Dacă majoritatea greșește

Ce trebuie să facă cineva dacă constată că sistemul religios căruia îi aparține o ia într-o direcție greșită?

●  Să susțină sistemul pentru că oficial este al lui Dumnezeu?
●  Să lupte pentru reformarea lui, din interior sau din exterior?
●  Să-l părăsească ca babilonic și nevindecabil pentru a întemeia altul?

 Sensibilitate față de adevăr

Creștinii ar trebui să fie de acord unii cu alții și cu ceea ce este adevărat. Din nefericire, acesta este un deziderat care nu a fost atins niciodată. Nu a fost o realitate în secolul întâi și nu este nici acum după secole de reformă. Pavel i-a sfătuit pe corinteni: „Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveți toți același fel de vorbire, să nu aveți dezbinări între voi, ci să fiți deplin uniți într-un gând și o simțire”. Aceste cuvinte indică că între creștinii secolului I existau dezbinări persistente. Întrebarea care se ridică pentru noi astăzi este: Ce preț suntem dispuși să plătim pentru ca toți să vorbim și să gândim în unitate?

Cei mai mulți dintre noi am devenit Martori ai lui Iehova din cauză că am căutat adevărul și am recunoscut unele sclipiri ale acestuia în învățăturile fundamentale ale Watchtower. Am înțeles că creștinătatea învață lucruri iraționale despre Dumnezeu și astfel am părăsit doctrinele și bisericile ei. Societatea Watchtower ne-a învățat că este corect să luăm poziție fermă pentru adevăr și să suferim orice opoziție și ridiculizare de dragul acestuia. Astfel am dezvoltat un atașament profund pentru cunoștința exactă și susținerea fără compromisuri a Cuvântului lui Dumnezeu. Am câștigat chiar o sensibilitate față de adevăr, care ne face să reacționăm când acesta lipsește. Unii dintre noi au ajuns într-un stadiu în care încep să-și judece cu măsura adevărului chiar proprii „părinți” spirituali.

Astfel, există tot mai mulți frați, chiar unși, care observă că nu mai pot fi de acord cu societatea Watchtower în toate lucrurile pe care le învață. Ce trebuie să facă aceștia când văd că ‘mama’-organizație renunță la intransigența adevărului din rațiuni de „religie mare”? Trebuie ca Martorii lui Iehova să ia atitudine pentru adevăr așa cum au fost învățați să facă? Sau trebuie să-și ignore conștiința și să aștepte ca Iehova să îndrepte lucrurile la timpul lui? Ce așteaptă Iehova să facem pentru justificarea numele său – să intervenim pentru dreptate sau să greșim împreună cu grupul? Avem autorizarea să judecăm organizația prin mijlocirea căreia am ajuns să-l cunoaștem pe Dumnezeu și am crescut până la acest stadiu?  Acestea sunt întrebări cu care mulți dintre Martorii lui Iehova se confruntă chiar acum.

Factori care complică lucrurile

Lucrurile nu sunt simple din cauză că Societatea ne învață că în prezent suntem în „arca lui Noe” – paradisul spiritual – și că Iehova ne conduce în siguranță spre noul sistem prin intermediul unui „sclav” numit de el. Aceasta creează un climat în organizație în care oricine nu este de acord cu starea prezentă a lucrurilor este privit cu suspiciune și marginalizat ca fiind un murmurător sau, în cel mai bun caz, unul „slab spiritual”. Astfel, organizația pare pregătită structural să elimine orice semn de îndoială că Watchtower ar putea greși direcția doctrinară. Argumentul este că organizația este teocratică, adică condusă de Iehova. Unde altundeva ne-am putea duce pentru ceva mai bun? Aici există cea mai perfectă unitate religioasă, chiar dacă ea ar putea fi produsul unei forme subtile de dictatură în combinație cu mijloacele moderne de comunicație și nu rezultatul spiritului lui Iehova. Organizația ne oferă siguranță și ocrotire spirituală. A părăsi organizația pentru a sluji lui Dumnezeu în solitudine sau cu un grup mai mic apare ca sectarism și apostazie.

