Dezbină şi cucereşte: De ce nu poate fi numită religia Martorilor lui Iehova o credinţă „prietenoasă cu privire la familii“

Convingerile Martorilor lui Iehova nu promovează pe cât am crede unitatea famililor

Suntem obişnuiţi să-i vedem umblând în zone rezidenţiale, îmbrăcaţi bine, având la ei Biblii şi literatură. Plini de entuziasm, ei merg din casă în casă pregătiţi şi dornici să ne avertizeze de iminentul sfârşit pe care ei cred că Biblia îl prezice.

Sunt Martorii lui Iehova, iar lucrarea lor a întâmpinat controverse de la bun început. De-a lungul timpului, atitudinea lor de a aborda religia în faţa locatarului a stârnit sentimente diverse.

Societatea democratică modernă le permite în general oamenilor să-i viziteze pe alţii la domiciliu cu un mesaj religios, dar ce se poate spune dacă motivaţia lor constă în mai mult decât atât? Să ne imaginăm că scopul final este obţinerea unui nou voluntar în asociaţia lor religioasă şi că, în acest sens, ei sunt dispuşi să se „întindă“ cu adevărul. Este corect din partea lor să distorsioneze adevărul în pragul uşii oamenilor în încercarea de a creşte şansele obţinerii unei resurse umane?

Martorii lui Iehova nu le spun imediat celor cărora le predică toată povestea din spatele a ce înseamnă să aparţii de religia lor. De pildă, ei nu explică faptul că a fi un membru „exemplar“ necesită anumite procese deosebite de „întreţinere“.

Dacă vrei să rămâi un Martor „exemplar“ trebuie să păstrezi distanţa socială de cei necredincioşi. Înainte de a putea să te alături religiei, va trebui să-ţi schimbi standardele cu privire la relaţii şi să le menţii astfel.

Predicatorii Martori evită să menţioneze timpuriu faptul că aderarea la religie poate însemna până şi ruperea legăturilor cu unii prieteni sau cu unii membri ai familiei. Aceste informaţii cruciale se află mult mai târziu.

La început, vor spune că un simplu studiu biblic la domiciliu sub tutela lor, folosind doar literatura lor, va răspunde la toate întrebările importante ale vieţii. Trebuie să treacă ceva timp până să înceapă să enumere „tovărăşiile rele“ pe care trebuie să le eviţi dacă vrei să faci progrese.

Divide et impera

În episodul din martie 2015 a emisiunii lunare a JW Broadcasting, s-a prezentat un material video despre un băiat fictiv pe nume Marcus a cărui mamă fusese botezată recent (vezi de la 00:27:29):

Marcus nu este Martor al lui Iehova, însă mama sa, convertită recent, începe să studieze cu el, îl ia cu ea la întruniri şi în lucrarea de predicare din casă în casă. Înaintea redării materialului, acesta este introdus de către John Ekrann, asistent al Corpului de Guvernare, care spune:

„E nevoie mare de mai mulţi lucrători zeloşi în organizaţie în prezent. Dacă eşti tânăr încerci să afli ce doreşti să faci în viaţă? Pionierat? Să lucrezi la Betel? Sau poate să urmezi o carieră? Este o decizie importantă şi necesită multe rugăciuni sincere lui Iehova pentru înţelepciune. Dar dacă familia ta este divizată din punct de vedere religios, s-ar putea să înfrunţi unele provocări particulare când iei decizii privitoare la viitorul tău. Acest tânăr trece tocmai prin această etapă.“

Urmăriţi cu câtă tenacitate subliniază Ekrann ‘nevoia mare’ de lucrători în organizaţie în timp ce i se adresează copiilor neconvertiţi, care sunt publicul său ţintă. Această afirmaţie dezvăluie adevăratul scop al lucrării de predicare a Martorilor: recrutarea lucrătorilor pentru organizaţie.

Filmuleţul este despre un băiat a cărui mamă a fost abordată în timpul lucrării de predicare. Li se adresează direct copiilor părinţilor care au trecut de procesul de îmbarcare şi încearcă să-i acapareze şi pe copii.

Materialul video îl descrie Marcus trecând printr-un fel de „luptă cu odgonul“ între mama sa, care vrea să-l îndoctrineze, şi tatăl său, care vrea ca Marcus să urmeze o carieră. Interacţiunile dintre tată şi fiu sunt de aşteptat. Scenariul nerealist nu manifestă nici înţelegere, nici empatie faţă de poziţia dureroasă în care se regăseşte cineva când o persoană dragă ajunge în laţul influenţei abuzive.

De pildă, o astfel de persoană va începe să observe schimbări la comportamentul celui drag. Acesta va nega, va marginaliza sau poate va evita întru totul informaţii sau idei faţă de care nu s-a opus în trecut. Încep să se dezvolte temeri iraţionale din cauza îndoctrinării cu fobii şi însăşi gândirea sa se alterează în mod semnificativ odată ce el va îmbrăca ‘noua personalitate’.

Un om poate resimţi trăiri terifiante când cineva dragi lui este supus constrângerilor mintale subtile. Steve Wells, creatorul unui instrument util numit The Skeptic’s Annotated Bible (Biblia scepticului cu adnotări), a dat un interviu superb pe JW Podcast. În acel interviu, Wells îşi relatează experienţa cu fiul său din timpul în care a observat că fusese atras într-o sectă (interviul începe la 00:06:08).

