Iubirea şi dreptatea, arme împotriva răutăţii

O analiză a declaraţiilor publice ale Martorilor lui Iehova cu privire la protecţia copiilor

„Iehova Dumnezeu urăşte toate formele de răutate“, spune replica introductivă a articolului de studiu apărut în numărul din mai 2019 al Turnului de veghe. Articolul este intitulat: „Iubirea şi dreptatea, arme împotriva răutăţii“.

Această propoziţie introductivă dezvăluie dificultatea examinării convingerilor şi practicilor religioase, precum şi a limbajului folosit pentru susţine aceste convingeri. Limbajul este adesea subiectiv. Ce este răutatea? Cine este responsabil pentru definirea ei?

Pentru vasta majoritate a omenirii, răutatea poate fi identificată drept genocid, crimă, prejudecăţi, homofobie sau chiar uciderea animalelor. Totuşi, în cazul religiilor fundamentaliste, aceste boli ale societăţii devin oarecum „voinţa lui Dumnezeu“ când sunt definite de oamenii care se află în fruntea acestor religii.

Acest articol analizează limbajul ales cu iscusinţă în materialul publicat în Turnul de veghe, pe care Martorii lui Iehova din congregaţiile de pe mapamond îl dezbat la întruniri în zilele de 13 şi 14 iulie 2019.

Lumea s-a schimbat cu repeziciune în ultimii 20 de ani. Reţelele de socializarea, tehnologia şi jurnalismul de investigaţie s-au unit într-o forţă puternică şi de netăgăduit pentru a demasca abuzul asupra copiilor şi muşamalizarea masivă la nivel global de către instituţiile religioase şi nu numai.

Martorii lui Iehova sunt anchetaţi în prezent în numeroase ţări şi jurisdicţii pentru rolul pe care îl au în păstrarea de documente care dezvăluie că bătrânii şi înalţi demnitari au evitat să raporteze abuzul asupra copiilor de la începuturile religiei lor.

Paragraful 1

După cum este de aşteptat, Watchtower îşi foloseşte declaraţia standard privind politica sa legată de abuzul asupra copiilor în paragraful introductiv: „Martorii lui Iehova condamnă abuzul asupra copiilor“. În mare parte, dincolo de agresorii înşişi, această afirmaţie este adevărată. Însă ea este urmată numaidecât de: „şi nu îl tolerează în congregaţia creștină“.

Aici induc ei în eroare publicul şi pe propriii membri.

Însăşi natura rău-famatului edict al religiei privind „cei doi martori“ presupune că nu se pot lua măsuri în congregaţie împotriva unui presupus agresor decât dacă se pot corobora dovezi a doi martori la abuz. Orice persoană care are o inteligenţă modestă va fi de acord că aproape niciodată nu există martori la un act de abuz asupra unui copil.

Prin faptul că refuză să ia măsuri la nivel de congregaţie împotriva unui agresor, bătrânii Martori „tolerează“ abuzul asupra copiilor.

Paragraful 2

„Abuzul asupra unui copil este un act egoist și nedrept care îi răpește convingerea că este iubit și ocrotit.“

Această afirmaţie ar putea părea corectă la prima vedere, însă pentru cei care studiază psihologia abuzului asupra copiilor, ea este o simplificare exagerată şi periculoasă a unei problem complexe şi din acest motiv multe victime ale abuzului au nevoie de mai mulţi ani, chiar decenii, pentru a se destăinui.

Redactorii Watchtower nu au fost instruiţi în acest domeniu şi nici nu sunt experţi. Sunt bărbaţi anonimi, iar studiile nu fac parte din criteriile în funcţie de care cineva poate deveni redactor pentru revistă.

Un copil abuzat nu simte mereu că n-ar fi „iubit şi ocrotit“. În multe cazuri se întâmplă tocmai contrariul. Agresorii creează o relaţie „specială“ cu victimele lor, prin care ele se simt excepţionale, iubite şi demne de atenţia acordată din partea unui adult respectat. Se creează confuzie în mintea tânără, însă un pedofil iscusit ştie exact cum să-l facă pe copil să simtă că relaţia lor este oarecum normală.

Un prădător ştie că copilul s-ar putea să nu-şi cunoască decât eventual foarte puţin organele genitale, dar caută să găsească un mod de a produce senzaţia de plăcere în victimele sale, creând astfel o legătură foarte periculoasă între agresor şi victimă.

