Hainele noi ale împăratului

Plecarea de la WTS o criză? Cred că depinde de timp. Familia și „prietenii” mei și-au redus treptat legăturile cu mine, unii fiind chiar neobișnuit de cruzi și răutăcioși. Am încercat să-i iert, dar cruzimea lor s-a repetat. Timp de peste treizeci de ani n-am văzut cuvintele WTS acoperite de fapte. Și dacă zici ceva, devii asemenea băiatului din Hainele noi ale împăratului sau asemenea celorlalți din această poveste.

Hainele noi ale împăratului

de Hans Christian Anderson

Cândva demult trăia un împărat înfumurat a cărui singură grijă în viață era să se îmbrace în haine elegante. Își schimba hainele aproape la fiecare ceas și îi plăcea să se arate cu ele poporului.

Vestea despre obiceiurile rafinate ale împăratului s-a răspândit în împărăția lui și chiar mai departe. Doi șarlatani care au auzit despre vanitatea împăratului s-au decis să profite de ea. Ei s-au înfățișat la poarta palatului cu un plan bine ticluit în minte.

„Noi suntem doi croitori foarte buni și, după mulți ani de cercetări, am inventat o metodă extraordinară de a țese haine atât de ușoare și de fine încât par invizibile. De fapt ele sunt invizibile pentru oricine este prea prost și incompetent să le aprecieze calitatea”
Șeful gărzilor a auzit povestea ciudată a șarlatanilor și a trimis după postelnicul curții. Postelnicul l-a înștiințat pe primul ministru care a alergat la împărat și i-a dezvăluit știrea incredibilă. Curiozitatea a pus stăpânire pe împărat și acesta s-a hotărât să-i vadă pe cei doi ticăloși.

„Înălțimea Voastră, pe lângă că sunt invizibile, aceste haine vor fi țesute în culori și modele create special pentru dumneavoastră”. Împăratul le-a dat celor doi o pungă cu monezi de aur în schimbul promisiunii de a începe să lucreze imediat la țesătură.

„Doar să-mi spuneți ce vă trebuie ca să începeți și noi vă vom da”. Cei doi au cerut un război de țesut, mătase, fir de aur și apoi au pretins că vor să înceapă lucrul. Împăratul s-a gândit că și-a cheltuit banii cu folos: pe lângă că se va alege cu un costum nou extraordinar, va descoperii și care dintre supuși lui este ignorant și incompetent. După câteva zile l-a chemat pe bătrânul și înțeleptul său prim ministru, care era considerat de toți drept un om cu judecată.

„Du-te și vezi cum merge lucrarea”, i-a zis împăratul, „și apoi vino ca să-mi dai de știre”.
Prim ministrul a fost bine primit de cei doi șarlatani.

„Aproape am terminat, dar ne mai trebuie o cantitate de fir de aur. Iată, Excelență! Admirați culorile, simțiți finețea!” Bătrânul s-a aplecat peste război și a încercat să vadă lucrătura care nu era acolo. A simțit că-l trece o sudoare rece pe frunte.

„Nu pot să văd nimic”, s-a gândit el. „Iar dacă nu văd nimic înseamnă că sunt prost! Sau, și mai rău, incompetent!” Dacă prim ministrul admitea că nu a văzut nimic urma să fie demis din funcția lui.

„Ce material uimitor”, a zis el atunci. „Îi voi spune negreșit împăratului”. Cei doi șarlatani și-au frecat veseli mâinile. Aproape că au reușit. Au mai cerut o cantitate de ață pentru a termina lucrarea.

În cele din urmă împăratul a primit anunțul că cei doi croitori au venit să-i ia măsurile pentru a-i coase noul costum.

„Intrați”, le-a poruncit împăratul. Plecându-se, cei doi șarlatani au pretins că țin în mână un sul mare de țesătură.

