Martorii lui Iehova și politica evitării

Una dintre caracteristicile unei religii distructive este o politică impusă care cere membrilor să izoleze sau să evite pe oricine pleacă sau este exclus din respectiva religie. Este o trăsătură comună mișcărilor esoterice care pretind a fi „Adevărul„. Membrilor li se cere să rupă asocierea chiar cu proprii membri de familie și cu rudele care se retrag. Consecințele acestei politici dure sunt extreme, zdrobind relațiile de familie și lăsând în urmă victime devastate emoțional și spiritual. Sinu­ciderile sau tentativele de sinucidere nu sunt neobișnuite.

Martorii lui Iehova sunt printre grupările religioase care practică evitarea totală a foștilor membri. Dintre toate doctrinele legalistice ale Watch­tower Society, aceasta probabil este responsabilă în cea mai mare măsură de revolta din rândul foștilor membri împotriva Organizației, revoltă care a avut ca rezultat examinarea exhaustivă și demascarea învățăturilor deficitare și a istoriei ei. Foștii membri care își renegă credința în doctrinele organizației Watchtower sunt înfierați ca „apostați”. Martorii lui Iehova sunt învățați că trebuie să-i urască pe unii ca aceștia. În Turnul de veghe din 1 octombrie 1993 a apărut un articol intitulat „Cercetează-mă Dumnezeule”. Vorbind despre „apostați”, citim la pagina 19, începând cu paragraful 15:

Referitor la ei psalmistul a zis: „Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc și să nu-mi fie silă de cei ce se ridică împotriva ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită, îi privesc ca pe vrășmași ai mei” (Psalm 139:21, 22). David i-a privit cu oroare din cauză că ei îl urau intens pe Iehova. Apostații sunt incluși între cei care își arată ura față de Iehova, revoltându-se contra lui. Apostazia este în realitate o rebeliune împotriva lui Iehova. Unii apostați pretind că îl cunosc pe Dumnezeu și că îi servesc, dar ei resping învățături sau cerințe expuse în Cuvântul său. Alții susțin că cred în Biblie, dar resping organizația lui Iehova și încearcă în mod activ să împiedice lucrarea lui. Atunci când aleg în mod deliberat un asemenea curs rău după ce au cunoscut ce este drept, când răul germinează atât încât devine o parte inseparabilă a ființei lor, un creștin trebuie să-i urască (în sensul biblic al cuvântului) pe cei care s-au atașat inseparabil de rău. Adevărații creștini împărtășesc sentimentele lui Iehova față de asemenea apostați; ei nu sunt curioși în legătură cu ideile apostate. Din contra, lor le este „silă” față de cei care s-au făcut dușmani ai lui Dumnezeu, dar ei lasă pe seama lui Iehova să execute răzbunarea. – Iov 13:16; Romani 12:19; 2 Ioan 9, 10.

Un articol din Turnul de veghe din 15 septembrie, 1981, engl., spune la pagina 29, la subtitlul „Rude excomunicate care nu trăiesc în casă”:

O a doua situație pe care trebuie s-o considerăm este aceea care implică rudele excomunicate sau dezasociate care nu sunt în cercul familial apropiat sau nu locuiesc în casă. Aceste persoane sunt legate încă prin sânge sau căsătorie și ar putea exista o oarecare necesitate limitată de a se rezolva problemele de familie care apar. Dar situația nu este aceeași ca în cazul în care ar locui în aceeași casă unde contactul și conversația n-ar putea fi evitate. Ar trebui să păstrăm clar în minte directiva inspirată a Bibliei: „Să n-aveți nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că-și zice “frate”, este desfrânat, sau lacom… cu un astfel de om nici să nu mâncați împreună.” – 1 Corinteni 5:11.

(Vezi și referința la acest articol de la pagina 20 a Turnului de veghe din 15 noiembrie 1988, engl.)

