Cel mai nasol congres — partea a 4-a: Filmele de propagandă

worsttitlero4Decenii la rând, Martorii lui Iehova au participat la congrese anuale de mai multe zile, stând adesea într-o căldură infernală, învingând somnul, încercănd să ia notiţe în timp ce se prezintă temele una după cealaltă, toate acestea în timp ce s-au tot rugat în taină pentru venirea sfârşitului. Nu, nu sfârşitul lumii, ci sfârşitului congresului.

Majoritatea Martorilor a rezistat fidel o grămadă infinită de material, în mare parte reciclat din congrese anterioare, purtând doar o temă generală nouă precum „Adevărul divin“ sau „Loialitatea faţă de Regat“. Tema loialităţii, dezbătută în seria de congrese ţinute în 1981, a fost reinventată pentru 2016 sub numele „Să-i rămânem loiali lui Iehova!“

O pată de culoare în negura nesfârşită de discursuri a fost mereu punerea în scenă a relatărilor biblice în interpretarea unor „actori“ Martori locali care încercau să facă playback la o pistă audio furnizată de Corpul de Guvernare. Deşi de calitate proastă şi exagerate, rolul acestor drame era acela de a întrerupe monotonia congreselor, ceea ce era un aspect binevenit.

Indiferent dacă cineva crede sau nu în Biblie, relatările erau adesea pline de forţă motivatoare şi includeau aplicări pentru Martori, care puteau fi reţinute şi luate acasă. La urma urmei, cui nu-i place o poveste faină? Dacă ceream adevărul în tot ce înseamnă divertisment, nu s-ar fi produs niciodată filme precum Războiul stelelor sau Hobbitul.

Există o legătură emoţională şi psihologică adâncă cu teatrul, filmele, televiziunea şi muzica. Încă de pe vremea lui Charles Taze Russell şi proiectul său Foto-Drama Creaţiunei, organizaţiile religioase au profitat de avantajele pe care le aduce media. Odată cu disponibilitatea afişajelor mari, luminoase, accesibile şi portabile, ămpreună cu programe de computer avansate pentru producţia video, organizaţia Martorilor lui Iehova a înfiinţat un departament nou şi îmbunătăţit de servicii video şi şi-au extins domeniul de activitate pentru a include prezentări de lung-metraj concepute pentru a atinge centrul sentimentelor al fiecărui telespectator. Zilele jocului actoricesc sincronizat cu înregistrări audio reprezintă acum doar o notă de subsol din istoria Watchtower.

În ultimele trei părţi ale acestei serii de articole am atins multe dintre materiale video de îndoctrinare de câte 3-5 minute, precum seria „Buncărul“. În acest articol vom prezenta un rezumat şi vom analiza filmele mai lungi şi anume drama adaptată după relatarea despre Iov şi drama bazată pe relatarea despre Ezechia. Este greu să le mai spunem drame, întrucât Watchtower a depus toate eforturile pentru a atinge o calitate cât se poate de înaltă.

Sincer să fiu, cred că Watchtower şi-a atins obiectivul. Aceste filme sunt ceva cum organizaţia nu a produs vreodată şi nu e de mirare că aceste filme sunt de fapt „noile lansări“ din 2016. Da, oameni buni, nu există cărţi, nu există pliante, nu există broşuri, nu există nimic tipărit. Este o tranziţie fascinantă, având în vedere că publicaţiile Watchtower au fost considerate mereu ca o extensie a Bibliei, în sensul că Biblia şi publicaţie se completau reciproc. Dar video? Ce ar spune Isus? Dacă ar fi viu, ar predica el folosind o cameră şi software sofisticat?

Cu siguranţă, tensiunea continuă de a produce material scris an după an şi apoi de a o distribui la zeci de mii de congregaţii pe plan mondial a costat organizaţia atât din punct de vedere financiar, cât i fizic. Şi, să fim sinceri, în zilele acestea, cititorii sunt mai puţini decât telespectatorii. Faptul de a distribui materiale video sub forma unor fluxuri de date prin intermediul site-ul JW.org pare să fie cea mai avantajoasă metodă de a ajunge la cele patru colţuri are pământului, unde utilizatorii aflaţi chiar şi în sate îndepărtate au acces la tablete şi smartphone-uri.

Cele două drame analizate în acest articol urmează o tradiţie lungă a congreselor Martorilor lui Iehova: aceea de a orchestra o prezentare dramatică a unei relatări biblice cu costume de epocă şi de a accentua şi mai mult tema congresului printr-o piesă care evocă împrejurări din viaţa reală a zilelor noastre. Drama despre Ezechia implementează primul caz, în timp ce filmul bazat pe Iov aplică principiul din urmă.

