate ale organizaţiei. Se întâmpla asta prin lunile august 1992 până prin aprilie 1993. Deşi soţia mea s-a opus de la început tranzacţiei, încrederea mea totală în „sfaturile“ date de „fraţii“ de la filială era şi oarbă pe deasupra.

În acest sens trebuie să ţinem cont de mai mulţi factori. Aveam un mod de viaţă înregimentat în sistem.
Economia de piaţă în România era la început, iar noi nu aveam aproape deloc experienţă, cu excepţia celor care lucrau în comerţul internaţional pe vremea comuniştilor. Şi aceştia ştiţi voi cine erau. Aşa am ajuns la tranzacţia comercială care mi-a schimbat radical viaţa şi optica asupra vieţii şi asupra lucrurilor. Aşadar, am cumpărat două maşini de tipar ofset MAN van Vlaanderen: una din Elveţia, iar cealaltă din Grecia.

Fiindcă nu aveam toţi banii, pentru a plăti imediat, am fost nevoit să apelez la o bancă. Deşi înţelegerea era să-mi fie trimise înainte de 1 iunie 1992, înainte să fie introdusă taxa pe valoarea adăugată, una dintre maşini a sosit cu câteva zile după 1 iunie. Aşa că am fost nevoit să mai suplimentez sumele cu un împrumut bancar şi să achit statului cele 18 procente de TVA. Vorbim de o diferenţă de 15% între vechiul impozit pentru circulaţia mărfurilor şi TVA.

Apoi a apărut marea inflaţie, dobânzile şi comisioanele bancare au crescut, căpătând proporţii astronomice, ajungând până la 210%. Era din ce în ce mai greu să plătesc ratele; totuşi, cu foarte multă greutate, mă menţineam pe linia de plutire sau foarte aproape de ea. Aşa că am întârziat plata facturilor către Watch Tower (mai exact, către persoana juridică aferentă din România, Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“ — prin donaţie era o modalitate de a capitaliza fără plata unor impozite). Totuşi, în aceste condiţii, Watch Tower a decis să-mi mai vândă şi maşina de tăiat Wohlenberg. Înseamnă că eram un plătitor de bună credinţă.

Când situaţia s-a mai agravat puţin, Watch Tower mi-a deschis un proces. Plăţile erau făcute cu mare greutate, totuşi nu au încetat. Apoi s-a tensionat relaţia cu banca. Aceasta din urmă pretindea returnarea imediată a împrumutului. Dar nu voiau să accepte plata ratelor până nu erau plătite comisioanele şi dobânzile. Aşa că era din ce în ce mai greu pentru mine.

Banca mi-a deschis şi ea un proces pentru a pune un sechestru asigurator pe bunurile firmei. Aşa am anunţat filiala şi am convenit să mă ajute să salvez cel puţin ultimele două maşini. Acest lucru mi-ar fi permis să continui plăţile către Watch Tower. Pentru prima maşină nu se putea face nimic, aparent, întrucât era achitată în întregime. Mai era plătit destul şi din a doua maşină, dar printr-o modalitate comercială, aproape de limita legală, se putea face ceva.

Aşa că a fost propusă ca soluţie vânzarea, cu participarea WTS la tranzacţie, a maşinilor plătite parţial. Am început să acţionez conform înţelegerii şi am căutat cumpărători. Nu este deloc uşor să vinzi maşini de tipar. Nici WTS nu a găsit nimic. Acţiunea a căzut pe parcurs, pentru că eu am găsit o altă formulă de rezolvare care ar fi avantajat ambele părţi.

Soluţia era asocierea mea într-o nouă firmă în care contravaloarea plăţilor făcute către Watch Tower să fie considerat aportul meu de capital în natură, urmând ca asociatul sau asociaţii să plătească diferenţa. Reprezentanţii Watch Tower au fost de acord cu acestă soluţie. În felul acesta eu eram şi garantul succesului acţiunii şi al plăţilor către Watch Tower. Apoi, două persoane care, având o editură, tipăreau la mine mi-au propus exact această variantă a tranzacţiei, aşa după cum am convenit cu Watch Tower. Acum aveam însă nevoie de girul reprezentanţilor Watch Tower. Aşadar, Mitruţ Oul şi Tiberiu Kovács, împuterniciţi de Roberto Franceschetti, au venit la Cluj unde a avut loc o întâlnire între părţile interesate în biroul depozitului de literatură de pe strada Porumbeilor.