Excomunicarea în contrast cu evitarea sau izolarea

Acest comentariu va arăta că doctrina evitării promovată de societatea Watchtower nu aderă la Biblie. Mai mult decât atât, este necesară înțelegerea practicilor congregaționale ale creștinilor din secolul întâi, aflați în mediul de cultură evreiesc, pentru aprecierea corectă a sensului Scripturii în această chestiune. Primul text scriptural pe care îl vom analiza spune:

Ci acum vă scriu să încetați să mai stați în compania cuiva numit frate care este un fornicator sau un om lacom sau un idolatru sau unul care insultă sau un bețiv sau un extorcator, și nici măcar să nu mâncați cu un astfel de om. – 1 Corinteni 5:11 (NWT)

Textul spune clar că o persoană cu care congregația nu ar trebui să aibă companie este unul care:

  1. Este „numit frate” (adică unul care declară că este un membru al congregației); și
  2. Practică fornicația, lăcomia, idolatria, insultarea, beția ca obicei și/sau extorcarea.

Martorii lui Iehova nu excomunică persoanele lacome. Adesea nu excomunică persoane care se îmbată în mod regulat decât dacă conduita lor devine atât de evidentă și de cunoscută public încât să aducă reproș asupra martorilor lui Iehova. Nu excomunică membrii pentru multe din lucrurile pe care ei înșiși le califică drept “idolatrie” (de exemplu: materialism, venerarea unei organizații, etc.).

Pe de altă parte, martorii lui Iehova excomunică și evită membrii pentru:

  •     Renunțarea la pretenția de a fi numit un frate sau o soră.
  •     Studierea și discutarea independentă a Bibliei care pune la îndoială doctrina Watchtower.
  •     Posedarea de literatură scrisă de foști membri.
  •     Faptul de a lua masa cu un fost membru, chiar dacă acesta declară că este creștin și nu a fost excomunicat pentru fornicație, lăcomie, idolatrie, insultarea altora, beție sau extorcare.
  •     Asistarea la un serviciu la orice altă biserică sau organizație religioasă.
  •     Autorizarea unei transfuzii de sânge, chiar și pentru a salva viața unui copil.
  •     Numeroase alte acțiuni nemenționate în Scriptură, dar catalogate de bătrânii congregației ca și „conduită necurată,” sau „comportare nepotrivită” pentru un martor al lui Iehova.

Cuvântul „comportare” acoperă în acest caz o gamă largă de acțiuni nedefinite clar de Societate, ce lasă discernerea a ceea ce nu este acceptabil la discreția bătrânilor congregației. Drept rezultat, standardele în baza cărora se pot face excomunicări sunt incoerente în multe domenii ale acestei religii care pretinde că „unitatea” este una dintre caracteristicile ei identificatoare.

„Încetați să mai stați în compania cuiva care… nici măcar să nu mâncați cu un astfel de…”

Aici este esențial să recunoaștem obiceiurile de asociere în vederea închinării practicate de evreii și creștinii secolului întâi, ținând cont că Isus și apostolii erau evrei. Ei au trăit conform stilului de viață și obiceiurilor evreiești din zilele lor. Isus predica în sinagogi; astfel era numit „Rabbi”. – Mat. 26:25; 26:49; Mar. 9:5; 11:21; 14:25; Ioan 1:38, 49; 3:2, 26; 4:31; 6:25; 9:2; 11:8.

Existau două feluri de asocieri pentru închinarea religioasă:

  1. Întrunirile publice, asemenea celor de la templu și din sinagogi, la care îi era permis oricui să asiste;
  2. Reuniuni private ale diferitelor secte.

Creștinii și evreii participau la ambele. Creștinii se întruneau în locuințe private, de obicei la o masă specială însoțită de rugăciune. Un slujitor care prezida asigura masa folosind fie fondurile comune fie cele personale (Fapte 20:20; vezi nota de subsol în edițiile mai vechi ale NWT). Creștinii erau instruiți să se „salute” unul pe altul cu o sărutare (Rom. 16:16; 1 Cor. 16:20; 2 Cor. 13:12; Tit. 3:15; 1 Pet. 5:14). Când Pavel a trimis “salutări” printr-o scrisoare creștinilor din Tesalonic, le-a cerut ca “frații” să fie salutați cu o „sărutare sfântă” din partea lui (1 Tes. 5:26). Prin acest semn și Iuda l-a trădat pe Isus (Luc. 22:47, 48).