Drama bazată pe Iov

Să sperăm în lucrurile pe care nu le vedem

Acţiunea pe scurt

În scena introductivă a filmului, o femeie suferă o hemoragie fatală, în timp ce medicii descoperă asupra ei o directivă „Fără sânge“.

În scena introductivă a filmului, o femeie suferă o hemoragie fatală, în timp ce medicii descoperă asupra ei o directivă „Fără sânge“.

Filmul începe într-un colţ îndepărtat din Peru: o ambulanţă se deplasează cu o viteză frenetică pe un segment izolat de autostradă. În ambulanţă, un paramedic cu mănuşi chirurgicale examinează identitatea unei Martore a lui Iehova, Elena Ortiz (numele care apare pe cartea de identitate; dar va fi numită Cristina [Carrie, engl.] mai târziu). Camera se focalizează pe un cartonaş găsit la Elena, un document pe care scrie „Directivă medicală preliminară/împuternicire — Fără sânge“. Soţul ei e şi el în ambulanţă şi, după cum vom afla mai târziu, îşi urmăreşte soţia cum sângerează până la moarte.

Imediat suntem transportaţi pe o plajă liniştită, probabil în Statele Unite, unde Edi Tudor (Ethan Bannister, engl.) le explică celor doi băieţi ai săi, Nicolas (Rowen, engl.) şi Denis (Kory, engl.) ce este o stea căzătoare. Le arată constelaţia Leo şi le spune băieţilor că Iehova are un nume pentru fiecare stea din univers.

Familia Tudor — mândri de Bibliile argintii, ediţie exclusivă Martorilor lui Iehova

Familia Tudor — mândri de Bibliile argintii, ediţie exclusivă Martorilor lui Iehova

Toate bune şi frumoase în lumea familiei Tudor în timp ce petrec cu toţii timp împreună în destinderi, în lucrarea de predicare, la întruniri şi chiar la închinarea în familie, unde băieţii pun în scenă relatarea biblică despre David ucigându-l pe uriaşul Goliat.

Însă paradisul începe în curând să se zdruncine. Superiorul de la serviciul laic al lui Edi, Robert (Conrad, engl.) îi dă acestuia vestea că Edi trebuie să aleagă între a-şi pierde locul de muncă şi a accepta o promovare la un alt punct de lucru al fabricii — o ofertă care include şi o mărire de salariu —, dar cu preţul unei navete de două ore pentru un drum şi ore suplimentare. E promovare sau concediere, iar Edi alege concedierea.

În continuare, tatăl lui Edi, Ionatan (Nathaniel, engl.) dezvăluie că fratele lui Edi, Gabi (Bill, engl.) l-a contactat, iar Ionatan dezvăluie că el are anumite îndoieli despre modul în care şi-a crescut băieţii, îndeosebi pentru faptul că Gabi nu s-a botezat ca Martor al lui Iehova.

Deşi Edi îi spune lui Ionatan că a fost „un tată foarte bun“, acesta spune: „M-am străduit, dar atunci când mă gândesc la Gabi, simt că am greşit undeva“.

Denis şi Ionatan sunt ucişi într-un tragic accident de maşină

Denis şi Ionatan sunt ucişi într-un tragic accident de maşină

Adevărata tragedie se petrece atunci când Ionatan îşi ia nepoţii, pe Nicolas şi pe Denis, de la şcoală, dar nu mai ajunge acasă. Ionatan şi Denis mor instantaneu într-n accident oribil. Înmormântarea, parcă desprinsă din filmele hollywoodiene, are loc într-o zi ploioasă şi sumbră, în interiorul unei săli a Regatului unde Martori ai lui Iehova mortificaţi întorc paginile Bibliei lor cu copertă argintie. Fratele care nu e Martor al lui Edi, Gabi, lipseşte de la sala Regatului, însă apare mai târziu la Edi acasă pentru a oferi sprijin şi susţinere financiară.

Edi încearcă să-i ofere mângâiere fiului său, Nicolas, care întreabă: „De ce a permis Iehova asta?“. Edi îi răspunde spunând că nu e nimeni de vină şi că îl vor revedea pe Denis la înviere.

Tragediile continuă să se adune; şomerul Edi primeşte în continuare vestea că are cancer şi că trebuie să înceapă imediat tratamente cu radiaţii. În timp ce Edi observă cum s-au adunat şi facturile neplătite, apare din nou Gabi, fratele său, oferind flori şi o explicaţie a motivului pentru care nu devenise niciodată Martor al lui Iehova. Gabi îi spune că Ionatan, tatăl lor, ar fi vrut ca el să devină altfel decât este şi sugerează că nici Edi nu mai trebuie să fie Martor întrucât Ionatan decedase. Gabi îi dezvăluie faptul că religia i-a stricat relaţia cu tatăl lui şi că Edi doar s-a prefăcut pe lângă tatăl lor în toţi aceşti ani pentru a păstra familia unită.