Au fost prezenţi acolo următorii:

  • din partea Watch Tower şi delegaţi de Roberto Franceschetti: Mitruţ Oul şi Tibi Kovács;
  • viitorii asociaţi Laurean Miron şi Horaţiu Andreica, precum şi avocata lor, Adriana Lucaciu;
  • subsemnatul, Isaia Vîtcă;
  • Peter Atzl, pionier special (misionar) şi responsabil cu depozitul de literatură;
  • Ulrike, soţia lui Peter;
  • o soră de limba maghiară, care lucra acolo şi care s-a ocupat de protocol împreună cu Ulrike

Aşa că acolo am convenit, de comun acord la următoarele:

  • Noi, cei trei care ne asociem, înfiinţăm firma şi editura Spectral.
  • După înfiinţare, eu fac o returnare fictivă a maşinii de tipar MAN van Vlaanderen şi a maşinii de tăiat Wohlenberg printr-un contract simulat către Watch Tower.
  • După această acţiune, Watch Tower vinde maşinile nou înfiinţatei firme.

Toată acestă acţiune ar fi permis ca procentul achitat din maşini să se întoarcă în proprietatea mea, iar eu să fiu garantul plăţilor (anume că ceilalţi doi vor plăti din profitul lor diferenţa).

Am observat că, la un moment, Peter Atzl i-a invitat pe Dumitru Oul şi pe Tiberiu Kovács afară, dar nu am dat importanţă acestui fapt. Eu am fost întotdeauna deschis în relaţiile cu „fraţii“ şi, judecând după modul meu de a fi, nu am suspectat pe niciunul dintre cei prezenţi. Deşi erau dovezi evidente ale altor înşelăciuni ale organizaţiei Watch Tower în relaţia cu mine, nu am vrut să cred, ci, dimpotrivă, le-am considerat „mici greşeli“ (erori umane).

Am convenit de comun acord să procedăm aşa. Apoi, eu şi asociaţii am stabilit să înfiinţăm firma şi numai după aceea să mergem la filiala din Bucureşti, unde să perfectăm actele. Mitruţ şi Tibi au dorit să mai stea de vorbă cu asociaţii mei şi cu avocata lor şi după aceea. Deşi nu mi se părea normal ca eu să nu particip la discuţii, am considerat că nu are ce să mi se întâmple, pentru că Mitruţ şi Tibi sunt „fraţi cu răspundere la Filială“ (deci un fel de sfinţi).

Deşi în relaţiile cu alţii, cei ce nu erau Martori sau care aveau un limbaj sau comportament discutabil, eram prudent, aici am mers pe încredere. Am considerat că ceea ce scrie în publicaţiile Watch Tower vine de la Iehova. Aşa cum ştiţi, încrederea în superiori este cerută de sistem. Cei care nu au încredere îşi pot pierde „privilegiile“ (manualul pentru bătrâni). În toate publicaţiile Watch Tower se scrie accentuat că bătrânii de congregaţie, supraveghetorii (înainte se numeau servi), membrii comitetelor de filială şi reprezentanţii sediului mondial al organizaţiei vor numai tot binele din lume membrilor congregaţiei. Mai ales responsabilii de filială şi cei din sediul central. Am căpătat o încredere oarbă în sistem. Aşa că am lăsat organizaţia şi pe reprezentanţii săi să decidă ce este mai bine pentru mine. Chiar şi atunci când mi-au fost communicate datorii eronate, am lăsat aşa lucrurile considerând că aceşti bani ajung la fraţii mei, chiar dacă mi-au fost smulşi cu forţa. Până după momentul atacului. Atunci am realizat ce este această organizaţie.

NUMAI AŞA A FOST POSIBILĂ ÎNŞELĂCIUNEA

Iată dar cum şi-au urmat întâmplările cursul, pe făgaşul lor firesc:

Am făcut toate formalităţile legale pentru înfiinţarea firmei Spectral. De acţiune s-a ocupat avocata Adriana Lucaciu. Însă conform planului pus la punct de cei cinci (Mitruţ Oul, Tibi Kovács, Laurean Miron, Horaţiu Andreica şi avocata lor Adriana Lucaciu) în particular. Atunci eu nu ştiam nimic despre acest aspect. Aşa că nu au terminat tocmai totul. Dar la limita legii, forţând puţin nota, se putea face tranzacţia.

Următorul pas a fost conform înţelegerii. Eu, asociaţii şi doi colaboratori ai lor, am ajuns la filiala din Bucuresti la 20 noiembrie 1994 şi ne-am cazat la hotel. A doua zi dimineaţa am mers la sediul filialei, pe strada Parfumului.