„Iată, Înălțimea Voastră, rezultatul munci noastre”, au zis șarlatanii. „Am lucrat zi și noapte dar până la urmă am terminat cel mai frumos material din lume pentru dumneavoastră. Priviți-i culorile și simțiți cât de fin este”. Desigur, împăratul nu vedea nici o culoare și nu putea simții nici un material între degetele. A intrat în panică și a simțit că-i vine cu leșin. Din fericire însă tronul era chiar înapoia lui și s-a așezat. Însă când a înțeles că nici unul dintre cei prezenți nu știa că el nu vedea materialul, s-a simțit mai bine. Nimeni nu putea afla că era prost sau incompetent. Și împăratul n-a știut că toți ceilalți din jur gândeau și făceau la fel.

Farsa a continuat după cum prevăzuseră cei doi ticăloși. După ce au luat măsurile, cei doi au început să taie în aer cu foarfecele și să coase cu acele lor hainele invizibile.
„Înălțimea Voastră, va trebui să vă scoateți hainele ca să le încercați pe acestea noi”. Cei doi ticăloși au potrivit hainele noi pe el și apoi i-au pus o oglindă să se vadă. Împăratul era stânjenit, dar fiindcă nici unul din cei prezenți nu părea astfel, s-a simțit ușurat.

„Da, este un costum minunat și arată foarte bine pe mine”, a zis împăratul, încercând să pară degajat.

„Ați făcut o treabă bună”.

„Maiestatea Voastră”, a zis prim ministrul, „avem o cerere la dumneavoastră. Poporul a aflat de această extraordinară țesătură și toți sunt nerăbdători să vă vadă în noul costum”. Împăratul a avut ezitări să se arate dezbrăcat în fața poporului, dar apoi și-a abandonat temerile. Până la urmă nimeni n-ar ști acest lucru cu excepția celor ignoranți și incompetenți.

„În ordine”, a zis el, „îi voi acorda poporului acest privilegiu”.A chemat caleașca de lux și alaiul festiv s-a format. Un grup de demnitari mergea chiar în fruntea procesiunii și scruta cu precauție fețele oamenilor din popor. Toți se strânseseră în piața principală, împingându-se și îmbulzindu-se ca să vadă mai bine. Un ropot de aplauze a marcat sosirea alaiului regal. Fiecare dorea să știe cât de incompetent era vecinul sau vecina sa și, pe măsură ce împăratul trecea, un murmur tot mai intens se ridica din mulțime. Fiecare zicea, tare destul ca să-l audă ceilalți: „Uitați-vă la hainele noi ale împăratului. Ce frumoase sunt!”

„Ce trenă impresionantă!”

„Și culorile! Culorile acestei țesături superbe! N-am mai văzut așa ceva de când sunt!” Toți căutau să-și acopere dezamăgirea de a nu fi capabili să vadă hainele și, fiindcă nici unul nu era dispus să admită că este prost ori incompetent, s-au comportat după cum prevăzuseră cei doi șarlatani.
Un copil însă, care nu avea nici o slujbă importantă și putea vedea lucrurile doar așa cum i le arătau ochii lui, s-a apropiat de caleașcă.

„Împăratul este în pielea goală”, a zis el.

„Prostule!”, l-a mustrat tatăl său, alergând după el. „Nu spune aiureli!” L-a înșfăcat pe copilul lui și l-a dus de acolo. Dar remarca băiatului, care fusese auzită de cei din apropiere, a fost repetată mereu și mereu până ce fiecare a ajuns să strige:

„Băiatul are dreptate! Împăratul este gol! Este adevărat!”

Împăratul a înțeles că poporul avea dreptate, dar nu putea admite acest lucru. Și-a spus că e mai bine să continue parada în iluzia că oricine nu-i va putea vedea hainele este ori prost, ori incompetent, și a rămas înțepenit în caleașca lui, în timp ce lângă el un paj îi ținea mantia imaginară.

Acest articol a fost recuperat de pe site-ul martorii.ro

Acest articol a fost publicat în general și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Hainele noi ale împăratului

  1. cristi spune:

    Cea mai frumoasa poveste din lume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*