Evident, Pavel i-a instruit pe creștini să excludă din asocierea congregației orice persoană care practica intenționat păcatul. Dezasocierea avea să-i elimine în mod firesc de la a fi salutați cu “sărutarea sfântă” identificatoare, ca și de la a li se permite să participe la întrunirile și mesele destinate închinării și rugăciunilor. Dar, sfatul lui Pavel nu interzicea conversația normală sau mărturia la foștii membri. Nici nu erau împiedicați să asiste la închinare în templu sau în sinagogi. Isus, apostolii și Pavel, ca și restul evreilor, se închinau lui Dumnezeu atât public în templu și sinagogi, cât și privat în grupuri mici în diferite locuințe (Fapte 5:42). Locul de unde erau excluși păcătoșii era asocierea privată pentru închinare. Ce se poate spune însă despre 2 Ioan 10, 11?

Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți niciodată în casă sau să-i adresați vreun salut. Pentru că cel care îi adresează un salut este părtaș la lucrările lui rele. – 2 Ioan 10, 11 (NWT)

Textul scriptural de mai sus nu este cu privire la persoane care au fost excluse din congregația creștină. Citit în context, el se referă la oricine “nu aduce această învățătură” [a lui Cristos], chiar dacă inițial respectivii au început prin a urma învățătura lui Cristos. Din cauză că ei își țineau întrunirile congregației în locuințele lor (care puteau fi ceva mai mult decât un trunchi scobit sau un cort în afara zidurilor Ierusalimului), în mediul lor de cultură vecinii puteau considera invitarea unui necreștin în locuință drept participare comună la închinare cu necreștinii.. Acest spațiu de închinare a fost locul specific unde Pavel i-a instruit pe creștini să nu ‘stea în compania’ păcătoșilor excomunicați. Este interesant cum redă textul din 2 Ioan 10, 11 versiunea Phillips Modern Translation:

„Dacă vine la voi vreun învățător care este neloial față de ceea ce a predat Isus, să nu-l primiți în casa voastră. Nici măcar să nu-i urați ’Dumnezeu să fie cu tine’, dacă nu vreți să fiți părtași la răul pe care-l face”.

Să observăm că în context aceste cuvinte se aplică la toți anticriștii care nu rămân în învățătura lui Cristos, nu în învățătura unei organizații religioase anume. Ar fi o abatere gravă de la sensul cuvintelor lui Ioan dacă cineva ar fi numit „anticrist” numai pentru că a părăsit o biserică sau o organizație făcută de oameni, dar respectivul continuă să ducă o viață de compasiune și iertare a altora, imitându-i pe Dumnezeu și pe Cristos. De asemenea contextul arată că cel neprimit în casă este un învățător. Ar fi evident greșit ca un creștin să primească pe un anticrist în familia lui ca pe un învățător. Alta este situația  dacă dialogul este purtat de pe poziții egale sau dacă creștinul este învățătorul. Martorii lui Iehova nu au dificultăți să primească în locuință de exemplu un preot dacă acesta nu este în exercițiul serviciului lui religios și dacă acesta acceptă discuții de la egal la egal sau chiar ca Martorul să studieze cu el, deci Martorul să fie învățătorul.

Aplicarea greșită a acestui text și tactica manipulării permit societății Watchtower și altor organizații să țină sub control și să împiedice în mod eficient comunicarea membrilor cu cei care au plecat și care ar putea afirma lucruri care diferă de regulile și învățăturile interpretate de organizație.