Izbucneşte o ceartă, Gabi îi reaminteşte lui Edi că nu are niciun ban, că se afundă în datorii şi că nu are nici măcar serviciu. Îi spune lui Edi să ‘fie serios’ şi să se ocupe de familia lui. „Cât o să te mai amăgeşti cu rugăciunile şi poveştile astea?“ spune Gabi în timp ce Edi refuză o nouă ofertă de sprijin finaciar din partea fratelui său.

Vaiurile lui Edi continuă odată ce ajunge internat la spital pentru extirparea tumorii. După ce revine acasă, el primeşte o vizită din partea unui prieten din copilărie, Victor, care s-a întors în zonă şi se oferă să ajute la repararea acoperişului lui Edi, care se stricase din cauza furtunii. Victor îi menţionează lui Edi că corpul de bătrâni are nevoie de el şi că ar prelua ceilalţi bătrâni unele sarcini pentru a-i uşura treaba, însă Edi dezvăluie că are lucrurile sunt mai complicate pe moment.

În continuare, atenţia se îndreaptă asupra Carlei, soţia lui Edi, care, în cele din urmă, cedează în faţa întregului stres şi plânge când o mamă a unui alt elev din şcoală, încearcă să o consoleze. Cuvintele femeii, care în versiunea dublată în limba română a filmului se numeşte Bianca (e anonimă în original), o bântuie pe Carla: „Totul se întâmplă în lumea asta cu un motiv“. Carla se ceartă cu Edi din cauza lipsei sale de comunicare cu ea şi pleacă în grabă de la masă.

Într-o surprinzătoare răsturnare de situaţie, Edi se întristează şi îl găseşte pe fostul său şef, Robert, în speranţa de a-şi recăpăta locul de muncă, însă află că fabrica s-a închis şi însuşi Robert îşi caută de lucru. Acest moment de slăbiciune oferă o uşă deschisă pentru Robert, care îi spune lui Edi că tatăl său a fost ucis în primul Război din Golf, cu doar două zile înainte să trebuiască să se întoarcă sale planificate. Robert spune că l-a implorat pe Dumnezeu să-i aducă tatăl acasă, în schimb un dispozitiv exploziv l-a ucis.

conrad-and-ethan

Robert îi spune lui Edi: „Rugăciunea… nu o ascultă nimeni. Şi chiar dacă există un Dumnezeu, n-are timp de noi“.

În acest moment, Edi şi familia sa au ajuns complet la fund şi chiar au încetat să mai participe la întruniri. Are loc o vizită din partea a doi bătrâni, în timpul căreia Carla îşi dezvăluie vina pe care o simte pentru faptul că şi-a rugat socrul să-i ia pe băieţi de la şcoala în ziua accidentului. Unul dintre bătrâni îi spune Carlei să citească Eclesiastul capitolul 9, versetul 11, „doar partea B“, unde se spune: „căci timpul şi evenimentele neprevăzute îi ajung pe toţi“. Aceste cuvinte nu-l conving pe Edi, care spune: „Nu-i de vină Carla, dar nici Iehova n-a intervenit“. Când cel mai tânăr dintre cei doi bătrâni îi spune „Înţeleg că ţi-e greu“, Edi îi răspunde înapoi întrebându-l cum poate înţelege aceasta şi ce ştie despre îngroparea tatălui şi fiului în aceeaşi zi. Edi se retrage şi spune: „Eu am plecat“.

În următoarea scenă, se întoarce Victor cu o maşină-papuc şi cu unelte, pregătit să repare acoperişul lui Edi. Înainte să înceapă, el îi explică faptul că înainte locuise în Peru şi slujise „unde e nevoia mai mare“, însă după ce i s-au schimbat împrejurările s-a mutat în New Mexico (SUA) pentru a ajuta o congregaţie în timp ce încearca să fie „cât mai activ“. Apoi Victor îl invită pe Edi să viziteze cabana din pădure a părinţilor săi. Cei doi bărbaţi se reculeg în cadrul idilic constând într-un râu, o cabană pitorească şi kilometri întregi de cărări pentru drumeţii. Edi observă o fotografie de pe telefonul lui Victor şi întreabă cine este femeia din poză. Victor spune că ea era Cristina, soţia lui. Îi explică faptul că, în timp ce slujeau în Peru, totul s-a schimbat când Cristina a murit în accidentul menţionat în prologul filmului. Aceasta îl afectează emoţional pe Edi şi îl întreabă pe Victor: „Cum ai reuşit?“. Acesta răspunde: „Mă retrag într-un loc frumos şi liniştit şi mă rog“. Victor reuşeşte să-i restabilească credinţa lui Edi cu privire la rugăciune şi la speranţa pentru viitor, iar cei doi se retrag, parcă regeneraţi pe interior. Edi reia legătura cu Carla şi apoi cu fiul său, Nicolas.