Aici am întocmit un act de returnare fictiv, antedatat pentru data de 31 august. Roberto Franceschetti, Dumitru Oul, Tiberiu Kovács şi cei doi asociaţi ai mei m-au rugat să semnez documentul, deşi trebuia semnat numai după întocmirea contractului de vânzare către firma Spectral, semnarea şi parafarea făcându-se simultan. Nu mi-a fost în clar acestă cerere. La obiecţiile şi temerile mele, Roberto Franceschetti, Dumitru Oul şi Tiberiu Kovács m-au convins că au nevoie de document pentru a-l trimite Societăţii Watch Tower. Şi-au dat cuvântul că, în calitate de „Martori ai lui Iehova“ şi „fraţi“, o să respecte înţelegerea. Probabil atât încrederea excesivă în învăţăturile organizaţiei, cât şi oboseala dusă până la surmenaj şi-au spus cuvântul. Am semnat atunci documentul.
Apoi a fost delegat Tibi Kovács să meargă cu noi la Palatul de Justiţie, unde să întocmim celelalte acte, respectiv contractul de vânzare către Spectral. Eram şase persoane. Aici, la Palatul de Justiţie, am apelat la avocata de serviciu. Aceasta ne-a condus într-o sală (biblioteca) şi ne-a pus întrebări mai cu seamă despre finalitatea contractului de vânzare-cumpărare. Datele organizaţiei i-au fost date avocatei de Tibi Kovács, împreună cu copia de pe împuternicirea notarială, cât şi copia paşaportului lui Roberto Franceschetti, în calitate de vânzător. Apoi, la cererea avocatei de a rămâne numai unul dintre noi să asiste la întocmirea actelor (să nu fie mulţi care să deranjeze), atât Tibi Covacs cât şi asociaţii mi-au cerut să ramân, motivând că eu cunosc mai bine datele înţelegerii şi pot face acest lucru destul de bine. Apoi au ieşit afară pe hol.

După redactarea contractului, doamna avocat a vrut să-l prezinte tuturor celor implicaţi. Aşa că am ieşit din sală şi i-am căutat peste tot în clădire şi în faţa clădirii. Nu erau de găsit. Nici maşinile nu mai erau parcate. M-am întors şi i-am spus asta doamnei avocat. Se pare că ea a intuit ceva, pentru că mi-a cerut să-i găsesc imediat. Atunci am început să am ceva dubii. Dar m-am gândit că ceilalţi sunt probabil la filială. Totuşi am rugat avocata să mă însoţească acolo, pe strada Parfumului. A acceptat. Aici, după un timp destul de lung, ni s-a spus că Roberto Franceschetti, Dumitru Oul şi asociaţii mei au fost acolo, au stat un timp, după care au plecat la notariatul sectorului 3 pentru acte. Atunci avocata, după ce am ieşit în stradă, mi-a cerut să fac ceva, să merg la procuratură, să întreprind ceva. Mi-a mai spus că fusesem înşelat.

Atunci pentru mine s-a prăbuşit o lume. Nu puteam accepta în mintea mea realitatea. Pe de altă parte, în calitate de Martor, am fost învăţat că nu pot apela la autorităţi pentru a rezolva conflictele apărute cu „fraţii“. Acest lucru ar fi dus la excludere. Presiunea era enormă. Eram din ce în ce mai derutat. M-am gândit şi la sinucidere. Dar mă gândeam simultan şi la cum priveşte acest act Iehova, care dă, nu ia, viaţa. Apoi m-am gândit la copil. Avea dreptul la un tată. După aceea m-am gândit că este numai o acţiune iniţiată de Roberto Franceschetti, Dumitru Oul şi Tiberiu Kovács. Că cei din Corpul de Guvernare nu ştiu acest lucru. Că o să le scriu şi vor găsi soluţii să compenseze pierderea.

Am fost apoi pe la avocată şi i-am spus că nu am rezolvat nimic. După aceea totul a devenit confuz. Nu-mi mai amintesc prea multe. Nici acum nu mai stiu exact cum am ajuns acasă. Apoi, din cauză că am pierdut totul, firma a dat faliment. Mi-am pierdut şi casa. Era girată la bancă. A fost vândută de bancă la „licitaţie publică“ în ziua de Crăciun unui Martor al lui Iehova. Mă mai înşelase odată. Dar era un membru al congregaţiei. Ce bine semănau cei de sus cu cei de jos. Ce caractere de nemernici!

Am fost într-o situaţie destul de grea. Am căutat un apartament cu chirie. Plătisem un avans (20%) unui Martor care îşi vindea apartamentul. Dar el, între timp, a vândut altcuiva apartamentul şi a refuzat să-mi mai dea vreodată banii înapoi. Nu mai aveam nimic. Nimeni nu mă primea în chirie. Nici măcar cei pe care i-am împrumutat cu bani. Niciodată nu le cerusem dobândă. Nu ceream decât un acoperiş desupra capului. Contra cost.

Acum eram disperat.