Un alt punct ce trebuie considerat este salutul însuși. În contrast cu textul citat mai sus de la 2 Ioan 2:10,11, există alte texte scripturale care le spun creștinilor să vorbească cu orice persoană care l-a părăsit pe Cristos, inclusiv cu apostații. În Iacov 5:19, 20 creștinilor li se spune să întoarcă înapoi pe un păcătos care a rătăcit de la adevăr și să îi salveze astfel sufletul de la moarte. În 2 Timotei 2:24-26 li se spune creștinilor să-i ajute pe alții să „revină la luciditate, ieșind din cursa Diavolului”. Iar Tit 1:10-13 spune: „Trebuie să li se închidă gura, fiindcă acești oameni continuă să submineze cămine întregi, predând, pentru un câștig necinstit, lucruri care nu ar trebui predate…”. Este deci foarte limpede că creștinii sunt instruiți să vorbească cu toți, inclusiv cu cei ce se abat de la învățăturile lui Cristos.

Dovezile arată așadar că salutul din 2 Ioan 2:10,11 nu se aplică la un simplu „Ceao” sau „Bună”, ci la o adresare care implică acceptarea cauzei susținute și acordul cu învățăturile lui, o urare de sprijin și reușită.

După cum parafrazează Phillips Modern Translation, acest salut este urarea ’Dumnezeu să fie cu tine’, adică o invocare a aprobării lui Dumnezeu asupra acțiunilor care sunt în esență împotriva învățăturii lui Cristos. A ura bun venit sau drum bun în acest mod ar însemna într‑adevăr a deveni asociat sau „părtaș la lucrările lui rele”. Există multe persoane, grupuri, organizații și guverne, de exemplu, care sunt dispuse atât să se salute cât și să stea la masa negocierilor, chiar dacă sunt în opoziție evidentă. Dacă se respectă unul pe altul atât cât să comunice, ei nu-și lezează integritatea și nici nu-și compromit punctele de vedere, ci își folosesc cunoștința și lucrurile în care cred cu tărie pentru a înainta într-o direcție pozitivă în beneficiul cauzei lor. Este evident că orice organizație religioasă poate suci aplicarea acestui text scriptural pentru a manipula, controla și împiedica pe membrii ei să obțină informații care ar putea demasca politicile interne ca și greșite. Pentru a preveni să se întâmple acest lucru, ei mânuiesc arma tactică a controlului, „dezasocierea” sau „excomunicarea”.

Toți creștinii trebuie să urmeze exemplul conducătorului lor Isus Cristos, ‘să urmeze îndeaproape pașii lui ca model’ (1 Pet. 2:21). Iar Isus Cristos a fost dispus să vorbească cu tatăl apostaților, Satan Diavolul (Mat. 4; Luc. 4). A vorbit cu el, l-a respins și a dovedit că nu are dreptate. De asemenea a vorbit cu fariseii apostați, încercând să-i întoarcă la Dumnezeu. După moartea și învierea lui, Isus le-a predicat demonilor apostați (1 Pet. 3:19). Iehova, la fel, nu numai că a avut o conversație în cer cu Satan despre dreptul Iov, dar i-a acceptat și provocările (Iov 1, 2).

 

 „Khaire” și „aspasmos” nu diferă semnificativ

În edițiile Turnului de veghe din 15 iulie 1985, p. 31, și 15 aprilie 1988, engl., se argumentează că khaire înseamnă a (se) bucura, un salut simplu, în timp ce aspazomai semnifică o îmbrățișare mai afectuoasă, cuprindere în brațe, sărutare, o salutare sau urare de bun venit, și că apostolul Ioan a folosit khaire pentru a merge cu un pas mai departe decât aspazomai și a împiedica să fie rostit chiar și un obișnuit „bună ziua”. Se pare că Turnul de veghe scapă din vedere sau ignoră aceste două cuvinte grecești khaire și aspazomai în consemnarea din Luca 1:28, 29. Aici cele două cuvinte grecești sunt folosite evident cu același sens.

Și, când s-a prezentat înaintea ei, el a zis: „Bună ziua (khaire), tu, cea mai favorizată! Iehova este cu tine”. Dar ea a fost profund tulburată la auzul acestor cuvinte și a început să reflecteze: ce fel de salut (aspasmos) putea fi acesta?