Problema pare să nu aibă soluție omenească, cel puțin nu una ușor aplicabilă. Suntem expuși unui conflict de loialitate în ce privește ascultarea și închinarea și acesta nu poate fi rezolvat fără pierderi. Nu putem rupe încătușarea organizațională care a fost pusă asupra minților noastre. Nu putem face un „bine” fără a cauza și un „rău” în ce privește loialitatea atât față de noi cât și față de grup. Avem precedentul marilor reformatori ai creștinătății care au adus dezbinare și ură în „familia” creștină și au sfârșit în mare parte impunând sisteme religioase la fel de abuzive și corupte ca acelea pe care le-au contestat. Unii dintre Martorii lui Iehova au încercat pe cont propriu să-și ridice glasul și să reclame corectarea lucruri, dar au ajuns să fie izolați și dezasociați. Impactul psihologic i-a făcut pe unii să-și piardă zelul sau chiar credința, iar alții au repetat experiența Watchtower de a se înălța ei înșiși în poziția sclavului autoritar, stabilind alte crezuri „vitale” pentru salvare.

Ce opțiuni există?

Ce înseamnă a face voința lui Dumnezeu în acest caz? Ce așteaptă Iehova de la noi în virtutea închinării aprobate pe care trebuie să i-o aducem? Repetăm: să susținem sistemul pentru că oficial este al lui Dumnezeu, să luptăm pentru reformarea lui, din interior sau din exterior, sau să-l părăsim ca babilonic și nevindecabil pentru a întemeia un altul „adevărat”?

Opțiunile nu sunt multe, dar răspunsul este dificil pentru că există încă și alți factori care trebuie luați în considerare. De exemplu:

  • Corpul lui Cristos nu trebuie să fie dezbinat. În consecință, biblic, cei puțini nu-i pot exclude pe cei mulți, nu-i putem exclude pe conducătorii noștri și nu ne putem disocia pentru a întemeia un alt corp „adevărat”. În toate aceste acțiuni riscăm să ne îndepărtăm de „capul” care este Cristos.

  • Teocrația nu permite reforme democratice și nici uzurparea conducerii. Orice reformă impusă „de jos” este nebiblică. În organizația Watchtower nu putem nici măcar „recomanda” soluții, putem doar întreba pentru a ne satisface neștiința.

  • Reformele din interior sunt organizațional imposibile. Vrând să schimbe direcția doctrinară, reformatorii ar trebui să-și propage propriile vederi și ‘să-i atragă pe discipoli de partea lor’. Aceștia, în loc să îi urmeze, au datoria biblică să-i izoleze și evite. Deci un reformator poate doar să tacă în interior sau să vorbească neascultat în exterior.

Să mai adăugăm că nu toți reformatorii sunt niște susținători sinceri ai reformei. Pentru cei mai mulți reforma este un imperativ atâta timp cât servește scopului. Odată scopul atins, orice revendicare ulterioară este înfierată ca apostazie. De exemplu, Martorii lui Iehova sunt produsul reformei doctrinare începute în creștinătate de C. T. Russell. Dar astăzi Martorii nu ar agrea un al doilea Russell care să propună schimbări radicale în doctrina lor.

„Legalitatea” reformării

În ogorul creștin reformatorii sunt în situația lui Satan. Ei sunt conștienți de lipsa de bază biblică pentru acțiunile lor. Astfel ei trebuie să semene noaptea pe ogorul altuia. Cei mai mulți au găsit însă justificări pentru aceste acțiuni. Luther a acuzat ierarhia catolică de corupție și abatere de la doctrina biblică. Astfel protestantismul a înlocuit ierarhia cu autoritatea Bibliei. Deși aceasta s-a dovedit la fel de arbitrară și uneori abuzivă, depinzând de interpretare. Există „culte” biblice aservite unor lideri care controlează în totalitate mintea și viața membrilor.