Supravieţuitorii abuzurilor sunt adesea chinuiţi de sentimentul de vinovăţie a faptului că au trecut prin experienţa unei măsuri de plăcere ca urmare a actului unui agresor adult. Ei nu sunt pregătiţi să proceseze complexitatea acestor interacţiuni. Din cauza izolării extreme a Martorilor lui Iehova, aproape niciodată nu se pune problema destăinuirii în faţa unui psiholog şcolar sau a unei alte figuri de autoritate care nu e Martoră.

Fenomene similare de izolare şi complexitate sunt asociate cu acuzaţiile formulate împotriva vedetei pop decedate Michael Jackson, ale cărui victime au fost adesea condamnate pentru faptul că nu au dat declaraţii în perioada imediat următoare abuzului.

Ziarul The Guardian a scris în 2005: „În nicio etapă nu a apărut vreun martor sau vreo victimă care să anunţe poliţia. Nici să încerce să oprească presupusul abuz. S-au dus la avocaţi, la redacţii de tabloide şi la reporteri de televiziune, dar niciodată la servicii de asistenţă socială“.

Victimele lui Jackson au fost în multe aspecte asemenea copiilor Martori: erau izolate, au fost bombardaţi cu iubire şi cu atenţie de către agresorul lor, iar organizaţia lui Jackson le-a reamintit că nu poate fi încălcată confidenţialitatea.

Paragraful 3

„Din nefericire, abuzul sexual asupra copiilor a căpătat proporții epidemice la nivel mondial, iar adevărații creștini nu sunt scutiți de acest flagel.“

Este demn de remarcat că după ce declară un lucru evident — că abuzul este o epidemie globală —, Watchtower admite un aspect ciudat:

„unii care pretind că fac parte din congregație cedează unor dorințe carnale denaturate și abuzează sexual copii“

Limbajul folosit aici transmite ideea că congregaţia Martorilor lui Iehova este oarecum pură şi doar cei care „pretind“ că fac parte din congregaţie cad în obiceiul abuzului asupra copiilor.

Folosirea iscusită a cuvântul „pretind“ implică presupunerea că prădătorii sexuali care i-au abuzat pe copiii Martori ai lui Iehova de-a lungul deceniilor oarecum nu au făcut parte din religie, ci doar pretindeau că fac parte.

Limbajul este înşelător şi ascunde faptul că un număr mare de agresori Martori au fost membri dedicaţi ai organizaţiei, se bucurau de destul de mult respect şi au primit poziţii de autoritate pe care le-au păstrat de-a lungul multor ani, chiar decenii, în timp ce abuzau sexual copii ai Martorilor.

JW Survey a publicat un articol pe marginea unui caz recent, ieşit la lumină odată cu arestarea lui Roderick Watkins, fost bătrân şi supraveghetor al serviciului. Watkins a fost arestat în 2018 în urma a cel puţin patru sesizări diferite înaintate poliţiei din Heber Springs (Arkansas, SUA) nu de către bătrânii de congregaţie, ci de familiile victimelor.

În urma investigaţiilor ulterioare, s-a descoperit că Watkins a fost un bătrân cu vechime, proeminent, care a slujit la sediul din Brooklyn în timpul anilor 1980 şi care a fost trimis ulterior să slujească în calitate de bătrân şi pionier în mai multe congregaţii pe teritoriul statelor Missouri, Indiana şi Arkansas. În urma articolului JW Survey, apărut la 31 mai 2019, au păşit înainte şi alte victime din Indiana, iar estimările privind abuzul sexual se învârt între câteva zeci de copii şi aproximativ o sută. Doar timpul va dezvălui câte daune a provocat acest bătrân.

Având în vedere istoricul bogat al lui Watkins în rândurile organizaţiei Martorilor, este clar că el nu a fost doar cineva care se ‘pretindea’ creştin.

Paragraful 4

Identificarea abuzului asupra copiilor ca un „păcat grav“ poate fi cea mai mare subapreciere a anului. Deşi ar părea absolut inutil să menţionăm acest lucru, dar face parte din politica şi strategia organizaţiei Watchtower de a-i convinge pe membri că bătrânii au foarte puţine sau chiar nicio obligaţie de a depune o plângere penală când se face o acuzaţie de abuz.