Maria aplică termenul aspasmos la cuvântul khaire pronunțat de înger. Ea n-a făcut acest lucru din cauză că îngerul ar fi „cuprins-o în brațe” sau ar fi sărutat-o, după definiția Watchtower, nici pentru că la acest moment s-ar fi angajat într-o „conversație lungă” cu ea. Ea nu se referă la o îmbrățișare sau un sărut, ci la „cuvintele” lui.

Turnul de veghe eșuează în a recunoaște că verbul grecesc khairein folosit de Ioan nu este legat de un salut simplu cum ar fi „ceau”. Nu este cu nimic mai puțin „cald” decât celălalt termen grecesc discutat. Din contra, khairein înseamnă literal „a (se) bucura” și corespunde termenului ebraic șalom, însemnând „pacea să fie cu tine”. Acesta n-a fost folosit să exprime doar un salut uzual, ci binecuvântare personală și socială, ca și acceptare, și chiar recunoașterea autorității. Ținând cont de acest lucru, unele traduceri, în loc de un simplu „salut”, îl redau ca „bunvenit”.

Este evident deci că ceea ce îi refuză creștinul unui anticrist nu este o simplă salutare de genul „ceau” sau „salut”, ci o adresare sau o atitudine care implică acceptare, aprobare și acord pentru scopul sau cauza lui, urându-i binecuvântare, succes și chiar sprijin. A spune cuiva ”bunvenit” în acest mod înseamnă într-adevăr a deveni „părtaș la lucrările lui rele”.  La fel ar sta lucrurile dacă s-ar oferi cazare în propria locuință din aceleași motive. Din contra, simpla comunicare cu cineva și schimbarea unui salut nu înseamnă în sine acceptare, acord, sprijin, binecuvântare și succes. Bunul simț general ar trebui să ne spună că oamenii nu devin parteneri în lucrurile rele dacă salută, dacă comunică și mai ales dacă încearcă să respingă concepțiile greșite, convingându-i pe cei în cauză de eroarea căilor lor. Ba chiar din contra, Scripturile arată că aceasta poate fi o obligație sau o datorie creștină. A da o interpretare opusă, restrictivă, acestui text al lui Ioan și a-l aplica apoi ca pe un instrument sau tactică de control, înseamnă a denatura ceea ce este scris pentru scopuri aparținând organizațiilor făcute de oameni, ceea ce contrazice însuși sensul sau spiritul creștinismului.

De fapt, dacă textul de la 2 Ioan 10, 11 ar fi respectat literal de Martorii lui Iehova, ei ar fi obligați să nu invite pe nimeni în locuințele lor afară de Martorii lui Iehova cu statut aprobat, și chiar să nu salute pe nimeni în afară de Martorii lui Iehova. Cum a spus Isus că ar trebui tratat un excomunicat din congregație?

Mai mult, dacă fratele tău comite un păcat, du-te și dezvăluie-i greșeala numai între tine și el. Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice lucru să fie stabilit prin gura a doi sau trei martori. Dacă nu ascultă de ei, vorbește cu congregația. Dacă nu ascultă nici de congregație, să fie pentru tine ca un om al națiunilor [‘păgân’ în unele traduceri] și ca un încasator de impozite. – Matei 18:15-17 (NWT)

Indicația era să se pună problema păcatului mai întâi numai între cele două persoane.

Apoi, dacă păcătosul se căia, nu era necesar să se ducă lucrurile mai departe. Dacă păcătosul nu se căia, trebuiau chemate încă o persoană sau două pentru mărturie. Dacă păcătosul totuși nu se căia, doar atunci, ca o ultimă măsură, trebuia adusă problema în fața întregii congregații (nu privat cu “bătrânii”).