Pendulul începe să bată în direcţia opusă pentru Edi în timp ce el se întoarce la doctor, care îl informează că cancerul lui e în remisie. În pragul acestei veşti, aflăm că Edi se întoarce dintr-odată la serviciu, se întoarce la întruniri (în calitate de bătrân) şi nu mai trebuie să ia medicamente. Ca şi cum viaţa sa regenerată nu ar fi suficient, fratele său Gabi găseşte un pliant de la Martorii lui Iehova la uşă şi contemplează cu profunzime la mesaj. Între timp, Bianca, mama cu care s-a întâlnit Carla în parcarea şcolii, acceptă de asemenea un pliant intitulat Pot cei care au murit să trăiască din nou?

Această temă continuă cu scena închinării în familie, unde îl vedem pe Nicolas citind din cartea Iov, capitolul 14:

Dacă bărbatul viguros moare, poate el trăi din nou?
Voi aştepta în toate zilele muncii mele obligatorii,
până-mi va veni alinarea

the-end

Povestea se termină cu următoarea replică, de asemenea preluată din Scripturi, de data aceasta din Romani, capitolul 8, versetul 24:

Fiindcă în această speranţă am fost salvaţi, dar o speranţă care se vede nu este speranţă, căci mai speră omul într-un lucru pe care-l vede? Dar, dacă sperăm într-un lucru pe care nu-l vedem, continuăm să-l aşteptăm cu perseverenţă

Drama despre Ezechia

„O, Iehova, … în tine mi-am pus încrederea!“

Această dramă de epocă se deschide în Ierusalimul anului 732 î.e.n. La fel ca în drama precedentă, prologul acestui film este un flashback evocând, de data aceasta, evenimentul când Ezechia, regele din Iuda, întiunde sulul cu cererile regelui asirian Sanherib pe treptele templului liniat cu aur, rostind şi o rugăciune către Dumnezeu cerând ca toate naţiunile să ştie că Iehova este adevăratul Dumnezeu.

Asirienii invadează şi distrug Samaria

Asirienii invadează şi distrug Samaria

Ne întoarcem şi mai mult în timp, cu încă opt ani în urmă, în 740 î.e.n., la momentul când regatul nordic al Samariei este decimat cu o cruzime de nedescris de către armata asiriană. Un singur soldat israelit reuşeşte să scape, îmbrăcând armura unui asirian mort. El fuge pe jos tot drumul până la Ierusalim, unde este dus în faţa regelui Ezechia şi a sfătuitorilor săi militari. Ne întâlnim cu Ezechia pe străzile Ierusalimului în timp ce le povesteşte unor băieţi tineri relatarea despre David şi Goliat. Băieţii recită relatarea biblică cu mult entuziasm, inclusiv scena când David aruncă cu praştia piatra fatală în fruntea lui Goliat, pe care apoi îl taie cu sabia.

Apoi se apropie de Ezechia o fetiţă care are în mână un pui de turturea care nu poate zbura, aşadar regele îi spune fetiţei să aibă grijă de el şi să-l ţină la căldură şi o face să promită că nu va ţine pasărea într-o colivie, ci atunci când va putea zbura, să-i dea drumul.

Ajuns în încăperile lui Ezechia refugiatul samaritean Ioel face cunoştinţă cu Uziel (din armată) şi cu sfătuitorii Eliachim şi Şebna. Un alt membru al cercului interior este profetul Isaia. Ioel descrie cruzimea asirienilor care au tăiat mâini, braţe şi capete pe parcursul campaniei lor de asediu, ba chiar i-au jupuit de vii pe conducătorii cetăţii. Ioel începe să plângă în hohote după ce descrie pierderea soţiei sale şi a tuturor copiilor săi.

Isaia dă vina distrugerii Samariei pe închinarea la idoli

Isaia dă vina distrugerii Samariei pe închinarea la idoli

În spatele uşilor închise izbucneşte o discuţie în contradictoriu cu privire la strategia corectă ce trebuie urmată în lumina asediului asirienilor. Isaia le reaminteşte tuturor că Samaria nu a căzut pentru că nu ar fi plătit tribut Asiriei, ci pentru că samaritenii se închinau la dumnezei falşi, iar Iehova a prezis şi a permis distrugerea oraşului pe aceste considerente.

Şebna doreşte să apeleze la ajutorul Egiptului împotriva asirienilor, însă Isaia obiectează cu promptitudine, făcând apel la eşecul din trecut al alianţelor cu naţiunile străine.