Paragraful 5 — „Un păcat împotriva victimei“

„Copiii trebuie protejați de aceste acte meschine . . .“

O astfel de afirmaţie adevărată ar trebui urmată de recomandarea de a căuta implicarea forţelor de ordine, a terapeuţilor de specialitate şi a altor persoane instruite şi pregătite care au experienţă atestată în investigarea şi tratamentul victimelor abuzului, însă aceste recomandări lipsesc.

Crede Watchtower că victimele sunt nevinovate?

Martorii exclud adesea victimele abuzurilor, contrar pretenţiei că ele sunt nevinovate.

Printre dezvăluirile cu impactul negativ cel mai puternic legate de modul defectuos în care Martorii lui Iehova tratează rapoartele privind abuzul asupra copiilor este faptul că aceşti copii tineri şi minor sunt consideraţi participanţi voiţi în acte sexuale cu adulţi.

Rapoartele poliţiei, documentele de la tribunale şi procesele civile au demascat această politică sinistră în timp victimele tinere şi minore ale abuzurilor sexuale au fost excluse cu cruzime din religia Martorilor lui Iehova în urma contactului sexual întreţinut cu adulţi având vârsta de trei sau patru ori mai mare decât vârsta victimei.

În 2017, NBC Philadelphia a prezentat un reportaj privind cazul lui Katheryn L. Carmean-White, o Martoră a lui Iehova care a comis un abuz sexual asupra unui băiat Martor al lui Iehova de 14 ani, dintr-o congregaţie din Delaware. White a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare, în timp atât ea cât şi victima ei au fost excluşi amândoi dintre Martorii lui Iehova.

JW Survey a prezentat deznodământul acestui proces în 2018, dezvăluind acordul semnat între statul Delaware şi congregaţia Laurel a Martorilor lui Iehova.

Bătrânii Martori Joel Mulchansingh şi William Perkins erau membri ai comitetului judiciar care a exclus-o pe victimă pentru a această infracţiune, ostracizând-o faţă de congregaţie şi tratând-o ca partener cu consimţământ la actul sexual al prădătoarei condamnate, doamna White.

Paragraful 6

„Când cineva care . . . face parte din congregație abuzează sexual un copil, el pătează bunul renume al congregației“.

Expresia „pătează bunul renume al“ este sinonim cu sintagma „aduce oprobriu asupra“, cu care Martorii lui Iehova sunt familiarizaţi de zeci de ani. Ea se foloseşte pentru a opri anumite acte de conduită sau pentru a stigmatiza anumite forme de comportament. Ea dezvăluie adevăratul motiv pentru care Watchtower are reţineri când e să discute despre epidemia abuzului asupra copiilor: publicitatea negativă.

Martorii lui Iehova aveau mereu sentimentul că ‘oprobriul’ asupra organizaţiei ţine persoanele interesate la distanţă, iar cei care responsabili de această pătare a reputaţiei devin „vinovaţi de sânge“ — demni de moarte la Armaghedon. Într-un fel sau altul, Dumnezeu a ieşit din peisaj şi nu mai are controlul sau nu mai poate exercita influenţă asupra vieţii persoanelor „interesate“.

Paragraful 7

„Un păcat împotriva autorităţilor laice“

Aici ajungem în nucleul scandalului privind abuzurile sexuale din rândul cultului Martorilor lui Iehova. Poziţia organizaţiei este următoarea:

‘Ştim că este o infracţiune şi, în mod normal, respectăm legea, însă în cazul de faţă, noi vom culege datele aferente acestor infracţiuni şi le vom folosi în tribunalele noastre paralele şi nu avem nicio obligaţie să înştiinţăm poliţia.’

Sau, după cum se exprimă ea în acest Turn de veghe în mod subtil:

„Bătrânii nu sunt autorizați să aplice sancțiuni pentru încălcarea legilor statului. Însă ei nici nu acoperă fapta persoanei care a abuzat un copil și care trebuie să suporte consecințele legale ale acțiunilor sale.“ [sublinierea noastră]

Aceasta este o afirmaţie vădit înşelătoare şi un Martor obişnuit, ba chiar un bătrân obişnuit, nu are cum să-şi dea seama în ce constă amăgirea.

Adevărul este că bătrânii sunt autorizaţi să impună legile statului. De pildă, în Statele Unite, bătrânii sunt asimilaţi clerului şi sunt obligaţi să respecte toate legile privind raportarea obligatorie a cazurilor de abuz asupra copiilor în statele unde se aplice asemenea legi.