Dacă, după toate acestea, persoana tot nu asculta, trebuia tratată la fel ca cei din alte națiuni sau ca încasatorii de impozite. Cu alte cuvinte, creștinii trebuiau să-i trateze pe foștii membri exact așa ca pe oricare alt­cineva care nu era membru al congregației. A fi tratat ca un „om al națiunilor” (cu alte cuvinte ca unul din alt popor sau un străin) era altceva decât a fi evitat sau izolat. Evreii lucrau cu cei dintre neamuri, se asociau cu ei, făceau tranzacții de afaceri și le predicau. Cât despre “încasatorii de impozite”, Isus a mâncat și s-a asociat cu ei. Matei era un încasator de impozite. Încasatorii de impozite nu erau populari, dar ei nu erau evitați.

Apoi, plecând mai departe, Isus l-a observat pe un om numit Matei, așezat la biroul de impozite, și i-a zis: “Fii continuatorul meu”. Atunci el s-a ridicat și l-a urmat. Mai târziu, în timp ce el era întins la masă în casă, iată, au venit mulți încasatori de impozite și păcătoși și s-au întins la masă cu Isus și cu discipolii săi. Dar, văzând aceasta, fariseii au început să le zică discipolilor: “De ce învățătorul vostru mănâncă împreună cu încasatorii de impozite și cu păcătoșii?” Auzindu-i, el a zis: “Nu oamenii sănătoși au nevoie de doctor, ci suferinzii. Duceți-vă și învățați ce înseamnă: ‘Vreau îndurare, și nu jertfă.’ Căci am venit să-i chem nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”. – Matei 9:9-13 (NWT).

Concluzie

Nu există nici o bază scripturală pentru autorizarea creștinilor să-i izoleze sau să-i evite total pe foștii membri (adică să nu aibă nici o comunicare sau conversație cu ei). Indicația este să fie excluși din congregație și să fie tratați ca oricare altul care nu este membru. În mod special, nu există nici un text scriptural care să susțină evitarea propriilor rude – părinți, copii, etc.

Dacă cineva nu se îngrijește de ai lui, și îndeosebi de cei care sunt membri ai casei lui, a renegat credința și este mai rău decât o persoană fără credință.” – 1 Timotei 5:8 (NWT).

Chiar pentru restul, Pavel a dat sfaturi împotriva abandonării celor separați de congregație:

Cât despre voi, fraților, nu renunțați să faceți binele. Dar dacă cineva nu ascultă de cuvântul nostru prin intermediul acestei scrisori, să-l însemnați pe acesta, să încetați să vă mai asociați cu el, ca să-i fie rușine. Și totuși nu-l considerați ca pe un dușman, ci continuați să-l avertizați ca pe un frate. – 2 Tesaloniceni 3:13-15 (NWT)

În mod interesant, în cartea “Luați seama la voi înșivă și la toată turma” [manualul cu instrucțiuni ale bătrânilor], se arată că Martorii lui Iehova nu este nevoie să fie excomunicați pentru că se asociază cu rude excomunicate, în afară de cazul când este implicată “asocierea spirituală” sau încercarea de a scuza comportarea discutabilă a fostului membru. Se spune:

„În mod normal, o rudă apropiată nu va fi excomunicată pentru asocierea cu o persoană excomunicată decât dacă există asociere spirituală sau tendința de a scuza conduita greșită.”– Pagina 103, ultimul paragraf.

În ciuda acestei exceptări scrise, Martorii lui Iehova sunt învățați peste tot în lume că pentru a-i plăcea lui Iehova Dumnezeu trebuie să-și evite rudele, copiii și chiar părinții care, fie aleg să se retragă, fie sunt excomunicați – în mod special dacă delictul este abaterea de la doctrina Watchtower, fapt pentru care sunt înfierați ca „apostați.” Și este o realitate că mulți Martori au fost excomunicați pentru refuzul de a-și izola și evita rudele excomunicate.

Legea iubirii

Dacă legea creștinismului poate fi rezumată într-un singur cuvânt, atunci acesta este iubirea. Oare nu iubirea salvează și recuperează păcătosul? Ar ocoli Isus oaia care se rătăcește de la turmă?