Între timp, la Ninive, capitala Asiriei, Sanherib îşi continuă domnia brutală. Apoi, este informat că Ezechia refuză să plătească tribut Asiriei şi se înfurie şi mai mult, aflând că Ezechia a cucerit cetăţi filistene şi l-a întemniţat în mod nelegitim pe Padi, regele din Ecron.

La şapte ani după distrugerea Samariei, armatele asiriene ameninţă din nou, iar Ezechia este sfătuit că Lachisul, aflat la sud de Ierusalim, va fi probabil următoarea lor ţintă. Şebna menţionează din nou alianţa cu Egiptul, însă regele Ezechia refuză şi de această dată. Comandantul armatei sugerează o strategie de apărare care să includă construirea unui al doilea zid în jurul Ierusalimului, precum şi săparea unui tunel care să aducă apă din afara zidului protector în interiorul oraşului, la bazinul Siloam. Apoi Ezechia afirmă că Iehova va lupta pentru ei.

În timp ce se construiesc zidurile şi se fabrică armele, regele prizonier al Ecronului cere să vorbească cu Ezechia. Regele Padi cere să fie eliberat, pretinzând că poate interveni pe lângă Sanherib şi să-i ajute pe cei din Iuda. Ezechia refuză, numindu-l pe Padi un „şarpe ordinar“. Padi îi reaminteşte lui Ezechia de cruzimea la care se poate aştepta Iuda, dacă continuă să-l ignore pe regele Asiriei.

Descurajat, Ezechia se retrage în camera lui Isaia, unde profetul îi spune că ‘îl înţelege’ având în vedere timpurile grele. Regele începe să-şi pună la îndoială răzvrătirea împotriva Asiriei, însă Isaia îi reaminteşte că tatăl său a fost o marionetă în mâinile Asiriei. De asemenea, îi spune lui Ezechia că el trebuie să-şi pună încrederea în Iehova, aşa cum a făcut-o deja distrugând locurile de închinare falsă şi reparând şi redeschizând templul. Totuşi, Ezechia plânge pe seama distrugerii altor oraşe din Iuda şi se simte responsabil pentru vieţile locuitorilor lor. Totuşi, Isaia explică moartea acelor locuitori din Iuda pe propria lor infidelitate, sugerând că, din cauză că aveau „inima împărţită“ din punct de vedere spiritual, Iehova a permis ca ei să fie distruşi.

În continuare, suntem transportaţi în oraşul Lachis, unde asirienii îşi dezlănţuie tot arsenalul într-un atac de amploare împotriva oraşului aflat la sud de Ierusalim. Odată cu căderea Lachisului, sfătuitorii lui Ezechia sugerează din nou o alianţă cu Egiptul şi plata tributului către regele Asiriei. Într-un moment de compromis, Ezechia trimite o delegaţie la armata asiriană pentru a negocia un acord. Această mutare este una costisitoare, întrucât asirienii pretind mult mai mult aur şi argint decât pot fi de acord ambasadorii şi, în plus, solicită şi eliberarea regelui Padi al Ecronului.

padi

Sub privire lui Ezechia, aurul Ierusalimului şi regele Padi, pe care îl ţinuse prizonier, dispar

Fortaţi să respecte acordul, muncitorii adună o cantitate imensă de aur şi de argint pentru tribut, tăind jos până şi placajul de aur al porţilor templului. Ca şi cum situaţia nu ar fi îndeajuns de rea, Ezechia priveşte cum lucrurile valoroase din Ierusalim dispar pe un car alături de arogantul rege Padi. Când tributul ajunge în final la regele Sanherib, regele îl ia la mişto pe emisarul din Iuda întrebându-l de ce a fost de acord Ezechia să plătească tributul dacă Iehova e protectorul lor? Regele asirian urlă că nu poate fi cumpărat şi că nu tolerează sub nicio formă răzvrătirea.

Forţele militare înaintează spre Ierusalim. Ezechia îi trimite pe Eliachim, pe Şebna şi pe un cronicar să se întâlnească cu reprezentanţii asirieni. Rabşache vorbeşte tare şi clar în ebraică, în ciuda rugăminţilor ca el să vorbească în arameică. Însă rabşache nu are de gând să-şi păstreze declaraţiile private, strigând către bărbaţii de pe zid că locuitorii Ierusalimului îşi vor mânca excrementele şi îşi vor bea urina dacă vor continua să asculte de Ezechia. Se cere predarea, iar, potrivit realităţii, rabşache arată că toate celelalte cetăţi care s-au împotrivit Asiriei au căzut în faţa asediului, chiar şi acelea care se închină lui Iehova Dumnezeu.

Şebna izbucneşte în lacrimi într-un apel pe ultima sută de metri adresat regelui să vadă realitatea şi să înţeleagă că Ierusalimul este fără scăpare, ca o pasăre în colivie. Ca ultimă măsură, Ezechia cere sfatul înţelept al lui Isaia pentru ultima dată. Isaia declară că Sanherib va fi victima unei conspiraţii şi va muri de sabie în ţara lui, în Asiria.