În emisiunea propagandistică a JW Broadcasting îngrijorarea tatălui este potolită când fiul îi explică modul în care religia l-a ajutat să evite necazurile cu drogurile şi cu fetele. Din nou, scenariul este scris de nişte Martori care par complet detaşaţi de necredincioşi ca Steve Wells, care au fost puşi în forţat faţă în faţă cu situaţii asemănătoare celei cu care s-a confruntat tatăl din materialul video.

Deşi, în mod surprinzător, nu au fost descrise în film, Watchtower cunoaşte prea bine necazurile care rezultă din convertirea cuiva care are o familie. De pildă, dincolo sfaturile nocive şi complet neadecvate privind violenţa domestică, în articolul notoriu cu „Carmen şi Sergiu“ din Turnul de veghe din 15 februarie 2012 se admite că „unii parteneri care nu sunt Martori se simt abandonaţi sau se tem că relaţia conjugală este în pericol când soţul sau soţia participă la activităţile creştine“.

Când cineva drag se supune constrângerii mintale în faţa ochilor tăi, este firesc să fii îngrijorat. Cu toate acestea, personajul tatălui din materialul video este prezentat ca cineva care le manifestă într-o foarte mică măsură. Dacă e să fim realişti, un tată ar fi extrem de inconfortabil cu ideea că soţia şi fiul său aderă la o religie în care el nu crede — îndeosebi una care practică evitarea şi îşi constrânge membrii să renunţe la instruirea superioară şi la o carieră pentru a deveni agenţi voluntari.

Copiii sunt o resursă pentru Watchtower

Tatăl din relatare este o ameninţare împotriva obiectivului organizaţiei Watchtower de a obţine viaţa fiului sub formă de resursă pentru scopurile ei.

Filmul prezintă apoi un betelist care vizitează congregaţia de la sediu. Betelistul petrece timp cu Marcus şi preia rolul fratelui mai mare/figurii paternale. Influenţa sa devine în cele din urmă un factor puternic în decizia lui Marcus de a abandona aspiraţiile tatălui său în favoarea urmării unei vieţi în calitate de Martor.

Aceasta este o veste foarte rea pe care Marcus trebuie să i-o dea tatălui său. Din nou, personajul-tată se manifestă foarte puţin îngrijorat, chiar dacă un străin din New York îl îndepărtează pe fiul său de viaţa reală către o sectă apocaliptică de multimilionară în dolari.

Propaganda nu este niciodată realistă.

Deşi filmuleţul este o versiune puternic cosmetizată a unor evenimente reale care au loc frecvent, ea arată cu claritate strategia de tip „divide et impera“ (dezbină şi cucereşte) prin care îşi acumulează voluntari pe viaţă.

Izolaţi de orice sprijin

După cum putem vedea din materialele tipărite şi audiovizuale publicate de Watchtower, scopul organizaţiei este de a pătrunde în mediile familiale şi de a converti întreaga familie ori de a trage după sine anumiţi membri individuali. Tocmai de aceea, organizaţia face referire într-un mod neruşinat la ‘sabia’ menţionată de Isus în Matei 10:34 pentru a justifica modul în care relaţiile sunt sfărâmate în bucăţi. Această situaţie dezastruoasă se obţine parţial prin izolarea persoanelor nou-convertite de prieteni şi rude necredincioase sau de orice persoană care se opune faptului că cel drag lui este sub influenţa nocivă a abuzului de putere.

Majoritatea celor care cresc în afara mediului Martorilor lui Iehova vor fi construit în mod firesc o reţea de sprijin din partea prietenilor şi a familiei. Oricine care acordă un sprijin autentic persoanei nou-convertite va fi perceput ca o ameninţare la adresa procesului de îndoctrinare. Fără izolarea de acel grup-cheie care poate oferi sprijin există o posibilitate redusă ca îndoctrinarea să se înrădăcineze.

Aparenţele înşală

Aşadar, când vedeţi Martori ai lui Iehova, fie în locurile publice, fie în pragul uşii voastre, nu vă lăsaţi induşi în eroare de aspectul lor îngrijit şi de atitudinea lor nevinovată. Păstraţi în minte că, deşi persoanele individuale Martore ale lui Iehova sunt de obicei oameni plăcuţi şi generoşi, ei reprezintă o instituţie religioasă împietrită, pusă pe distrugerea relaţiilor voastre cu oricine nu îmbrăţişează prezicerile sale apocaliptice.

Martorii cu care interacţionaţi ar putea fi cei mai prietenoşi oameni pe care i-aţi întâlnit vreodată. Însă nu uitaţi că organizaţia Watchtower cu siguranţă nu este prietenul vostru. Ea vă vrea ca resursă.

Dacă voi sau cineva drag vouă aţi fost supus abuzului de putere, există multe resurse de care puteţi beneficia pentru a trata situaţia într-un mod paşnic. Steven Hassan, un expert renumit în secte, a scris mai multe cărţi pe tema influenţei abuzive, iar cea mai recentă dintre ele este ediţia aniversară de 25 de ani a celei mai populare cărţi ale sale, Combating Cult Mind Control.

Nu staţi pasivi şi neajutoraţi în timp ce o sectă îşi exercită subtilităţile asupra cuiva drag. Instruiţi-vă cu privire la modul în care puteţi interveni fără să recurgeţi la agresivitate. Dacă faceţi aşa, veţi avea şanse să întoarceţi roata pentru ca cineva să se trezească din îndoctrinarea corozivă şi să se poată bucura de viaţă alături de voi.

Publicat pe JWsurvey.org la 15 iunie 2015.

Acest articol a fost publicat în general, jwsurvey, practici, ştiri, video. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*