Și toți încasatorii de impozite și toți păcătoșii se apropiau de el ca să-l asculte. Prin urmare, atât fariseii, cât și scribii bombăneau, zicând: “Omul acesta îi primește cu căldură pe păcătoși și mănâncă cu ei”. Atunci el le-a spus această ilustrare, zicând: “Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le va lăsa pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și nu se va duce după cea pierdută până când o va găsi? Și, când a găsit-o, o pune pe umerii lui și se bucură. Și, când ajunge acasă, își cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: ‘Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia care era pierdută’. Vă spun că astfel va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care nu au nevoie de căință. – Luca 15:1-7 (NWT)

Observă că oaia n-a trebuit să se întoarcă și să caute păstorul, ci păstorul s-a dus după oaia pierdută. Să ne rugăm ca Societatea Watchtower să fie binecuvântată curând cu o “lumină crescută” în politica izolării extreme a foștilor membri, eliberând astfel mii de suflete – atât în interiorul cât și în afara organizației de chinul îmbolnăvitor de inimă impus de această dogmă crudă, nedreaptă și nescripturală.

Acest articol a fost recuperat de pe site-ul martorii.ro

Acest articol a fost publicat în practici și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Martorii lui Iehova și politica evitării

  1. anatol spune:

    Cit de bine esti primit in sinul acestei religii si cit de diferit te petrec ei de-a colo( nici cu un ciine nu m-as purta astfel, chear de sar imbolnavi). Mersy mult pentru acest aricol,m-a incurajat mult, deoarece de acum 7 ani am parasit comunitatea lor si il tot invinuiam pe D-zeu pentru lipsa sa de iubire manifestata fata de mine.

  2. Marian spune:

    Minunat gindul oaiei pierdute si eu am fost cindva o oaie pierduta dar pastorul Meu m-a regasit pentru ca EL m-a IUBIT. Poarta HARULUI este pe INCHIDERE POCAITI-VA in SAC si CENUSA Isus E la USA….Privegheati in RUGACIUNE …

  3. Nimeni spune:

    Turnul de veghe 15 Noiembrie 2011 Ucidetii pe apostati ?

    15 noiembrie 2011 versiunea Studiul a Turnului de veghe, are de spus intr-un articol laudand acţiunile lui Iehu împotriva familiei lui Ahab. “Profetul Elisei a trimis unul din fiii proorocilor să ungă Iehu ca rege şi să-l instruiască pentru a ucide pe fiecare bărbat din casa apostata a lui Ahab.-2 Ki 8:28;. 9:1-10.” “Desi ideea de violenţă este neplăcuta, ar trebui să ne dăm seama că, în acele zile, Iehova folosit slujitorii săi pentru a efectua judecăţile lui …. Astăzi, nici un slujitor al lui Iehova foloseşte forţa fizică împotriva oponenţilor inchinarii pure.” Răzbunarea este a mea”, spune Dumnezeu.(Heb.10: 30) Dar, pentru a scăpa congregatia de potenţialele influente corupatoare, batrinii creştini ar trebui să acţioneze cu un curaj asemănător cu cel al lui Iehu (1 Corinteni 5:9-13.) şi toţi membrii congregaţiei trebuie sa fie hotarati sa evite compania celor exclusi .- 2 Ioan 9-11.Iehu a anunţat că intenţionează să organizeze” un mare sacrificiu “pentru Baal (2 Ki. 10:18, 19).” Aceasta este un joc de cuvinte inteligent din partea lui Iehu, “, spune un savant.In timp ce termenul folosit aici, “în general, înseamnă ‘sacrificiu’, poate fi deasemenea inteles ca ‘sacrificare’ a apostatilor”. este adevărat că Iehu vărsat mult sânge. Cu toate acestea, Scripturile il prezinta ca un om curajos …

    Surse:
    jehovahs-witness.net/watchtower/beliefs/216412/1/More-apostate-hating-from-the-Watchtower
    Turnul de veghe in limba engleza 15 Noiembrie 2011
    download.jw.org/files/media_magazines/w_E_20111115.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*