Atunci de ce nu raportează?

Martorii care studiază acest articol vor pleca de la întrunire crezând că bătrânii se conformează autorităţilor laice, însă realitatea şocantă este că ei nu se conformează şi iată cum scapă basma curată.

Deşi în Statele Unite e în vigoare în aproape fiecare stat obligaţia clerului, personalului didactic şi medical să raporteze toate acuzaţiile de abuz, există o tehnică extrem de inteligentă pe care Martorii o folosesc pentru a evita contactarea autorităţilor. Ea se numeşte scutirea cler-penitent.

Scopul acestui ‘privilegiu’ era ca persoanele penitente (vinovate) să dobândească un cadru confidenţial pentru a-şi mărturisi păcate în faţa preotului fără să se teamă ca dezvăluirea sa să fie împărtăşită şi cu alte persoane.

Ce au făcut Martorii lui Iehova? Au luat privilegiul clerical şi l-au aplicat nu doar persoanei penitente (agresorului), ci tuturor persoanelor asociate cu înştiinţări privind abuzurile asupra copiilor din congregaţie.

Paragraful 8

„Mai presus de toate, un păcat împotriva lui Dumnezeu“

Este rezonabil să tragem concluzia că cei care au o stimă faţă de Scripturi ar putea să fie de acord cu această afirmaţie. Articolul continuă:

„Legea spunea că cineva care fura de la semenul său ori îl înșela «îi era infidel lui Iehova». (Lev. 6:2-4)“

Desigur, pentru bătrânii Martori ai lui Iehova nu există nicio obiecţiune când vine vorba de anunţat autorităţile în cazul unei fraude sau al unei tâlhării. Cu toate acestea, ei iau toate măsurile posibile pentru a ocoli legile de raportare obligatorie, chiar şi după ce, în ultimii 25 de ani, au fost găsiţi vinovaţi în zeci de procese civile.

Paragraful se încheie cu următoarea frază: „Așadar, abuzul este un act reprobabil și un păcat grav împotriva lui Dumnezeu“.

Se pare că, pentru Martorii lui Iehova, un act reprobabil nu atrage după sine condamnarea lui şi contactarea poliţiei.

Paragraful 9

„Bătrânii au primit instrucțiuni biblice detaliate privitoare la gestionarea cazurilor de abuz asupra copiilor.“

În acest paragraf, exprimarea formulată amăgitor sugerează că bătrânii Martori sunt bine pregătiţi pentru a se ocupa de cazurile când li se raportează un abuz. De fapt, ei nu sunt.

Bătrânii sunt instruiţi de alţi bătrâni Martori care fac parte dintr-o organizaţie formată din bărbaţi autonumiţi, care nu satisfac niciun fel de cerinţe laice sau civile. Acest lucru prezintă o dilemă serioasă pentru bărbaţii pregătiţi în mod deficitar şi însărcinaţi cu acuzaţiile penale pe marginea abuzului asupra copiilor.

Bătrânii sunt instruiţi să sune la Departamentul juridic, nu la poliţie.

Paragraful 10

„TRATAREA CAZURILOR ÎN CARE CINEVA A PĂCĂTUIT GRAV“

„[Bătrânii] doresc [în primul rând, engl.] să onoreze numele divin și să îi apere reputația. . . . Bătrânii sunt profund preocupați și de starea spirituală a fraților și a surorilor din congregație“.

Nu putem exagera spunând că Martorii îşi vând procedurile care poliţe de asigurare pentru a-l proteja pe Dumnezeu când menţionează acest obiectul ca fiind prima prioritate. Bunăstarea membrilor congregaţiei, inclusiv a victimelor, e plasată pe locul al doilea.

Accentul neobişnuit pus pe protejarea numelui lui Dumnezeu pare să atragă după sine întrebarea: De ce simte organizaţia că Creatorul este incapabil să-şi apere propria reputaţie?

Paragraful 11

„Când cel care a păcătuit face parte din congregație, bătrânii fac tot posibilul să-l ajute.“

Deşi ar putea părea un gest nobil ca persoanele care calcă strâmb să fie restabilite într-o congregaţie, chestiunea e mult mai periculoasă şi mai complexă când avem de-a face cu agresori pedofili. Bătrânii nu sunt pregătiţi să „ajute“ sau să acorde sfaturi unei persoane care suferă de o boală care necesită ajutor de specialitate.