Unele justificări îl „implică” pe Dumnezeu. Spiritul lui poate trimite profeți ai trezirii spirituale așa ca la Pentecostă când a fost întemeiată biserica primară. Autoritatea acestora nu poate fi contestată rațional. Pentru cei care merg pe o linie mai puțin carismatică, acțiunea de „restabilire” a închinării și doctrinei este justificată cu ajutorul profețiilor pe care Dumnezeu le împlinește „astăzi”, arătând că este timpul trezirii, așa ca și în secolul întâi. Aceștia îl „citează” pe Pavel care a scris: „Știți în ce timp ne aflăm; este ceasul să vă treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua” (Rom. 13:11, 12).

Russell și-a justificat reforma cu ajutorul cronologiei și profețiilor împlinite, susținând că Cristos și-a început prezența în 1874 și că astfel au sosit zorile Mileniului și timpul trezirii spirituale. În 1914 – a spus el – vor expira „vremurile neamurilor” acordate pentru lumea prezentă. În mod logic, rezulta că între 1874 și 1914 era timpul stabilit de Dumnezeu pentru restabilirea și răspândirea adevărului biblic. Apoi după 1914-1918 s-a considerat că era timpul despărțirii grâului de neghină în cadrul unei organizații separate. Astfel Studenții Bibliei au părăsit sistemul (bisericile creștinătății) ca „babilonic și nevindecabil”.

A mai existat un motiv care l-a determinat pe Russell să acționeze. Sistemul pe care voia să-l reformeze era oficial al lui Dumnezeu. El credea că membrii creștinătății suferă de lipsă de hrană spirituală și sunt apatici și lumești din cauza străjerilor nevigilenți. Părea loial din partea lui să facă ceva pentru a îndrepta lucrurile.

Dilema reformării la Martorii lui Iehova

În zilele noastre lucrurile stau altfel. Un reformator Martor se confruntă cu o dilemă fără ieșire:

1. Dacă sistemul organizației Watchtower este „oficial al lui Dumnezeu” (creștinătatea fiind respinsă), atunci el se găsește deja în faza reformată în care grâul a fost separat de neghină. Nu se mai justifică nici o reformă.

2. Dacă sistemul organizației Watchtower nu este al lui Dumnezeu (creștinătatea nu este respinsă), atunci nu se justifică o reformă în mod special a acestuia.

În ambele cazuri reforma nu se justifică.

Totuși unii Martori au insistat și insistă că este nevoie de reformă. Există grupuri formate care reanalizează pe cont propriu profețiile și își trimit concluziile la Comitetul de scriere al Corpului de Guvernare sau la cunoscuți suspuși din Brooklyn. Victimele abuzurilor sexuale și un număr de susținători încearcă să-și unească glasul în mod oficial pentru a obține modificarea procedurilor Organizației referitor la denunțarea infractorilor pentru protecția viitoare a victimelor. Membri și foști membri ai comitetelor de asistență de pe lângă spitale încearcă să forțeze o reformă în problema sângelui. Mulți alții din interior sau din afară se plâng de legalismul exagerat și controlul minții care s-ar practica în organizație.

În cele ce urmează vom trece în revistă două moduri în care se încearcă în general „reformarea”: acțiunea din exterior și acțiunea din interior. În contrast cu acestea vom analiza „acțiunea” lui Isus.