Ne întoarcem în scena introductivă a dramei, unde Ezechia se apropie de Dumnezeu în rugăciune în faţa templului. El aşază mesajul batjocoritor al regelui Asiriei înaintea templului şi aşteaptă răspunsul lui Dumnezeu. Isaia trimite un mesager pentru a rosti cuvintele lui Iehova însuşi — faptul că el a luat în seamă Asiria şi că va lua măsuri împotriva lui Sanherib, trăgându-l de nas în mod figurativ înapoi în ţara sa, înainte de a-i sfârşi viaţa.

Un înger singuratic dezlănţuie judecata divină asupra a 185 000 de asirieni

Un înger singuratic dezlănţuie judecata divină asupra a 185 000 de asirieni

După câteva secunde, în toiul nopţii, un înger singuratic apare deasupra taberei asirienilor. Cu sunetul tunetului şi cu lumina aurie a execuţiei electrice, îngerul mătură întregul colectiv al taberei cu o singură străfulgerare mortală, tocând 185 000 de soldaţi în somn. Dimineaţa, Sanherib se trezeşte în mijlocul scenei şocante în care e încurajat de cadavre cât vedea cu ochii. Plini de mirare, o femeie şi un gardian cercetează cadrul distrugerii. Nu a mai rămas nimic, decât jarul focurilor de tabără, arme inutile şi trupurile neînsufleţite ale celor pe care Dumnezeu i-a eliminat.

sennacherib

Sanherib e forţat să-l recunoască pe Iehova cu preţul a 185 000 de vieţi

Înapoi la Ierusalim, vestea a ajuns la Ezechia, care primeşte doar zâmbete şi felicitări, care sunt adresate şi tovarăşilor săi, în timp ce povestea se apropie de sfârşit. Vedem fosta tabără asiriană pustiită şi liniştită, fără alte semnalmente de viaţă în afara unor păsări de pradă roind în departare, o aluzie subtilă la Dumnezeul care îngraşă corpul prădătorilor cu resturi de viaţă umană.

Cuvintele de încheiere ale acestei drame apar centrate pe ecran:

Iehova îi salvează pe cei care îi sunt loiali.

Analiza filmelor

Spre deosebire de conţinutul filmuleţelor din seria „Buncărul“, care conţin la suprafaţă elemente de programare foarte controversate şi vădit manipulatoare, aceste filme de lung-metraj îi angrenează pe telespectatori într-un mod mult mai subtil decât ne-am aştepta. Personajul biblic Iov este oglindit de Edi din zilele noastre, care, asemenea lui Iov, are o familie, un loc de muncă şi o sănătate bună. Viaţa lui se desfăşoară conform planurilor până când „timpul şi evenimentele neprevăzute“ îl fac să se îndoiască de tot ce ştie, iar viaţa lui se afundă într-un haos spiritual şi fizic.

Edi trebuie să ţină toate în frâu deşi îşi pierde băiatul, tatăl, locul de muncă şi chiar şi respectul soţiei sale. Într-un final specific basmelor, sănătatea lui Edi se restabileşte, obţine un nou de muncă şi şi-a redobândit credinţa că îşi va vedea fiul şi tatăl din nou la învierea din viitor. Deşi relatarea este una fictivă, tot ar trebui să ne întrebări: A avut loialitatea faţă de Iehova vreun cuvânt de spus în recuperarea lui Edi? Sugerează Martorii lui Iehova că dacă rămânem loiali lui Dumnezeu şi organizaţiei sale pământeşti, se vor întâmpla lucruri bune?

Aşa par să stea lucrurile, dar ce s-a petrecut de fapt aici? Fiul şi tatăl lui Edi sunt morţi, iar Iehova chiar a permis să se întâmple această tragedie. Edi şi-a pierdut locul de muncă tocmai când avea cea mai mare nevoie de el, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fratele său din lume l-a abordat cu sprijin şi cu bani, dar el a refuzat acest ajutor pentru că fratele său decisese la o vârstă fragedă să părăsească religia. Şeful său i-a oferit o promovare ca soluţie la potenţiala sa concediere, însă Edi a refuzat şi această propunere. Se pare că singurii oameni dispuşi să ofere ajutor practic erau cei care nu sunt Martori ai lui Iehova.