Am aflat, între timp, că acolo la filială s-a dat mită. Există doi martori oculari care au făcut o declaraţie cel puţin interesantă. Este vorba despre însoţitorii celor cu care am vrut să mă asociez. După ce m-au părăsit la Palatul de Justiţie, ei toţi au plecat la sediul „pocăiţilor“. Au fost conduşi de „ăla înalt de la ei“. Ei au mers în maşina lui Miron şi Andreica, care însoţea maşina în care era Tibi Kovács. Au parcat în apropiere. Unul dintre aceşti oameni a dus o geantă diplomat de mărime mijlocie-mică până la intrarea în filiala de pe strada Parfumului. Spun ambii — sunt înregistraţi cu reportofonul — că acolo, la intrare, Miron şi Andreica au deschis geanta şi le-au arătat conţinutul. Ce au văzut i-a şocat. Era plină, zic ei, cu mărci şi dolari. Au fost întrebaţi ce ar fi făcut dacă ştiau ce duc. După ce Miron şi Andreica au venit, le-au mărturisit că au fost primiţi de şeful mare, acolo sus la etaj. Nu se ştie din ce motive, totuşi le-au arătat geanta diplomat goală. Ei spun că aşa ca să nu fie tentaţi să o fure degeaba. Mai zic că oricine ar fi fost tentat dacă ar fi ştiut suma care a fost în interior. Mai spun, că la început, ei au crezut ca sunt acte în geantă. Eu sunt foarte curios de ce acum unii au maşini scumpe (BMW, de exemplu). Poate au primit o donaţie. Dar cum stăm cu jurământul de sărăcie al beteliştilor?

După o perioadă de timp, am început să informez şi Corpul de Guvernare despre cele întâmplate. Îmi impuneam să cred că ei nu ştiu nimic, că totul era numai la filială. Mi-au răspuns cât se poate de evaziv şi aparent principial la scrisori. Apoi, când am constatat că ei au acceptat (şi poate sugerat) procedura celor de la Bucureşti, am scris câteva scrisori, în termeni judiciari de notificare, totuşi cu prudenţă. Unii mi-au spus că termenii sunt prea duri pentru Corpul de Guvernare. Alţii mi-au zis că sunt prea blânzi pentru o notificare.

Au refuzat să comunice cu mine. Am cerut numai o cercetare (anchetare) a celor întâmplate. Speram să facă asta. Speranţă deşartă. Până şi Günter Matzura şi E.L. (nu-i dau numele ca să nu aibă de suferit) au fost şocaţi de procedurile Corpului de Guvernare. Eram pionier. Sperând probabil să mă blochez, mi s-a cerut să acţionez conform cu Matei 18. Am făcut asta.

În timp ce supravegheam lucrările construcţiei la sălile Regatului de pe strada Porumbeilor, am încercat să fac ceea ce mi s-a cerut. Atunci a început tăvălugul. Nici nu mi-am dat seama câţi bătrâni din ţară au fost alături de mine, mai puţin cei din congregaţia mea. Mi s-a instituit un comitet judiciar, la cererea expresă a lui Dumitru Oul. În colaborare strânsă cu Cornel Bozac şi cu Dorel Vaum, care îmi plătea o datorie recentă (pe ăsta îl văzusem cu măna sub fusta Marianei T. şi i-am spus lui Luca, zis John). Au venit să mă anunţe la ora două şi jumătate noaptea. Au intrat prin minciună în casa mea.

Era 2:30 în dimineaţa zilei de inaugurare a sălilor de pe Porumbeilor. Eu fusesem coordonatorul construcţiei la început. Când am fost aproape de terminare, Luca John a dorit să plec şi a făcut toate demersurile. A ajuns el coordonator. Probabil că intriga funcţionează bine în cadrul organizaţiei. A făcut o casetă în care se vorbea numai despre realizările lui. A fost pusă în congregaţii să fie vizionată. Mulţi au râs şi în particular au comentat la adresa lui.

Ce ironie a sorţii! Comitet judiciar la inaugurarea muncii mele. Am discutat cu Gerrit Lösch. A oprit comitetul judiciar. A cerut explicaţii. Nu existau. Aşa că stop. După un timp, totul a mers apoi mai departe. Cei acuzaţi de mine aveau puterea şi sprijinul necesar. Aşa că se începe din nou. Descalificare în prima fază. Apoi tot felul de abuzuri din partea bătrânilor de congregaţie. Îmi era atacată toată familia (până şi copilul de patru-cinci ani). A trebuit să mă mut din congregaţie. Aici, în noua congregaţie, bătrânii au luat în serios situaţia.

Apoi a urmat partea cea mai dură. Am început să fiu atacat mai puternic şi mai dur de Filială. S-a încercat, în repetate rânduri, să se instituie comitete judiciare împotriva mea. A venit personal pentru acest lucru la Cluj Dumitru Oul. Toţi au refuzat. Am reluat încă o dată şi încă o dată procedura din Matei 18 cu Tibi Kovács. El era cel care m-a părăsit la Palatul de Justiţie din Bucureşti. Am fost însoţit de bătrânii congregaţiei, în calitate de martori la discuţie, la congregaţia lui Tibi, Orzari.

Despre aceste acţiuni a scris Ionel Alban.