Tratarea unor asemenea chestiuni la nivel intern reprezintă un pericol pentru mulţi copii, îndeosebi atunci când un recidivist intră într-o congregaţie.

„Sfaturile pe care le dau din Biblie pot ajuta acea persoană să-și restabilească relația cu Dumnezeu. Însă acest lucru este posibil doar dacă cel care a păcătuit se căiește sincer.“

Miza în cazul abuzului asupra copiilor este extrem de serioasă. Agresorii nu sunt persoane care au probleme de natura fumatului sau a furtului. Un agresor pedofil comite această infracţiune în mod repetat şi nu există sancţiuni ori sfaturi de natură religioase care pot schimba natura bolii sale. Ea trebuie gestionată de către personal de specialitate.

Paragraful 12

„Evident, bătrânii au o grea responsabilitate. . . . De aceea, acționează cu promptitudine când află despre un păcat grav, inclusiv despre un abuz asupra unui copil.“

Acţionarea „cu promptitudine“ înseamnă demararea unei anchete interne şi nu include apelul urgent la autorităţile locale.

Paragraful 13

„Se supun bătrânii legilor statului privitoare la denunțarea acuzațiilor de abuz asupra copiilor? Da.“

Răspunsul ar trebuit schimbat în „Nu“.

„În țările unde există astfel de legi, bătrânii se străduiesc să le respecte și raportează acuzațiile de abuz“ (sublinierea noastră)

Fraza de mai sus modifică în mod evident afirmaţia de la început şi arată că bătrânii Martori ai lui Iehova nu se supun legilor în orice loc unde nu sunt în vigoare legi care să oblige clerul să denunţe abuzurile.

În plus, bătrânii nu raportează acuzaţiile de abuz nici în ţările în care există asemenea legi, făcând apel la excepţia cler-penitent. După cum s-a afirmat mai sus, dacă o religie declară că practica lor acceptată este ca acuzaţiile de abuz asupra unui copil să rămână private, ea ignoră legile privind denunţul obligatoriu.

„Așadar, când află despre o acuzație de abuz, bătrânii trebuie să contacteze imediat Filiala pentru a vedea cum se pot conforma acestor legi.“

Pentru exactitate, această afirmaţie ar trebui să sune astfel: „Bătrânii trebuie să contacteze imediat Filiala pentru a vedea dacă se pot sustrage de la legile privind denunţul obligatoriu şi să lase raportarea pe seama unei rude sau a altui cetăţean preocupat“.

Paragraful 14

„Bătrânii le vor spune victimelor, părinților acestora și altor persoane care cunosc situația că au dreptul să raporteze o acuzație de abuz autorităților laice.“

A avea dreptul să raportezi o problemă la autorităţile laice şi a încuraja o persoană să ia legătura cu autorităţile sunt două lucruri total diferite.

Bătrânii nu sunt sfătuiţi în nicio împrejurare să contacteze organele competente şi nici nu sfătuiesc familiile să raporteze. Li se spune să adopte o atitudine pasivă în această privinţă. Raportarea nu a fost niciodată încurajată.

Paragraful 15 — Regula celor doi martori

„În congregație, de ce este nevoie de cel puțin doi martori înainte să fie făcute demersuri de natură judiciară?“

După ce se descrise sistemul paralel de justiţie practicat în organizaţia Martorilor, în revista Turnul de veghe se pune întrebarea: „Înseamnă că este nevoie de doi martori și pentru ca fapta să fie adusă la cunoștința autorităților? Nu.“

Aici realitatea deviază de la politica susţinută în declaraţiile publice ale Martorilor lui Iehova. Simpla sugestie că bătrânii pot teoretic să contacteze organele de poliţie chiar dacă nu sunt doi sau mai mulţi martori ai unui abuz asupra unui copil e doar atât: teorie.

Bătrânilor nu li permite niciodată să ia legătura cu autorităţile competente în urma unei acuzaţii de abuz asupra unui copil. Instrucţiunii sunt foarte clare şi concrete: ei trebuie întâi să sune la Departamentul juridic de la Filială.

Departamentul juridic al organizaţiei le oferă bătrânilor sfaturi pe două direcţii:

1. Dacă se află într-o ţară sau un teritoriu în care raportarea este obligatorie
2. Dacă există portiţa cler-penitent

În fiecare caz în parte, chiar dacă există o lege privind denunţarea obligatorie, bătrânilor li se interzice înştiinţarea autorităţilor locale când li se spune că pot să fac uz de privilegiul clerical ca o modalitate de a se sustrage de la raportare.