Deşi se sugerează că faptul de a ne baza pe Dumnezeu şi de a-i fi loiali duce la consecinţe favorabile, adevărul dur din viaţă este că mereu vor urma consecinţe nefavorabile şi rămânem cu aceleaşi întrebări şi probleme cu care am început. Poate mai rele. Am putea extinde această dramă astfel: Cancerul lui Edi e în remisie, dar se întoarce. Gândurile „nepotrivite“ îl vor invada pe Nicolas, iar el va fi exclus după ce întreţine relaţii sexuale cu o colegă de şcoală care nu este Martoră. Carla va intra ulterior în depresie şi va urma un tratament cu medicamente. Fratele lui Edi, Gabi, nu va răspunde la invitaţia de a participa la întrunirile Martorilor şi cei doi nu se vor mai vedea aproape niciodată. Aceasta va rupe familia. Organizaţia oferă prea puţină mângâiere, în ciuda faptului că produce un material video motivaţional despre echivalentul din zilele noastre al lui Iov. Şi ne întoarcem de unde am început.

În Biblie, Satan îl încearcă pe Iov cu permisiunea lui Dumnezeu. I se permite lui Satan să-i ucidă pe fiii şi pe fiicele lui Iov, precum şi animalele sale (care erau mijlocul lui de existenţă). O boală cruntă îl loveşte pe Iov, ceea ce cauzează o suferinţă imensă, însă, întrucât Iov nu-şi poate pierde viaţa, el trebuie să suporte acest necaz. Toate acestea reprezintă, potrivit Bibliei, un experiment social iscusit, conceput în cer, în care Iov joacă rolul principal de pion într-un joc de şah pe care el niciodată nu a vrut să-l joace. De ce? Dumnezeu a trebuit să-i dovedească ceva lui Satan şi universului pentru a răspunde „acuzaţiei“ lui Satan că oamenii nu-i slujesc lui Dumnezeu fără o recompensă.

La miezul convingerilor Martorilor lui Iehova stă conceputul că Dumnezeu a permis suferinţa intensă şi moartea pe parcursul acestor milenii pentru a dovedi că doar El poate conduce omenirea. Oamenii sunt incapabili să se guverneze singuri, iar faptul că este permisă existenţa răului atâta timp este, de fapt, un rău necesar. Drama lui Iov scoate în evidenţă faptul că alte raţionamente nu sunt valide şi că cei care simt că nu mai au o legătură cu Dumnezeu din cauza unei tragedii din viaţa lor sunt oameni fără credinţă şi fără moralitate, precum Robert, şeful lui Edi, care a zis:

Rugăciunea… nu o ascultă nimeni. Şi chiar dacă există un Dumnezeu, n-are timp de noi.“

Filmul pătrunde adânc în sediul sentimentelor telespectactorului, expunând familia de Martori ai lui Iehova din zilele noastre, urmând ca apoi să întoarcă scenariul şi să transforme lipsa oricărei urme de speranţă în optimism nestăvilit. Apărătorii religiei Martorilor lui Iehova ar putea sugera că speranţa este un lucru bun, însă speranţa nerealistă într-un final de basm este complet nesănătoasă. Când moare cineva, Martorii lui Iehova înlocuiesc procesul obişnuit al doliului cu o predică de 30 de minute la sala Regatului, urmată de cântarea „Va chema“ — o aducere-aminte care stârneşte lacrimi despre faptul că singura viaţă care merită ceva este cea pe care nimeni nu a trăit-o vreodată, într-un loc numit „lumea nouă“ unde locuiesc doar Martori ai lui Iehova.

Cum ajung Martorii în această „lume nouă“? La această chestiune drama despre Ezechia asigură suportul logistic. Răspunsul pe scurt? Violenţă.

Povestea lui Ezechia este plină de agresiune, teroare, frică, manevre politice, propagandă şi, desigur, moarte. Multă, dar foarte multă moarte. În timp ce principalele religii creştine dezbat veridicitatea relatărilor alegorice din Scripturi, Martorii lui Iehova îşi susţin cu fermitate credinţa potrivit căreia toate relatările biblice sunt adevărate, începând de la înecul în masă din zilele lui Noe până la viitorul apocalips arzător de la Armaghedon. Între ele avem execuţia a 185 000 de soldaţi asirieni, măturaţi puternic de un singur înger.

Întrucât Martorii lui Iehova interpretează Biblia în mod literal, Dumnezeul căruia i se închină este vinovat de mult mai mult genocid decât orice alt zeu venerat de miile de religii de pe glob. Probabil ne oferă o mică măsură de mângâiere să ştim că niciun arheolog n-a descoperit vreo urmă de dovadă care să ateste uciderea în masă a 185 000 de soldaţi în afara zidurilor Ierusalimului.