Filiala din Bucureşti, la un moment dat, a avut o serie de solicitări verbale (?!?) şi foarte insitente să comunic adresa şi numele avocatei de serviciu (cea care a dat declaraţia). Atunci a început să-mi fie frică pentru viaţa şi integritatea acestei doamne. Dacă au fost în stare să facă acest lucru unui frate atunci se poate anticipa cu uşurinţă ce se poate întâmpla. Rezultatul poate fi uşor previzibil. Aşa că din motive lesne de înţeles nu îi este pus nici numele, nici adresa.

Apoi, ni s-a înscenat tuturor o apostazie şi ni s-a făcut tuturor un comitet judiciar, nu prea în spiritul clasic. Comitetele judiciare aveau trei membri. Era un comitet special condus de Dominic. Erau cinci membri. Au fost mai duri decât serviciile de spionaj. Pentru că nu aveau dovezi împotriva niciunuia dintre noi erau foarte agitaţi. Dominic ieşea mereu din camera ca să vorbească la telefon cu Filiala. Ne înregistra. Şi eu i-am înregistrat, cu toate că mi s-a cerut expres să nu fac asta.

De ce ei da, iar eu nu?

Am avut colaboratori care au înregistrat de la un alt terminal telefonic convorbirile lor. Şi afirmaţiile lui Dominic de la telefonul mobil. Apoi chiar unii dintre cei care au un simţ al dreptăţii şi lucrează la Filială şi/sau au fost implicaţi mi-au dat copii ale unor convorbiri care mă vizau pe mine. Unii membri ai acestui comitet au fost de acord cu mine şi cu ceilalţi. Asta le-a stricat puţin planurile. Au decis să-i trimită pe unii acasă. Au rămas trei şi au luat pe alţii în calitate de colaboratori. Au căutat oameni fără scrupule şi pe alţii fără experienţă. Lucrurile trebuiau manipulate într-o anumită direcţie.

Dominic şi Antal au fost buni pentru această acţiune. Cum au putut să-şi atingă obiectivul? Destul de uşor. Cu mărturii mincinoase. Cu spionarea nostră. Cu abuzuri care, dacă ar fi făcute de un procuror, acesta ar putea fi destituit şi scos din magistratură pentru toată viaţa. Rezultatul pseudocomitetului judiciar? Vă dau câteva exemple:

  • Peter Atzl (supraveghetor de circumscripţie, bătrân, pionier special) a fost exclus.
  • Silviu Mihiş (coordonatorul corpului de bătrâni în congregaţia Cluj Centru) a fost exclus
  • Congregaţia Centru a fost desfiinţată
  • Mircea Telecan (bătrân, membru al comitetului) a fost descalificat
  • Călin Căpraru a fost exclus
  • Eu, Isaia Vîtcă, am fost exclus — descalificarea avusese loc mai înainte
  • Alexandru Stoica a fost trimis pionier special în zona de sud a Moldovei, apoi a plecat în SUA
  • Câţi au fost cercetaţi, a se citi anchetaţi, nu mai are rost să fie numiţi aici. Dar au fost mulţi, mulţi.

În contrast cu acestea, ceilalţi, înşelătorii, au primit „privilegii“ — a se citi recompense. Să vedem, Mitruţ Oul este preşedintele Filialei din România. Tiberiu Kovács a fost numit supraveghetorul filialei dîn Republica Moldova (astăzi este membru al Comitetului filialei din România). Numai Roberto Franceschetti s-a îmbolnăvit subit, atunci când a fost chemat la poliţie să dea explicaţii, şi a plecat în grabă în Italia. Apropo! Unul dintre ofiţerii de poliţie care s-au ocupat de caz (după care i-a fost luat, iar acţiunea a fost stopată de şefii „mari“) mi-a mărturisit că aceşti indivizi cu „pocăiţii” împreună sunt profesionişti (în ale înşelăciunilor). Si alţii care au acţionat împotriva noastră au primit „privilegii“. Un exemplu este Adrian Crişan. A fost numit coordonator al corpului de bătrâni. Acum este exclus fiindcă a fost implicat într-un scandal de imoralitate crasă. Probabil că era în aceaşi situaţie şi când ne fila pe noi. L-am întâlnit acum şi mi-a spus că regretă. Prea târziu. Mai pot da nume cu nemiluita. Pot să-i numesc aici pe Bozac, Felecan, Vaum etc. Pot fi numiţi şi cei menţionaţi de Alban şi care au semnat scrisori, oameni lipsiţi de personalitate şi care nu au avut niciun pic de coloana vertebrală (dacă nu erau ei, ar fi semnat alţii).

Pentru cât a fost vândut Isus? Şi era FIUL LUI DUMNEZEU. Blidul ăsta de linte, bată-l vina. Cât de mult au dat pentru cât de puţin!

A fost un cutremur la Cluj? Eu cred că nu. Eu cred că urmează un cutremur. Poate că acesta să fie la scară mondială. Cine ştie. Poate că unii vor vrea explicaţii. Atunci vor urma alte excluderi? Şi apoi altele? Şi altele? Poate. Oricum întrebările vor apărea.