În ţări precum Marea Britanie, unde încă nu există legi care oblige clerul să denunţe asemenea situaţii, niciodată nu se raportează abuzurile.

Paragraful 16 — Bătrânii „fac tot posibilul“ să se conformeze

„Când află că cineva din congregație este acuzat de abuz asupra unui copil, bătrânii fac tot posibilul să se conformeze legilor laice privitoare la denunțarea cazului.“ (sublinierea noastră)

Folosirea expresiei „fac tot posibilul“, care redă acelaşi cuvânt englezesc tradus şi „se străduiesc“, are o semnificaţie mare în acest articol de studiu. Redactorii revistei Turnul de veghe sunt mânaţi nu de dorinţa de acurateţe, ci de necesitatea de a înceţoşa.

Cu alte cuvinte, Watchtower ştie că nu poate spune: „Bătrânii se conformează mereu oricăror legi laice privitoare la denunţarea abuzului asupra copiilor“. Dimpotrivă, trebuie să insereze cuvinte precum „se străduiesc“ sau „fac tot posibilul“ pentru a evita repercusiunile evidente ale cazului în care ar minţi publicul. Folosind o astfel de exprimare, bătrânii pot pretinde că, deşi nu au putut să facă denunţul, măcar s-au ‘străduit’ ori ‘au făcut tot posibilul’.

„Mai mult, ei vor rămâne vigilenți pentru a proteja congregația de pericolele la care ar putea fi expusă din partea celui acuzat de abuz.“

Bătrânii Martori ai lui Iehova nu sunt în stare nici măcar să-şi protejeze propria congregaţie de infracţiunile comise de un pedofil. Aceşti bărbaţi nu au calificarea şi nici instruirea necesară pentru a se ocupa de asemenea infracţiuni.

Mă îndoiesc ca vreun bătrân să încerce să-şi asume rolul unui anchetator al unei crime, ceea ce implică aspecte extrem de tehnice, însă atunci când vine vorba de infracţiunea unui abuz asupra unui copil, bătrânii Martorii demarează imediat propria investigaţie izolată, ce include pătrunderea în detaliile sexuale şi intime ale abuzului unui copil minor, iar aceste lucruri ar trebui lăsate în seama poliţiei.

Dacă cineva comite o crimă, bătrânii vor exclude persoana în cauză în baza condamnării de către autorităţile laice, deoarece au încredere că acestea au desfăşurat o anchetă amănunţită a crimei şi să au ajuns la convingerea că persoana e vinovată. Se pune, aşadar, întrebarea: dacă Martorii lui Iehova acceptă condamnarea autorităţilor civile în cazul unei acuzaţii de crimă, de ce e nevoie ca bătrânii să facă demersuri interne şi private privind investigarea abuzului sexual asupra unui copil?

Nu ar trebui ei să accepte decizia autorităţilor civile, care au petrecut cea mai mare parte a vieţii lor studiind şi efectuând investigaţii ale abuzului asupra copiilor?

Răspunsul la această întrebare ar trebui să uluiască şi să şocheze publicul:

Martorii lui Iehova investighează acuzaţiile de abuz asupra copiilor pentru a determina dacă copilul a fost sau nu participant cu consimţământ la actele sexuale.

Pe cât de cutremurător sună, aceasta este realitatea solidă care dezvăluie faptul că Martorii, ca organizaţie, consideră că minorii botezaţi şi nebotezaţi deopotrivă sunt pe deplin capabili să întreţină relaţii sexuale consimţite cu persoane adulte şi le cer acestor copii socoteală pentru „păcatele“ lor.

Prima mea experienţă cu excluderea a avut loc în anii 1980, când o adolescentă din congregaţia mea a fost exclusă pentru că făcuse sex cu soţul unei Martore locale. Fata a fost tratată dur, ca o participantă dornică în actul de constrângere şi seducţie a unui minor şi a plătit scump ca victimă a acestui pedofil. Ea a fost catalogată drept fornicatoare, sau persoană imorală sexual, fără ca bătrânii să analizeze maniera în care a fost sedusă şi abuzată.

Bărbatul a fost primit o sentinţă cu executare pe o perioadă lungă, însă doar după ce familia victimei a anunţat autorităţile. Bătrânii nu aveau în plan să implice poliţia, la fel cum e procedura lor până în ziua de azi.