Acțiunea din exterior

Acțiunea sau intervenția din exterior presupune părăsirea sistemului ca „babilonic și nevindecabil”. Martorii lui Iehova, ca organizație, se află în acest tip de opoziție față de creștinătate și toate celelalte religii. Cei din interiorul sistemului abandonat, care de obicei sunt mai mulți, trebuie să iasă și ei urgent din „Babilon” dacă vor să fie salvați. Există o dușmănie de neîmpăcat față de sistem, dar nu și față de membrii individuali ai acestuia care sunt considerați captivi spiritual. Sistemul „babilonic” trebuie demascat cu intransigență. Aceeași opoziție din exterior o manifestă unii dintre cei dezasociați pe motive de doctrină („apostații”) față de sistemul WTS pe care îl consideră „babilonic și nevindecabil” sau în cel mai bun caz o parte a creștinătății. Ei cred că loialitatea le cere să-și declare deschis poziția și să acționeze apoi din afară. Nefiind organizați, WTS nu distinge în cazul lor între sistem și persoane individuale și îi tratează pe toți cu o „ură desăvârșită”. Desigur, mulți dintre aceștia, în replică, se constituie în dușmani înveterați care nutresc mult timp resentimente puternice. Intervenția din exterior (în fapt, opoziția) se aseamănă unui război spiritual. Există și foști Martori care nu urmăresc să demoleze „sistemul”. Aceștia consideră că este de datoria lor morală să informeze și îi respectă pe Martorii lui Iehova ca pe o parte a creștinătății care este „oficial a lui Dumnezeu”. Ei nu urmăresc în mod special, nici reformarea, nici condamnarea organizației Watchtower.

Acțiunea din interior

Acțiunea din interior presupune că sistemul este „al lui Dumnezeu” și ar trebui astfel reformat cu orice preț. Dar, într-un sistem statuat ca „teocratic”, cum este acela al Watchtower, este aproape imposibil să existe o intervenție reală. Orice schimbare necesară vine „de sus”. Glasurile care se ridică independent sunt, fie reduse la tăcere, fie îndepărtare. Și totuși un gen oarecare de „opoziție” a existat și există! Nu comentariile celor care pun la îndoială deciziile bătrânilor sau regulile restrictive, ci discuțiile elevate referitoare la învățăturile sclavului purtate în cercuri de prieteni care includ adesea pionieri, misionari și beteliști. „Animatorii” acestor discuții sunt persoane care au deținut poziții înalte în organizație și care acum sunt înlocuiți de generația loialistă mai tânără. Aceștia insistă că membrii clasei sclavului se găsesc și în afara WTS. Acest tip de opoziție amintește de Aaron și Miriam, care au zis: „Oare numai prin Moise vorbește Iehova? Nu vorbește oare și prin noi?” Deși unii dintre ei par să aibă o viziune profetică „proaspătă” și să respingă compromisurile recente ale Organizației, acești „protestatari” din interior invidiază de fapt autoritatea pe care WTS o are asupra masei de Martori ai lui Iehova. Critica lor nu vizează organizația (recunoscută de ei ca „adunarea lui Iehova” – comp. Num.16:3), ci conducerea ei monopolistă. Visând să o uzurpeze într-o zi, ei se străduiesc să-și sporească influența și să nu piardă relațiile, calitatea de membru, Sălile Regatului, etc., așa cum au pierdut până acum „apostații” care fac opoziție din exterior. În general caută să nu se deconspire pentru a evita confruntarea directă cu bătrânii și excomunicarea. Internetul se dovedește un mediu propice pentru subminarea din anonimat a poziției și imaginii aureolate a WTS.

„Acțiunea” lui Isus

Acțiunea sau intervenția lui Isus, dacă se poate numi așa, diferă total de modurile discutate mai sus. Isus nu a făcut opoziție. El nu a condamnat sistemul și nu a întemeiat o organizație religioasă separată, în care să se închine „aprobat” și să respecte „adevăratele” doctrine și norme de conduită împreună cu discipolii săi. El însuși a zis: „Să nu credeți că am venit să distrug Legea sau Profeții. Am venit nu să distrug, ci să împlinesc”. „Scribii și fariseii s-au așezat pe scaunul lui Moise. Prin urmare, toate lucrurile pe care vi le spun ei, faceți-le și respectați-le” (Mat. 5:17; 23:2). El nu a considerat că loialitatea sau sfințenia îi cereau să iasă în afara sistemului „corupt”. De asemenea, el nu a uzurpat poziția conducătorilor oficiali. Mai degrabă a încercat să asaneze sistemul din punct de vedere moral și religios, scoțând la lumină adevăratele valori și principii ale legii mozaice afectate mult timp de tradițiile omenești. Asemenea profeților din antichitate, Isus a demascat corupția și abuzurile conducătorilor politici și religioși și a exprimat adevărul fără ocolișuri. Aceasta i-a atras excomunicarea ca „apostat” și chiar moartea.