Contrar a ceea ce mi se inoculase timp de mulţi ani, la excludere m-am simţit despovărat. Nu mai eram încărcat de povara minciunilor din sistem. Nu mai trebuia să predic una în timp ce realitatea, crudă de altfel, era cu totul alta. Nu-mi mai era terfelită conştiinţa educată biblic. Nu mai trebuia să mint în faţa oamenilor, ascunzând mişelii. Nu mai fac parte dintr-o organizaţie ai cărei conducători mint, fură şi înşală. Pot în sfârşit să privesc oamenii în ochi. Nu mai duc povara faptelor unor ipocriţi.

Mulţi oameni sinceri, care au văzut modul lor de a fi, m-au încurajat. Am prieteni. Am învăţat şi lecţia de a fi foarte prudent. Dar ce este mai important, nu mi-am pierdut încrederea totală în semeni. Sunt o fiinţă socială şi sociabilă, mai mult sau mai puţin. În sfârşit m-am simţit liber, liber. Era glasul eliberării. De ce m-am simţit atunci, mă simt şi acum, atât de liber? Nu ştiu răspunsul. Simt numai libertatea. Mă simt doar liber. Mulţumit şi liber. Atât de liber. Mulţumesc pentru sprijin şi putere lui Iehova. Îl simt atât de aproape.

Isaia Vîtcă
Cluj-Napoca, 11 decembrie 2005

15 răspunsuri la Isaia Vîtcă — Scurta istorie a înșelăciunii „mașinilor de tipar“

  1. Maria Hodor spune:

    Cutremurator!Nu pot sa spun nimic altceva!Iehova Dumnezeu sa-ti dea mangaiere pentru toate nedreptatile suferite!

  2. Oule Dumitrule, mai poti dormi noaptea? Mai ai nerusinarea si miselia de a pretinde ca faci parte din poporul lui Dumnezeu? Mai ai curajul sa te rogi? Sigur ca ai. Ai invatat bine sa fii duplicitar…

    CdG

  3. Anonim spune:

    Frate, acesl Tiberiu Covaci ce face in prezent? El ii care este delegat si tine cuvantari la congresul de district a Martorilor?

  4. regina spune:

    Nu am cuvinte e strigăt la cercum as putea să-l cunosc pe isaia Vîtcă

  5. Lupoian Lucian spune:

    În urmă cu ani buni, prin 1985 și pîna prin 1989, am fost curtat de martori cu atăta ardoare încît mi-au bătut la ușe securiști vremi. Pe vremea aceia nu citisem mai nimic din Biblie și nici nu mă interesa. Țineam tradiția din familie cu Paștele și crăciunul și cam la asta se rezuma crezul și religia. Niciodată nu am simțit ceva atrăgător în poveștile lor. Nici azi nu-mi dau bine seama ce ma făcut să-i resping atunci. Ulterior, studiind doctrina lor, m-am felicitat că nu m-au putut păcăli. Nu urăsc pe nimeni, dar o spun cu cea mai mare sinceritate, pe martori îi găsesc dezgustători și aroganți. Vor cu tot dinadinsul să-ți facă „binele” cu forța. Șaize!!!

  6. Defender spune:

    SA VA FIE RUSINE CA VA BATETI JOC DE NUMELE LUI IEHOVA SI CA LUATI “LA MISTO” ORGANIZATIA
    DAR DEFAPT IA INTERESATI VA SI VOI PUTIN: A PLECAT OARE RAYMOND FRANTZ DIN ORGANIZATIE SAU A FOST DAT AFARA PENTRU CA A INCEPUT SA FACA PE SEFUL SI SA NU APRECIEZE DARUL SPIRITULUI SFANT APOI INCERCAND SA MANIPULEZE CORPUL DE GUVERNARE SI DE CE NUMARUL MARTORIILOR CRESTE SI E APROAPE DE 8 MILIOANE PLUS CA ANUL TRECUT AU PARTICIPAT LA COMEMORARE PESTE 19 MIL DE OAMENI SI UNII ZIC CA ORGANIZATIA SE PRABUSESTE

    INCA CEVA :UNDE CREDETI CA A PLECAT RAYMOND FRANZ LA CER???? NU PREA CRED …
    SI DE CE VA INCREDETI INTR UN OM CARE POATE VA MINTE SI VA TRAGE IN JOS
    DEFAPT DE CE MA MAI CHINUI CA AM IMPRESIA CA AICI SUNT DOAR FOSTI MARTORI IMORALI CARE IUBESC MAI MULT LUMEA SI CARE ACUM LE ESTE CIUDA PENTRU CA NU MAI AU NICIO SPERANTA ATATA VA SPUN
    LUATI O DIN PARTE LUI IEHOVA NU DIN PARTEA MEA DESII NU STITI CINE SUNT : ati pacatuit impotriva spiritului si o sa aveti o mare dezamagire fiecare dintre voi in parte pacat ca nu erati oameni prosti >>>IMI PARE RAU PENTRU VOI SI PENTRU RAYOND ASTA PT CA A PIERDUT PRIVILEGIUL DE A FII UN GUVERNATOR PESTE OMENIRE

    Iarta i Ievova deoarece nu stiu ce fac si te rog curata organizatia Ta pamantesca de “oamenii netrebnici “!!!….