Paragraful 17

„Care este rolul comitetului judiciar?“

„Competențele bătrânilor nu includ pedepsirea celor care comit delicte. Ei lasă aceste chestiuni în seama autorităților laice.“

Sensul citatului din ediţia în limba română a revistei e mai specific decât exprimarea mai generală din limba engleză, unde spune că „bătrânii nu se amestecă în activitatea instituţiilor de aplicare a legii“ („the elders do not interfere with law enforcement“). Bătrânii Martori ai lui Iehova au tot fost însă găsiţi vinovaţi tocmai de acest lucru de zeci de ani. Ca exemplu recent, în 2018, ministrul Justiţiei din statul Delaware a dispus plata unei amenzi de 10 000 de dolari pe bătrân pentru neraportarea abuzului comis asupra unui băiat Martor botezat, în vârstă de 14 ani, membru al congregaţiei Laurel a Martorilor lui Iehova.

Echipa juridică a Watchtower a încercat să-şi salveze reputaţia semnând un acord de reglementare cu statul Delaware, în speranţa că publicul nu va descoperi concesiunea, actul fiind semnat imediat înainte de data planificată a procesului.

JW Survey a obţinut documentul cu pricina prin amabilitatea oficialităţilor guvernamentale ale statului Delaware.

În septembrie 2018, un juriu din Montana i-a găsit pe Martorii lui Iehova vinovaţi de obstrucţionarea prevederilor statului privind denunţarea obligatorie a abuzurilor şi i-au conferit victimei 35 de milioane de dolari. Patru milioane au fost acordaţi pentru neglijenţă, iar ceilalţi 31 de milioane de dolari au fost acordaţi pentru reavoinţă intenţionată manifestă prin neconformitate legislativă.

Pretenţia că bătrânii nu se amestecă în activitatea instituţiilor abilitate pentru impunerea legii este o minciună strigătoare la cer, cu mare însemnătate.

Paragraful 18

„Dacă s-a căit, el poate rămâne în congregație. Însă bătrânii îl vor informa că este posibil să nu primească niciodată un privilegiu în congregație sau să slujească într-o poziție de răspundere.“ (sublinierea noastră)

Când bătrânii îşi intră în rolul de poliţişti spirituali ai congregaţiei, se plimbă pe un teren extrem de periculos.

În primul rând, un agresor pedofil nu va fi niciodată exclus din vreo congregaţie fără un al doilea martor la abuz — şi aproape întotdeauna, al doilea martor lipseşte.

Când se fac acuzaţiile, ele pur şi simplu nu sunt luate în serios. Niciodată nu se sună la poliţie, iar în lipsa dovezilor, bătrânii le spun membrilor congregaţiei şi victimelor să ‘îl lase pe Iehova să rezolve lucrurile’.

Agresorii rămân în congregaţie şi, în cel mai bun caz, câţiva părinţi vor fi avertizaţi cu privire la o persoană care a fost găsită vinovată de abuz asupra unui copil nu de către autorităţile civile, ci de bătrânii de congregaţie. Dar această situaţie este destul de rară.

Un alt aspect îngrijorător este ideea că pedofilii în serie se pot „căi“ şi este posibil să primească responsabilităţi în congregaţie în viitor.

Folosirea sintagmei „este posibil“ arată faptul că bătrânii nu înţeleg în mod corespunzător patologia psihologică a pedofiliei şi confirmă eventualitatea ca bătrânii reanalizeze posibilitatea de numire a unui bărbat după ce ei, necalificaţi fiind, au decis că acesta nu mai prezintă un pericol pentru copii.

Pedofilii vor prezenta mereu un pericol pentru copii.

Paragraful 19

„Cine are responsabilitatea de a-i proteja pe copii de pericole? Părinții.“

Această afirmaţie ignoră complet problema în discuţie. Chestiunea fundamentală este respectarea legii, iar legea spune că membrii clerului au obligaţia de a denunţa abuzul asupra copiilor la poliţie.

Watchtower schimbă practic subiectul, deviind atenţia de la obligaţia bătrânilor de a se conforma legilor privind denunţul obligatoriu.

Cazurile de abuz asupra copiilor sunt extrem de complexe, iar în unele cazuri sunt implicaţi părinţii naturali sau vitregi, precum şi fraţi sau surori ale victimei.