Deşi pe tot teritoriul Israelului se recuperează cu regularitate oseminte antice, precum acesta din Cezareea, nu s-a găsit nicio dovadă a uciderii miraculoase de către un înger a 185 000 de soldaţi

Deşi pe tot teritoriul Israelului se recuperează cu regularitate oseminte antice, precum acesta din Cezareea, nu s-a găsit nicio dovadă a uciderii miraculoase de către un înger a 185 000 de soldaţi

Unul dintre motivele pentru care Martorii se identifică atât de repede în relatarea despre Ezechia este acela că el a fost considerat un rege fidel şi loial din Iuda, iar unele dovezi istorice sugerează că el chiar a existat. Până în zilele noastre există tunelul care leagă izvorul Gihonului de bazinul Siloam, deşi există dispute privind pretenţia că Ezechia ar fi proiectat tunelul. O problemă suplimentară este faptul că cronologia Martorilor lui Iehova privind regele Ezechia nu se potriveşte cu dovezile din alte surse istorice. Martorii nu verifică aproape niciodată dacă afirmaţiile pe care le face organizaţia lor se bazează pe realitate, precum cea că Asiria a distrus Samaria în 740 î.e.n. sau cea că babilonienii au distrus Ierusalimul în 607 î.e.n.

Lăsând la o parte dovezile istorice, rolul central al dramei este acela de a scoate în evidenţă faptul că Ezechia i-a rămas loial lui Dumnezeu şi a acceptat sfatul lui Isaia de a sprijini pe Iehova, nu pe naţiunile străine. Loialitatea este un laitmotiv la Martorii lui Iehova, unde loialitatea faţă de organizaţie este sinonimă cu loialitatea faţă de Dumnezeu. Martorii sunt învăţaţi să nu se bizuie niciodată pe propria lor înţelegere, cunoştinţă sau resurse, la fel cum lui Ezechia i s-a spus să nu se bizuie pe Egipt, iar Edi din drama bazată pe Iov a refuzat ajutorul fratelui său „din lume“ sau al şefului său.

Pentru Martori este imperativă separarea de lume. Adesea, ei consideră această barieră între lumea exterioară şi religia lor ca fiind un gard şi că nu ar trebui niciodată să fii cu un picior de-o parte şi cu altul, de cealaltă parte a lui. Relatarea despre Ezechia subliniază din nou convingerea Martorilor privind mentalitatea de tipul „noi împotriva lumii“ şi că e necesar să stăm în siguranţă în interiorul zidurilor Ierusalimului metaforic, să ne rugăm şi aşteptăm venirea salvării. Alianţele cu organizaţii sau membri de familie care nu sunt Martori sunt descurajate sau interzise. Informaţia este controlată. Comportamentul este controlat. Gândurile sunt polarizate şi se filtrează orice raţionamente din exterior. În cele din urmă, sentimentele sunt controlate prin intermediul paginii tipărite, al muzicii şi, mai nou, al filmelor în înaltă definiţie.

După ce urmăriţi aceste materiale video, probabil veţi fi impresionaţi de calitatea producţiei şi de eforturile pe care Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova le-a depus pentru a da un mesaj în care se întâlnesc speranţa falsă şi răzbunarea divină. Cât timp există bărbaţi care interpretează paginile unei cărţi şi transpun acele cuvinte în doctrină, oamenii îi vor urma şi vor crede ce li se spune. Probabil, într-o zi, vor recunoaşte că au fost loiali cui nu trebuia.

Pentru a viziona trailerele acestor două filme, faceţi clic aici.

Puteţi urmări filmele complete (dublate în limba română) aici: Să sperăm în lucrurile pe care nu le vedem | „O, Iehova, … în tine mi-am pus încrederea“

Materialele video şi schiţele aferente întregului congres sunt disponibile în limbile engleză şi spaniolă aici.

O analiză video din partea lui Lloyd Evans a acestor două filme se regăseşte mai jos:

Publicat la 18 iunie 2016 pe JWsurvey.org

Acest articol a fost publicat în general, jwsurvey, practici, ştiri, video. Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cel mai nasol congres — partea a 4-a: Filmele de propagandă

  1. nonimportant spune:

    Multumesc pentru „reclama” – se intentiona negativa, dar eu am descoperit ceva fenomenal prin ea.
    Martorii sunt buni, neasteptat de buni.

  2. Smarden spune:

    Martor: articol gresit si in spiritul Diavolului care n-a stiut decat sa critice lucrarile minunate ale lui Iehova Dumnezeu, decat sa faca ceva durabil si benefic.

  3. pop gavril spune:

    povesti de adormit copii.Daca a-ti studia scrierile lui jr.Ratford a-ti avea ce scrie in revistele voastre ‘explicatii ale profetiilor care se inplinesc acuma la sfarsitul acestei lumi.Pe cand voi nu stiti pe cine reprezinta GOLIAT pe cine reprezinta cei doi stalpi pe care ia daramat SAMSON ,pe cine reprezinta cei 9700 care la izvorul HAROT au ingenuchiat si au baut apa si pentru asta au fost trimisi acasa si etc etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*