    • Andrei spune:

      ORGANIZATIA! Organizatia in sus, jos, stanga, dreapta la closet in visele voastre si peste tot in viata voastra! O nenorocita de organizatie pamanteasca e totul pt voi. Oare cand vor aparea legi care sa pedepseasca cu inchisoarea manipularea si abozul psihic??

  7. Marcus spune:

    Defender, VOI MARTORII v-at batut primii joc de numele lui Dumnezeu, care nu e nicidecum Iehova. Din cauza faptului că în scrierea ebraică veche nu se scriau vocalele și deoarece evreii considerau numele יהוה tabu (este interzis să fie rostit de către profani), înlocuindu-l cu Tetragrammaton sau cu Adonai (Domn), nu se poate cunoaște cu exactitate pronunția inițială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunție și transcriere pot fi: Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova. Te lauzi cu ceea ce nici macar nu cunosti. Folosesti doar o porecla banala, nu adevaratul nume al lui Dumnezeu.

  8. Bindiu Titu spune:

    Cred ca stiu cum il chiama pe dumnezeul lui Defender@ Iebuba sau Ioi prosti sintem.etc

  9. Isaia Vitca spune:

    Defender

    Problema organizatiei Watchtower este ca atit eu cit si cel care a fost Raymond Franz avem documente semnate, inregistrari audio si video, etc.
    Nici un om de caracter nu poate sa conteste probele, respectiv ceea ce a semnat, spus sau infaptuit.
    Intrebarea este simpla:
    Crezi ca cei care fura sau inseala au caracter ?
    Crezi ca cei care-si schimba mereu declaratiile (afirmatiile) mai pot fi crezuti ?

  10. Isaia Vitca spune:

    Mesaj pentru cei care acceseaza site-urile despre „Martorii lui Iehova”

    Regret frustrarile pe care le-am avut sau inca unii le mai avem, dupa de o lunga perioada de timp am apartinut acestei comunitati, organizatii sau cult.

    Daca suntem sinceri cu noi insine constatam urmatoarele:
    1. Ca acest cult, ca dealtfel toate organizatiile religioase, cultele, religiile si miscarile cu caracter religios, intr-o mai mica sau mai mare masura, foloseste tehnici de manipulare si inducere in eroare, pentru a acapara noi membri.

    2. Ca noi am fost indusi in eroare o perioada de timp, si ca a fost nevoie sa primim o „lovitura sub centura” (un soc puternic), pentru a incepe sa ne trezim.

    3. Ca noi insine ne-am lasat indusi in eroare, uneori ne-am impus sa credem ceeace publica WTS. Suntem victimele proprie noastre evaluari gresite.

    Un lucru este insa cert:
    Cei care sunt invitati in fata unui comitet judiciar (din varii motive) simt din plin frustrarea atunci cind sunt nedrepatatiti si atunci cind procedurile „inchizitorilor” sunt asemanatoare cu ale securitatii statului socialist.
    Scopul excomunicarii este acela de ai strivi personalitatea individului, de al determina pe acesta sa subordoneze total conducerii sectei. Izolat de comunitate, la cerinta sectei, acesta este presat sa se umileasca pina la nivelul in care devine cirpa. El, individul, va cere reintegrarea si va deveni un element al constiintei colective a sectei.

    Pericolul cel mai mare, pentru secta, apare atunci cind unii dintre fostii ei membrii isi recapata personalitatea, ies de sub autoritatea ei si cel mai important lucru „uita in mod voit secta”
    Nimic nu afecteaza mai mult conducerea sectei, organizatiei religioase, cultului sau cum vreti dumneavoastra.

    DE ACEEA VA INVIT SA-I UITATI. Uitarea sa se astearna peste acea perioada din viata noastra. A trecut. Sa uitam trecutul.

    Am scapat deci. Sa ne bucuram de asta.
    Haide-ti deci sa vorbim despre atitea lucruri splendide din jurul nostru, sa ne gasim un cerc de prieteni superbi, si sa realizam multle lucruri frumoase de care am fost privati, in timp ce eram sub influenta tiraniei.

  11. Isaia Vitca spune:

    Am sa va propun un text din TRATATUL DE DESCOMPUNERE al lui Emil Cioran
    Sper sa va incante.