Prin faptul că se aşteaptă ca părinţii să facă denunţul, bătrânii ignoră aceste aspecte complexe. De pildă, partenerul de căsătorie a unui agresor este adesea blocat şi îi este imposibil să raporteze că celălalt partener a abuzat de un copil. De ce? Poate că respectiva persoană ar putea fi dependentă din punct de vedere financiar de celălalt partener sau, mai rău, poate se teme de propria siguranţă.

Tocmai de aceea, clerul trebuie în general să raporteze toate acuzaţiile de abuz. Separarea lor de familie trebuie să fie nepărtinitoare şi, dacă ei respectă „legea Cezarului“, trebuie să raporteze.

Paragraful 20

„În primul rând, informaţi-vă“.

Acesta este un sfat bun — însă nu publicaţiile Watchtower ar trebui să fie sursele de informare. La pagina 12 a revistei se află o listă cu materiale pe care liderii organizaţiei Watchtower le consideră ‘surse de instruire’.

Din nefericire, niciuna dintre aceste resurse nu a fost scrisă de cineva care să aibă pregătire de specialitate. Este o colecţie-ghiveci de materiale exclusiv din partea Watchtower, iar multe dintre ele sunt depăşite chiar şi potrivit standardelor Martorilor.

Paragraful 21

„Păstrați o bună comunicare cu copiii voștri“.

Şi acesta este un sfat bun. Însă ar trebui adăugat: „Dacă copilul vostru vă dezvăluie că cineva l-a atins într-o manieră sexuală, luaţi imediat legătura cu autorităţile“, nu cu bătrânii din congregaţia locală.

Paragraful 22

„Instruiţi-vă copiii“.

Din nou, avem de a face cu o sugestie bună. Totuşi, ea este urmată de:

„Folosiți informațiile despre acest subiect puse la dispoziție de organizația lui Dumnezeu“.

Nici măcar odată nu există în acest articol de Turn vreo recomandare ca părinţii să apeleze la resurse de specialitate sau consiliere ori întâlnire cu oficiali al poliţiei. Punându-şi cu atâta devoţiune încrederea în organizaţia Watchtower, părinţii se încred într-o organizaţie care a fost găsită vinovată de muşamalizarea abuzului asupra copiilor decenii la rând.

Se spune că această muşamalizare este mai rea decât infracţiunea în sine.

Paragraful 23

„Noi, Martorii lui Iehova, considerăm abuzul asupra copiilor un păcat grav, un act reprobabil. . . . [C]ongregațiile noastre nu acoperă faptele celor care comit astfel de abuzuri pentru a-i scuti de consecințe.“

Ultimul paragraf face un rezumat al accentului pe care Martorii lui Iehova îl pun pe natură păcătoasă, şi nu infracţională, a abuzului. Deşi nu negăm dreptul organizaţiilor religioase de a declară că anumite forme de comportament sunt păcătoase, ele nu au dreptul să obstrucţioneze justiţia sfătuindu-i pe bătrâni să nu denunţe autorităţilor acuzaţiile de abuz asupra copiilor.

Iubirea şi dreptatea, arme împotriva răutăţii

Deşi prădarea sexuală şi răul există în lumea noastră, suntem un sat la nivel global cu o obligaţie colectivă de a lua măsuri împotriva oricui ne răneşte copiii.

Complexitatea şi natura abuzului asupra copiilor solicită ca acesta să fie investigat de specialişti instruiţi — femei şi bărbaţi cu aptitudini şi cărora le pasă cu adevărat de copii.

Dacă voi sau un membru ai familiei voastre a fost abuzat de cineva din interiorul sau din afara organizaţiei Martorilor lui Iehova, vă rog să căutaţi imediat asistenţă de autorităţile competente şi consilieri de specialitate şi asiguraţi-vă că puteţi să fiţi reprezentaţi de un avocat.

Deşi unii ar putea să nu se simtă comozi să ceară sfaturi juridice, nu există motive de teamă. Avocaţii pot obţine în instanţă acorduri pentru supravieţuitorii abuzurilor, iar acele fonduri contribuie la plata cheltuielilor medicale şi a şedinţelor de terapie care îl pot ajuta pe supravieţuitor să-şi reia viaţa.

Iubirea ne obligă să ne protejăm copiii; dreptatea o pretinde!

Articol publicat pe JW Survey, la 14 iulie 2019

Acest articol a fost publicat în general. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*