Poate fi Isus un exemplu pentru acei Martori ai lui Iehova care se confruntă astăzi cu întrebările puse la începutul articolului? Bineînțeles! Isus s-a confruntat în cel mai înalt grad cu un sistem opresiv și corupt care îi punea la încercare loialitatea față de Dumnezeu. Și el putea alege să-l susțină ca atare în tăcere, să lupte pentru reformarea lui sau să-l părăsească. Cum ar putea fi aplicat exemplul lui?

Ce ar fi indicat să facem noi?

Depinde de percepția noastră asupra sistemului. Avem argumente că organizația noastră este sistemul oficial al lui Dumnezeu (începând din 1919)? S-a întors Stăpânul și este împreună cu sclavul pe care l-a găsit fidel și l-a numit peste toate bunurile? În acest caz este corect să respectăm decizia „Stăpânului” și conducerea „sclavului” și „să-l așteptăm pe Iehova” în lucrurile în care nu suntem în clar. De asemenea este potrivit să rămânem o parte a sistemului și să-l susținem atât cât depinde de noi. Va fi loial să contribuim la demascarea abuzurilor unor persoane individuale și astfel la asanarea moralității, dar nu mai mult.

Avem îndoieli că Martorii lui Iehova au devenit sistemul oficial al lui Dumnezeu în 1919 și că creștinătatea a fost respinsă ca ‘babilonică și nevindecabilă’? Atunci nu trebuie să ne facem probleme cu „reforma” la Martorii lui Iehova. Ei sunt una dintre religiile creștinătății. Pot avea anumite doctrine greșite și practici abuzive, dar nu sunt nici pe departe singurul grup eronat doctrinar sau moral. Astfel, fie că facem ceva pentru a îndrepta lucrurile, fie că nu, fie că rămânem în organizația Watchtower, fie că plecăm, nu este o problemă de loialitate față de Dumnezeu. Indiferent ce alegem să facem, noi aparținem sistemului creștin compus din grâu și neghină. Putem face multe lucruri pentru a contribui la asanarea lui. Așa ca profeții din antichitate și ca Isus în secolul întâi, vom apăra valorile morale și religioase autentice și vom demasca cazurile de abuz și corupție ale persoanelor și grupurilor, dar atât. Nu vom condamna sistemul în ansamblu. Nu ne vom izola ca religia „adevărată”. Nu vom concluziona că Dumnezeu ne-a ales sau ne va alege pe noi ca și „grâu” pe baza doctrinei mai apropiate de Biblie, a conduitei mai sfinte, a „dovezilor” carismatice sau „împlinirii” profețiilor biblice. Isus a ajuns „în afara” sistemului prin măsurile abuzive ale conducătorilor acestuia (excomunicare și ucidere), nu prin acțiunea proprie de retragere. De asemenea, el i-a avertizat pe continuatorii lui că vor fi excomunicați din sinagogi și persecutați „politic”.

Problema timpului

Ca sistem oficial al lui Dumnezeu creștinătatea a fost mereu un amestec de grâu și neghină. Dacă Martorii lui Iehova au devenit sistemul oficial atunci ei trebuie să fie grâul strâns deja în grânar în contrast cu neghina. Aceasta ne plasează în timpul avansat al prezenței lui Cristos. Iată ce a comentat un scriitor Martor referitor la impactul prezenței:

Referitor la PAROUSIA, noi nu știm când va începe acest eveniment, sau dacă a început deja. Astfel, nu o putem folosi ca un criteriu cert în funcție de care să acționăm. Trebuie să procedăm în conformitate cu ceea ce spune Biblia și să o lăsăm să fie ghidul nostru. Presupunerea că Dumnezeu a stabilit o organizație astăzi din cauză că am putea fi în perioada PAROUSIEI, ignoră faptul că organizațiile alese de Dumnezeu în trecut au căzut toate în perioade de apostazie. În consecință întrebarea nu este dacă Dumnezeu are sau nu o organizație astăzi, ci dacă organizația despre care noi credem că este a lui a căzut în eroare doctrinară. Dacă credem cu adevărat că societatea Watchtower reprezintă voia lui Iehova pe pământ, atunci ar trebui să fim cei mai îngrijorați dintre toți oamenii dacă găsim că sunt învățate erori. Din nefericire, modul de a gândi al multor Martori este că dacă aceasta este organizația lui Dumnezeu, atunci trebuie să ignorăm erorile pentru că este organizația lui Dumnezeu! Pentru mine, această abordare este incredibilă și nu corespunde modelului biblic în care găsim că Dumnezeu și Isus Cristos i-au aprobat pe membrii individuali ai organizațiilor lor (iudaică și creștină) care au reacționat, opunându-se învățăturilor false și politicilor nesfinte ce dăunau poporului lui Dumnezeu și nu reprezentau voința lui (Compară cuvintele lui Isus adresate membrilor congregației din Efes, în Apocalips 2:1, 2.) Dacă „năvodul” este încă în apă, așa cum a fost în tot evul mediu, cine poate spune? Ca și creștini suntem chemați să-l imităm pe Cristos, iar Cristos a considerat adevărul a fi lucrul suprem: „Pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu” (Ioan 18:37).

Se vede că atât stabilirea timpului în care trăim cât și a sistemului oficial corespunzător timpului sunt supuse percepției subiective. Cel puțin așa par astăzi. Lucrurile s-ar putea schimba în timpul Parousiei lui Cristos (comp. Mat. 24:26-28). A acționa astăzi în funcție de acestea poate fi nesigur și neoportun, dar a acționa pentru adevăr nu poate fi niciodată greșit. Adevărul poate fi înălțat indiferent de timp, de sistem și de poziția noastră în interiorul sau în afara lui. Putem deduce din exemplul lui Isus că fiecare creștin trebuie să rămână loial organizației lui? Nu acesta este sensul. Isus a aparținut sistemului, și nu neapărat unei organizații inclusă în acesta sau separată de el. Organizațiile nu sunt un lucru față de care trebuie exprimată loialitate. Loialitatea noastră trebuie să fie față de adevăr. Dacă cineva alege să rămână într-o organizație, considerând că poate face ceva pentru promovarea adevărului în general, loialitatea și dragostea lui nu vor fi față de acea organizație, ci față de adevăr. – Greg Stafford


Lectură: Erasmus și Luther – poziții diferite față de reformă

În a doua jumătate a secolului al cincisprezecelea și prima jumătate a secolului al șaisprezecelea aceasta a fost și dilema cu care s-au confruntat mulți gânditori catolici de renume. Cel mai cunoscut dintre ei este Martin Luther care inițiat Reforma și a părăsit până la urmă catolicismul. Desiderius Erasmus (născut pe 26 octombrie 1466) era la rândul lui îngrozit de condițiile din interiorul Bisericii Catolice, dar el a ales să rămână un membru al ei și să facă tot ce-i stătea în putere pentru a corecta relele existente. A devenit episcop în Olanda, țara sa de baștină și a călătorit mult, aducând la lumină versiuni în latină ale Scripturilor grecești, dat fiind că era un erudit versat în latină, limba în care a scris cele mai multe cărți ale sale. După vastele sale călătorii, Erasmus s-a retras din funcția de episcop.
Luther spera că Erasmus i se va alătura în protestele sale. Dar când acest lucru nu s-a întâmplat, primul protestant a rostit niște lucruri nepotrivite despre talentatul erudit. Erasmus era asemenea unui cetățean patriot dintr-o democrație occidentală a zilelor noastre: bine pus la curent cu metehnele și neajunsurile sistemului căruia îi aparține, dar fără a întrevedea altceva mai bun, mai ales în ideile celor care vor să-l demoleze. De aceea el a declarat că va rămâne romano-catolic până la sfârșitul vieții sale, dar asta nu însemna că el aproba sau aplauda tot ce făcea Biserica Romei. „Mă voi lupta cu această Biserică până o voi face mai bună”, se spune că ar fi declarat el. Liderii Reformei erau supărați și la fel erau și inchizitorii spanioli. Când te afli de o parte a unei controverse acute, doar partea opusă te urăște. Însă când ești un gânditor echilibrat, ambele părți te urăsc.