    Emil Cioran – Tratat de descompunere
    GENEALOGIA FANATISMULUI

    In sine, orice idee este neutra, sau ar trebui sa fie; dar omul o insufleteste, proiectindu-si in ea flacara si nebunia; impura, preschimbata in credinta, ea se insereaza in timp, capata chip de eveniment: are loc astfel trecerea de la logica la epilepsie… Asa se nasc ideologiile, doctrinele, si farsele insingerate.
    Idolatri din instinct, convertim in absolut obiectele viselor si intereselor noastre. Istoria ne este decit o defilare de false Absoluturi, o succesiune de temple inaltate unor pretexte, o injosire a spiritului in fata Improbabilului. Chiar cind se indeparteaza de religie, omul ii ramine aservit; straduindu-se din rasputeri sa faureasca simulacre de zei, el ii adopta apoi cu febrilitate: nevoia lui de fictiune, de mitologie triumfa impotriva evidentei si a ridicolului. Puterea sa de a adora este raspunzatoare de toate crimele sale: cel care iubeste peste masura un zeu ii constringe si pe ceilalti sa-l iubeasca, si ii extermina daca refuza. Orice intoleranta, orice intransigenta ideologica sau prozelitism dezvaluie fondul bestial al entuziasmului. Cind omul isi pierde facultatea de a fi indiferent, el devine un asasin virtual; iar daca isi transforma ideea in zeu, consecintele sunt incalculabile. Nu ucidem decit in numele unui zeu sau al simulacrelor sale: excesele suscitate de zeita Ratiune, de ideea de natiune, de clasa sau de rasa se inrusdesc cu cele ale Inchizitiei sau Reformei. Epocile de fervoare sunt pline de fapte singeroase…In crizele mistice, gemetele victimelor sunt paralelecu gemetele extazului… Spinzuratori, temnite, ocne nu prospera decit la umbra unei credinte … Diavolul pare cu totul sters pe linga cel care dispune de un adevar, de adevarul lui. Suntem nedrepti fata de oameni ca Nero, ca Tiberiu: ei nu au inventat conceptul de eretic, nu au fost decit niste visatori degenerati care se desfatau privind masacrele.. Adevaratii criminali sunt cei care stabilesc o ortodoxie in planul religios sau politic, cei care disting intre credincios si schismatic.
    Cind refuzi sa admiti ca ideiile pot fi scimbate intre ele, singele curge … Sub hotaririle ferme se inalta un pumnal; ochii inflacarati prevestesc crima. …

    Intr-un spirit arzator regasesti un animal de prada deghizat; niciodata nu te poti feri indeajuns de ghearele unui profet… … el nu va iarta ca traiti dincoace de adevarurile si miniile sale ; isteria sa, bunul sau, el vrea sa vi-l impartaseasca, sa vi-l impuna si sa va desfigureze.
    O fiinta ce are o convingere si care nu cauta sa o comunice celorlalti e un fenomen strain pamintului, unde obsesia mintuirii face viata de neinspirat. Priviti in jurul vostru: pretutindeni – larve care predica; fiecare institutie este purtatoarea unei misiuni; primariile isi au absolutul lor, ca si templele; administratia, cu regulamentele sale – o metafizica pentru maimute…
    Toti se straduiesc sa imbunatateasca viata tuturor: chiar cersetorii, chiar bolnavii incurabili aspira la aceasta: trotuarele lumii si spitalele sunt pline de reformatori. …
    Imi e deajuns sa aud pe cineva vorbind sincer despre ideal, viitor, filozofie, sa-l aud sunind „noi” cu o inflexiune sigura a vocii, invocindu-i pe „ceilalti” si socotindu-se interpretul lor – ca sa-l consider dusmanul meu. Vad in el un tiran ratat, un calau aproximativ… caci orice credinta exercita o forma de teroare, cu atit mai inspaimintatoare cu cit agentii ei sunt cei „puri”… „

    Emil Cioran – Tratat de descompunere
    ANTIPROFETUL

    „In orice om dormiteaza un profet, si cind acesta se trezeste, in lume raul mai creste putin…
    Nebunia de a predica este atit de inradacinata in noi incit ea tisneste din adincimi necunoscute instinctului de conservare. Fiecare isi asteapta clipa, pentru a propune ceva, orice. Avem o voce:asta ajunge. Platim scump faptul de anu fi nici surzi nici muti…
    De la gunoieri la nobi, toti impart retete de fericire, toti vor sa calauzeasca pasii tuturor: viata in comun devine de neindurat, iar viata cu sine insusi – si mai intolerabila: cind nu intervii in treburile altora, esti atit de nelinistit in privinta alor tale , incit iti convertesti „eul” in religie, sau apostol de-a-ndoaselea, il ngegi: suntem victimele jocului universal…”

  12. lovelogic spune:

    Am o curiozitate: Alexandru Stoica este cel care a facut Scoala Galaad?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*