Erasmus era înainte de toate un umanist de o erudiție extraordinară. El a fost unul dintre acei gânditori rar întâlniți care pot să vadă binele din perspective reciproc diferite. Acest lucru a făcut ca alegerea uneia dintre părți să fie dificilă pentru el. În plus, între selectarea scolastică a unor texte și disputele metafizice medievale asupra interpretării doctrinelor, Erasmus a înțeles că nici una din ele nu avea legătură cu adevăratul creștinism. El a înțeles spiritul și mesajul lui Cristos și a simțit din adâncul inimii că acestea erau cu mult mai importante decât dezbaterile și disputele erudiților. El a avut înțelepciunea necesară pentru a înțelege că modul de viață al cuiva era mult mai important decât ce credea el. Scrierile sale au fost asemenea unui clopot funebru pentru toate filozofiile scolastice obscure care preocupau mințile multora din acea vreme, oameni dealtfel buni și inteligenți ai epocii lor. În același timp, aceste scrieri au stârnit interesul pentru studiul limbilor latină, greacă și ebraică în sistemul educațional.

Luther s-a implicat în cele din urmă în războaie care au făcut sute de mii de victime. Erasmus a găsit modalitatea de a păcăli inchiziția și de a introduce valorile umaniste în rândurile gânditorilor creștini, fapt ce a dus la o aplicare mult mai liberală a adevărurilor biblice.

Cazul lui Erasmus arată o dată în plus că diferențele doctrinare nu pot umbri unitatea și iubirea.

Lectură: „Familia” spirituală

Apostolul Pavel și-a îndemnat frații: „Astfel, cât avem timp favorabil pentru aceasta, să facem ce este bine față de toți, dar îndeosebi față de cei înrudiți cu noi în credință” (Gal. 6:10).

Unde sunt cei înrudiți cu noi în credință, copiii lui Dumnezeu, față de care avem primele obligații? Unde este această ‘familie’ spirituală? Ilustrația lui Isus despre grâu și neghină ne ajută să găsim răspunsul. Isus a explicat: „Semănătorul seminței excelente este Fiul omului; ogorul este lumea; cât despre sămânța excelentă, aceștia sunt fiii regatului; iar neghina, aceștia sunt fiii celui rău, și dușmanul care a semănat-o este Diavolul” (Mat. 13:37-39). Copiii adevărați ai lui Dumnezeu se găsesc deci în lumea umană, crescând ca și grâu autentic în mijlocul neghinei. Ei nu pot fi însă identificați prin aplicarea unui standard creat de oameni și ar putea fi chiar greșit identificați ca „neghină” de cei care își asumă cu înfumurare rolul de ‘smulgători’ de neghină (Mat. 13:24-30). Astfel, copiii lui Dumnezeu ar putea fi asociați cu ceea ce este numit în mod obișnuit „biserica vizibilă”, care constă din variatele grupuri denominaționale și ne-denominaționale care se declară creștine, sau ar putea fi persoane fără asemenea afilieri și apartenențe.

Situația în care se găsesc copiii lui Dumnezeu nu diferă prea mult de cea existentă în Israelul antic. Nu toți erau poporul lui Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului. Profetul Ilie, a crezut la un moment dat că el era singurul închinător al lui Iehova în regatul de nord al celor zece seminții. Dar mai exista o rămășiță fidelă de 7000 care „nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal și a căror gură nu l-au sărutat” (1 Reg. 19:9-18).

Acest articol a fost recuperat de pe site-ul martorii.ro

Acest articol a fost publicat în general și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Dacă majoritatea greșește

  1. Calin Haitas spune:

    Aici mai multe filmulete de pe Youe Tube,ce demasca secta abuziva WTS ;traduse!
    http://www.youtube.com/user/catamicutu/videos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*